Deși numărul celor care formează oferta pe piața bancară românească este destul de mare, tot mai mulți analiști se întreabă dacă nu cumva există în segmentul în cauză un fel de oligopol (câțiva producători impun condițiile unui număr imens de consumatori, conform dicționarelor economice).
Constatările analiștilor pleacă de la o realitate tristă, dar încetățenită deja în peisajul mioritic din perioada
postdecembristă: orice motiv de scumpire este speculat la maximum, în timp ce orice motiv de ieftinire este trecut în expectativă, până la uitare. Tradus la piața banilor, cum apare un motiv de a scumpi creditul, băncile operează rapid: dau cu o mână o firimiturică la depozite și iau cu două mâini la dobânzi și comisioane la împrumuturi.
Comportamentul despotic al băncilor reiese în adevărata sa amploare și dintr-o recentă declarație făcută de secretarul Asociației Române a Băncilor, Radu Negrea (foto). Întrebat de cunoscutul analist bursier Cristian Sima (persoană care a făcut milioane pe piețe de capital) de ce băncile care operează în țara noastră nu scad dobânzile în corelare cu piețele externe, oficialul a răspuns franc: actorii din piață invocă riscurile mari, și ne aruncă un dicton la modă prin anii '90: "să ziceți mersi că facem afaceri aici".
Domnul Sima a oferit ca exemplu de comportament specific adecvat al piețelor modelul american: "Acum un an de zile îmi ofereați o dobândă, când o bancă putea să împrumute cu 5,25 mie îmi ofereați o dobândă, dacă veneam client și voiam un credit în dolari, mi-o ofereați pe la 7%. Acum, că a ajuns 2,25, știți cu cât mi-o oferiți?" a spus brokerul. Răspunsul bancherului a venit prompt și sec: variabil. Altfel spus, "cu cât vrea mușchii băncii", ca să păstrăm limbajele de cartier! În aceste condiții, pentru cei mai mulți dintre români creditele vor fi mult mai scumpe și tot mai greu de obținut. Iar acel 2010 cu intrarea în vigoare a directivei care dă liber la accesarea unui credit din orice stat membru al Uniunii Europene pare atât de îndepărtat!
