Convorbire cu prof. univ. Vasile Ghețău, directorul Centrului de cercetări demografice „Vladimir Trebici“ al Academiei Române
Veștile sunt departe de a fi bune. Populația României este într-o scădere continuă și, din câte am înțeles, nu sunt semne de redresare. Ca specialist, care este situația concretă?
Starea demografică a României își păstrează și în anul 2011 cele două caracteristici majore care o definesc de mai multă vreme: continuarea scăderii numărului populației, atât prin componenta naturală, cât și prin migrație externă negativă, și o accelerare a procesului de îmbătrânire demografică. Datele pe ultimele luni ale anului 2010 și din această primă jumătate a anului 2011 indică o majorare a dimensiunii scăderii naturale a populației, prin apariția unei tendințe de reducere a natalității și de recrudescență a mortalității. Reducerea natalității nu poate fi desprinsă de reculul dramatic al numărului de căsătorii și este de așteptat ca efectele să se amplifice. Există argumente pentru a vedea în aceste schimbări efectele crizei economice și sociale și a măsurilor de austeritate luate începând din a doua parte a anului 2010.
Cauzele se văd cu ochiul liber, ca să zic așa, dar am să vă rog să le detaliați.
În nivelul scăzut al natalității se află cauza principală a declinului demografic românesc, chiar dacă migrația externă negativă a amplificat masiv acest declin. Natalitatea scăzută înseamnă deteriorarea structurii pe vârste a populației cu efecte pe termen lung care nu pot fi evitate. Factorii responsabili de acest nivel scăzut al natalității sunt comuni celor mai multe dintre populațiile europene: creșterea costului copilului, schimbările pe care le-a cunoscut și le cunoaște căsătoria și familia, emanciparea femeii și independența ei economică, slăbirea rolului normelor culturale (religioase în special), contracepția modernă, dar și egoismul, și consumismul. Schimbările profunde de ordin economic și social, standardul de viață scăzut, șomajul și incertitudinea au amplificat în țara noastră dimensiunea scăderii natalității, iar criza economică și socială din ultimii ani și măsurile de austeritate își vor pune și ele amprenta pe evoluția fenomenului.
Copiii sunt și un semn al dorinței de viață…
Da, copiii sunt expresia dorinței de viață, dar nu singura, și ceea ce se poate observa este o veritabilă explozie a celorlalte forme de manifestare și care nu au în centrul lor, neapărat, copilul. Modernizarea a erodat poziția copilului în ierarhia preferințelor, a valorilor tânărului cuplu. Copilul a intrat în concurență cu statutul profesional și cariera, cu participarea masivă a femeii la activități economice în afara gospodăriei, cu o multitudine de oportunități personale pe care le-a adus societatea de consum: o locuință din ce în ce mai confortabilă, un autoturism mai performant, vacanțe în străinătate, alt mod de petrecere a timpului liber.
Mai sunt și aspectele morale. Cum se manifestă?
Există, fără îndoială, fațete care se plasează în aria moralului, a atitudinii și comportamentului individului în raport cu norme și reguli scrise și nescrise. Aceste norme erau cândva extrem de puternice în societatea românească, dacă ne referim la căsătorie și familie, la divorț, la întreruperea sarcinii, la copii. Regimul comunist a dus o ofensivă sistematică de distrugere și înlocuire a acelor norme, iar în contextul dezordinii de după 1989 au fost importate fără discernământ și modele, valori ori comportamente care și-au pus și își pun amprenta pe atitudinea tânărului cuplu față de căsătorie, controlul nașterilor prin avort, divorț, copii.
Ce arată procesul de îmbătrânire a populației?
Mai este un aspect, cel al îmbătrânirii populației, care e unul general european, dar la noi are forme deosebite.
Îmbătrânirea demografică este un proces bine cunoscut ca determinare, manifestări și implicații. Vorbim de o creștere bine instalată a ponderii populației vârstnice în ansamblul populației. Scăderea natalității este factorul major al îmbătrânirii demografice, iar progresul spectaculos al speranței de viață la vârstele avansate a accentuat intensitatea procesului. România a avut o natalitate relativ ridicată înainte de 1990, iar îmbătrânirea demografică nu a atins încă valorile mari din alte țări europene (Grecia, Germania, Italia, Suedia). Se poate însă observa o accelerare a procesului după aproape 20 de ani de natalitate scăzută și apropierea de valorile cele mai ridicate ale îmbătrânirii în Europa. Desfășurarea continuă, dar lentă a procesului în țările care nu au cunoscut scăderi abrupte și de amploare ale natalității au facilitat găsirea resurselor pentru contracararea efectelor economice și sociale negative ale îmbătrânirii demografice (majorarea cheltuielilor legate de pensii, asistență socială, asistență medicală). Accelerarea procesului de îmbătrânire în țara noastră are loc într-un context în care resursele care pot fi orientate spre consecințele îmbătrânirii sunt modeste.
Care e durata medie de viață la noi?
Durata medie de viață sau speranța de viață la naștere rezultă din mortalitatea pe vârste a unei populații. După 1996 a existat o scădere aproape constantă a mortalității pe vârste și o creștere moderată, dar continuă a duratei medii de viață. Datele pe anul 2010 indică o durată medie a vieții de 70 de ani la bărbați și de 77 de ani la femei. Sunt valori sensibil mai mari decât cele din anul 1989, dar printre cele mai scăzute din Europa, în țările dezvoltate indicatorul fiind cu 7-8 ani mai mare.
Avem și o mortalitate infantilă destul de ridicată.
Mortalitatea infantilă este aceea din primul an de viață și se exprimă ca număr de decese infantile la 1.000 de născuți vii. Este un indicator extrem de semnificativ asupra gradului de dezvoltare economică, socială și culturală a unei populații, ca și asupra calității asistenței medicale acordate unui organism foarte plăpând și expus riscurilor infecțioase îndeosebi. Mortalitatea infantilă a coborât în anul 2010 la o valoare cu puțin sub 10 la mie. Este însă cea mai mare din țările Uniunii Europene și reflectă fidel contextul menționat. Ar fi însă o eroare a vedea în reducerea mortalității infantile un mijloc de diminuare a declinului demografic. Decesele în primul an de viață reprezintă mai puțin de 1 la sută din ansamblul deceselor.
Scenarii posibile
În aceste condiții, la ce ne putem aștepta?
În urmă nu cu multe săptămâni, Divizia de Populație a ONU a publicat rezultatele seriei 2010 a prognozelor demografice pe țări. Nu sunt lucruri noi pentru România: menținerea nivelului din ultimii 15 ani al fertilității feminine – 1,3 copii aduși pe lume de o femeie – va avea ca rezultat o populație de 16 milioane locuitori în anul 2050. Până acum, prognozele ONU aveau drept an final anul 2050. În seria 2010 orizontul este anul 2100 și România ar urma să ajungă la OPT milioane de locuitori.
E o perspectivă sumbră…
Dinamica în timp a unei populații are o matematică exactă: cu un nivel al fertilității mai mic de doi copii la o femeie, o populație se înscrie automat pe o pantă descendentă. După 20 de ani de declin demografic determinat fundamental de o fertilitate de numai 1,3 copii la o femeie, structura pe vârste este deteriorată, se va deteriora și mai mult în anii următori și evoluțiile viitoare se află deja înscrise în această structură. Dacă am admite că numărul mediu de copii la o femeie ar fi de doi începând de mâine, populația României ar continua să scadă până în jurul anului 2075 și abia atunci s-ar stopa declinul și s-ar reinstala o ușoară creștere naturală.
În aceste condiții, ce ar fi de făcut?
Nu cred că cineva și-ar putea asuma acum responsabilitatea unui răspuns tranșant și argumentat la o asemenea întrebare. Criza economică și socială își pune amprenta pe demografic și evoluțiile acestuia sunt în desfășurare, negative în esența lor. Va trebui să așteptăm trecerea acestei crize teribile, să evaluăm corect impactul asupra variabilelor demografice, să vedem ce și cât de mult a fost afectat, prin ce factori și mecanisme cauzale și apoi să construim. Să definim obiectivele pe termen lung și foarte lung, să creăm un cadru instituțional adecvat, să estimăm realist resursele și mijloacele de care vom avea nevoie și să aplicăm responsabil un program național în domeniul populației. Un asemenea program ar avea șanse de reușită doar dacă va fi unul elaborat de clasa politică și specialiști, cu o largă consultare a opiniei publice, a bisericii, a școlii și mass-mediei.
