Home Sport Premiul de excelenta -Cacealmaua-

Premiul de excelenta -Cacealmaua-

DISTRIBUIŢI

Ar trebui sa ne referim, aici, la (cel putin) doua -cacealmale-: prima, cu necalificarea echipei nationale la turneul final al Cupei Mondiale 2002, -performanta- fara precedent in ultimii 12 ani, iar cealalta, mai proaspata, cu asa-zisa aducere a generalului Puiu Iordanescu la carma aceleiasi amarate -nationale-, praf in ochii nostri intru pregatirea, in liniste, a adevaratului viitor selectioner, dupa gandul si pohta fostului, actualului si viitorului presedinte al Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu. Adica a omului pe care il propunem nu doar presedinte pe viata al onorabilului for din -Poligrafiei-, ci presedinte pana la Sfarsitul Lumii, ba chiar si dupa Apocalipsa, in neantul care va urma.

Asadar, am enumerat principalele doua motive pentru care Mircea Sandu ar merita, din plin, Premiul de excelenta -Cacealmaua- pentru anul 2001. Am crezut, cu totii, ca El ne va duce echipa nationala la -Mondiale-, ei bine, n-a dus-o, chit ca am avut privilegiul de a intalni, in baraj, o tara, Slovenia, cu populatia mai mica decat a Bucurestilor si cu mai putine echipe de club decat au, impreuna, Sectorul Agricol Ilfov si judetul Prahova. Asta e!

Mai apoi, a fost tam-tam mare cu Iordanescu, adus, vezi-Doamne, cu mari sacrificii tocmai din inima desertului, pentru a-i antrena pe alde Ilie si Niculae. El, Imensul, Unicul, Neinlocuibilul si Irepetabilul presedinte cica ar fi vorbit cu arabii si i-ar fi convins sa-l trimita pe Puiu taman in cantonamentul de la Saftica. Ei, as! A trebuit sa vina tot un seic, care in viata lui n-a fost nici macar o data cooperativizat si care, desigur, n-are interese in fotbalul romanesc, ca sa spuna verde ca Mircea Sandu n-a vorbit cu nimeni despre plecarea lui Iordanescu de la Al-Ain!

Prin urmare, doamnelor si domnilor, sa nu fim nedrepti si sa-i acordam, macar in spirit, Premiul de excelenta -Cacealmaua-. Pentru ca ne-a -facut-o-, cu excelenta pricepere, in anul de gratie 2001. In rest, sa fie sanatos si sa ne conduca spre noi si mari succese, spre culmi nebanuite de prosperitate si propasire! I-o dorim sincer.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.