Filmul si adevarul

Imaginea celor trei ziaristi romani alergand in bratele rudelor la intoarcerea acasa si salutul lor, cu mainile ridicate, impreuna cu presedintele Basescu, au facut inconjurul lumii. Premiera de la Bucuresti a luat prin surprindere presa internationala care, obsinuita sa primeasca numai vesti proaste din Irak, l-a considerat pe dl Basescu -marele invingator- al crizei. Se stie ca norocul ii slujeste pe cei indrazneti. Or, dl Basescu si-a riscat tot capitalul politic in -filmul rapirii- – si, din fericire pentru vietile celor 3 ziaristi, a castigat de trei ori mai mult. Filmul nu este insa complet si chiar eliberarea celor 4 ostatici are o componenta care (dupa cum a recunoscut dl Tariceanu) -tine de secretul de stat-. Un stat care are multe secrete, multe dintre ele vechi si apasatoare. Chiar daca filmul oficial va sari peste secretele de stat, montajul acestuia tot ne va spune ceva. Iar ce nu va spune documentarul nostru vor descoperi operatorii straini – caci subiectul e deja universal. Vom afla astfel daca victoria asupra rapirii a dus si la eliberarea statului roman de anumite legaturi, complicitati si amenintari ascunse sau daca ramane in statu quo. Si cum prezentarea coincide cu expirarea celor 6 luni acordate de dl Basescu tuturor institutiilor pentru a-si dovedi compatibilitatea, vom afla daca victoria presedintelui in criza ostaticilor devine semnalul unei posibile victorii impotriva -sistemului ticalosit- care a produs-o (dar a si rezolvat-o, in stilul sau) si care poate rezerva oricand surprize similare, inclusiv la adresa presedintelui – sau e steagul de pace cu sistemul care i-a dat satisfactie si capital politic in schimbul continuitatii. Si presedintele, si premierul au repetat de cateva ori ca -Romania nu si-a negociat nici politica externa actuala si viitoare si nici banii-. E posibil. Totul e sa nu fi negociat politica interna. In sfarsit, pana cand filmul de peste doua saptamani va fixa proportiile adevarului, un lucru e clar: capitalul politic al dlui Basescu e atat de puternic incat a devenit monopol, dezechilibrand serios scena politica – unde presedintele, lipsit de adversari pe masura, a ramas la propria dispozitie. Riscant! Daca dl Basescu va sti sa utilizeze acest capital investindu-l in fluidizarea comunicarii cu presa, impartindu-l cu institutiile si atacand structurile coruptiei, atunci exista o sansa ca democratia sa se alimenteze din puterea presedintelui si sa se oxigeneze. Daca presedintele va prefera sa-si pastreze puterea doar pentru sine si pentru infrastructurile apropiatilor – democratia se va atrofia. Fir-ar sa fie! Nu scapam niciodata de emotii: pana si drumul cel bun are mereu doua sensuri.