Seismul provocat pe scena politica germana in urma scrutinului din landul federal Renania de Nord-Westfalia ar putea avea replici devastatoare nu doar pentru actualul guvern de coalitie de la Berlin, condus de cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder, dar si pentru Romania si Bulgaria, ale caror Tratate de aderare la Uniunea Europeana urmeaza a fi ratificate de fiecare stat membru in parte.
Visul european al Romaniei si Bulgariei, transformat in subiect de campanie electorala, pierde tot mai mult din conturul realitatii, odata cu schimbarile politice din Germania. Opozitia berlineza a insistat, in ultima perioada, pe riscurile extinderii care Est a Uniunii, accentuand pericolul reprezentat de invazia fortei de munca ieftine rasaritene si de costurile mult prea mari pe care le-ar presupune intrarea a inca doua state destul de sarace in Clubul celor 25. Pana la sfarsitul saptamanii trecute, puteam sa mai rasuflam linistiti, consolandu-ne cu gandul ca cei aflati la putere au de spus ultimul cuvant. Insa, in contextul in care in Germania vor fi organizate alegeri legislative anticipate, in jurul datei de 18 septembrie, la solicitarea cancelarului Schroeder, viitorul european al tarii noastre ramane in ceata. Aceasta, pentru ca, in primul rand, parlamentarii germani nu vor putea ratifica Tratatul de aderare in toamna, asa cum era prevazut, fiindca vor fi ocupati cu noul scrutin. Pe de alta parte, daca opozitia crestin-democrata liberala invinge la nivel national si ajunge la putere, asa cum s-a intamplat in fiecare land federal si cum indica mai toate sondajele de opinie, sansele intrarii noastre in teritoriul comunitar se reduc substantial. Mai mult, Germania se numara printre primele state ale UE care ar trebui sa ratifice Tratatele de aderare ale Romaniei si Bulgariei.
Toamna acestui an nu va aduce doar o schimbare de putere la Berlin. Pentru noi, rasturnarea spectaculoasa de pe scena politica germana atrage dupa sine o transformare a prietenului care ne sustinea in drumul spre UE intr-un critic sever ce nu va ezita sa ne puna bete in roate. Liderul crestin-social bavarez Edmund Stoiber nu a facut un secret din faptul ca nu doreste Romania in UE sau macar nu atat de repede, in timp ce eurodeputatii germani nu mai contenesc sa recomande prudenta in acest caz. Cum Tratatul de aderare trebuia ratificat la intoarcerea din vacanta parlamentara, ramane de vazut cat de dispusi vor mai fi membrii legislativului berlinez, preocupati de apropiata campanie electorala, sa grabeasca procedurile de facilitare a intrarii Romaniei in UE.