Lansarea unei carti a geopoliticianului (si militantului) rus Aleksandr Dughin a avut un efect hilariant devastator in mass-media de la noi. Nici Mr. Beam, daca ar fi descins la Bucuresti, nu ar fi stimulat intr-o asemenea masura resursele de ironie, pe toata gama rasului, ale articilierilor politici, fie ei oricat de sobri. Or, Dughin, numai sa te faca sa razi nu e. Ba chiar, cu alura lui de Dostoievski ultrastilat, isi imbie publicul pe un ton pe cat de calm, pe atat de decis, la un imperiu (material? politic fiction?) care, pe langa Rusia imperiala, sa mai cuprinda si alte vecinatati imediate, din Romania pana-n Mongolia.
De ce s-or fi prapadit atunci de ras atunci atatia din presa romana? (cu exceptia notabila a colegei jurnaliste de la Digi TV care, luandu-i un interviu, a obtinut la intrebari pertinente, raspunsuri consistente). S-a reactionat asa (mai precis asa ridicol) fiindca parca s-ar fi uitat, ori nu se stie nici dupa aproape 30 de ani de libertate de expresie, ca dialogul cu orice preopinent, chiarv unul care nu-ti convine, trebuie purtat civilizat si argumentat, iar pe aceste coordonate poti fi oricat de direct, de taios si de necrutator. La cate s-au scris, oricat de hazliu, despre evenimentul in chestiune, ce-ar putea raspunde Dughin, daca ar fi sa intre in polemica cu asemenea adversari de… idei, sa zicem?
Dar ocazia unui dialog la Bucuresti cu acest posibil interlocutor a fost pierduta. Nu va fi fiind Dughin consilier oficial al Kremlinului, dar este un ideolog influent al conservatorismului, doctrina (cvasi)oficiala in Rusia, care a umplut vacuumul lasat de marxism-leninism si, mai mult ca alti autori rusi de azi, arata un interes real pentru miscarea de idei din interbelicul romanesc, ba chiar include Romania in tot felul de constructii geopolitice (sa speram imaginare). N-ar fi fost suficiente motive de vorbit, la modul serios, cu un asemenea incitant autor? Pentru a putea intelege Rusia de azi si a relua dialogul cu ea e firesc si mai ales necesar a sti ce face, ce este, cum este si ce are (vorba gramaticii de altadata) cel de la cealalta parte a mesei. De aceea, cartea lui Aleksandr Dughin “Destin eurasianist”, tradusa de Iurie Rosca si aparuta in la editura Mica Valahie – director Mariana Heroiu, este folositoare nu numai celor ce “se ocupa”, intr-un fel sau altul, de relatiile cu Rusia, dar si marelui public.
Din multele idei (si foarte multele scrieri), dar si din interventia si interviul pentru Digi de la Bucuresti ale lui Al. Dughin sunt de retinut, intre altele, virulenta critica a globalismului, dusman de moarte al identitatilor colective, pledoaria pentru “a patra teorie politica” si eurasianism, concepte insa imprecis, insuficient dar si impropriu ((uneori) prezentate, iar de interes direct pentru noi proiectul “Marea Europa de Est”, care ar urma sa include “etniile slave si societatile ortodoxe” din partea noastra de lume. Insa de ce i-ar trebui “societatii ortodoxe” numita Romania un asemenea construct integrationist cand tocmai globalismul ne-ar fi pericolul principal, ideologul nu ne explica in cartea sa. Ooricum, teoria politica a lui Dughin este in perpetua miscare si trebuie mereu adusa la zi caci, iata, in timp ce ne vorbea despre similitudinile promitatoare intre abordarile la varf ale Washingtonului si Moscovei asupra globalizarii si solidarizarea posibila a celor doi pentru apararea identitatilor colective, presedintele Trump tocmai se pregatea de o intalnire nu cu omologul sau rus, Putin, cum era de asteptat, ci cu liderul chinez Xi.
E ceva de ras in toate acestea? De fapt, chiar Dughin spunea odata ca “iesirea din NATO (a Romaniei –n.n.) nu este o gluma. Insa nici Rusia nu este o gluma. In ultima vreme a inceput sa se uite asta. Nu am dori sa aducem aminte”. Ce-or fi gasit unii de ras la geopoliticianul Dughin? (www.magnanews.ro)
