Acasa

De mult n-am mai inceput saptamana cu o veste atat de grozava precum cea a eliberarii celor trei ziaristi rapiti. Stirea ca Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, ale caror chipuri au devenit familiare lumii intregi in cele aproape doua luni de captivitate, vin teferi acasa a salvat buletinele de stiri din puhoaiele de apa si din ghearele politicienilor porniti pe dezvaluiri din propriile asternuturi. Pentru prima oara, dupa multa vreme, ziaristii au avut o vorba buna pentru presedintele Basescu, cel care a condus celula de criza asumandu-si responsabilitatea pentru recuperarea ostaticilor. Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului: presedintele a castigat o batalie grea, cu un inamic necunoscut si imprevizibil. Neobisnuite cu bucuriile, micile ecrane au consumat rapid eliberarea iar cateva posturi si voci, incomodate de ideea ca trebuie sa-i recunoasca un merit dlui Basescu, au devenit ostatice propriilor idiosincrazii: TVR a expediat repede stirea dupa care si-a continuat cursa de masini de la Monte Carlo. Probabil ca, tinuta atata vreme cu armele la tampla de PSD, televiziunea publica nu si-a revenit din soc nici dupa cinci luni. Alti analisti au evitat meritele dlui Basescu indreptandu-si elogiile direct la cel de sus: -Dumnezeu a avut un rol determinant in aceasta eliberare-. Daca iesea rau insa, pe dl Basescu nu l-ar fi salvat nici un Dumnezeu si era declarat singurul vinovat. Cat despre vinovatii din aceasta criza – si sunt destui – presedintele a promis ca peste doua saptamani, cand cazul se va fi incheiat, va prezenta -intreg filmul luarii de ostatici-. Abia asteptam – mai ales ca filme care se termina cu bine nu prea se mai fac in ziua de azi. Dl Basescu a tinut sa precizeze si de asta data ca -statul roman nu si-a negociat nici politica externa actuala si viitoare si nici n-a platit vreo rascumparare-. Atunci, ce-a dat? Sfaturi? Ar fi prima oara cand statul roman obtine ceva gratis. De obicei, iese in pierdere. In sfarsit, probabil ca a platit firma araba care i-a trimis pe ziaristi. Sfarsitul filmului nu inseamna si sfarsitul amenintarilor. Sa nu ne amagim: cata vreme cheia rapirii se afla la Bucuresti, cata vreme mafia araba de aici comanda un atentat impotriva fostului presedinte Constantinescu si cata vreme avem politicieni si ziaristi care, in toiul crizei, cereau participantilor la manifestatia de solidaritate din Piata Universitatii sa atace jandarmii, sa incendieze masinile si sa asedieze Palatul Cotroceni, asemenea pericole la adresa democratiei exista oricand, chiar sub nasul nostru. Ziaristii au venit, acum asteptam curatenia. Pentru ca nu totul e bine cand se sfarseste cu bine. Iar la noi, cu atat mai putin.