Liviu Dragnea, președintele PSD, anunță încă o amânare a legii salarizării unitare. Deși ministrul Lia Olguța Vasilescu a anunțat duminică seara că legea va fi depusă luni la Parlament, liderul PSD a afirmat că depunerea legii se amână cu cel puțin o săptămână, până după Paște.
„Nu, eu nu vreau să-l depun azi (proiectul legii salarizării unitare – n.r.). Să mai stea, să meargă la grupuri, îl publicăm şi în presă, să-şi mai dea lumea cu părerea”, a precizat Dragnea, întrebat dacă proiectul va fi depus luni.
Liviu Dragnea a făcut aceste precizări înaintea şedinţei grupurilor parlamentare reunite ale PSD şi ALDE la care ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, urmează să prezinte acest proiect de lege.
„Luni, depunem legea la Parlament, după ce o semnează şi senatorii. Sunt convinsă că această lege va fi foarte apreciată de cei care au salarii mici şi au fost nedreptăţiţi timp de 25 de ani, aşa cum sunt convinsă şi că ea va fi aplicată. Sunt la fel de convinsă că o vor aprecia şi cei cu salarii mari, care vor vedea ce creşteri au şi ei. Mai puţin bugetarii de lux. Puţini. Dacă vor comenta, poate că toată lumea va fi interesată şi ce salarii au în plată. Dar ştiu că nu o vor face. Nicio familie ocupaţională nu va fi afectată, în ansamblu. Nici Justiţia, unde creşterile sunt semnificative”, spunea Olguţa Vasilescu, duminică seara, la Antena 3.
Pe de altă parte, Lia Olguța Vasilescu afirma că încă se mai lucrează la proiect și că este posibil să mai apară modificări. Amânarea depunerii în Parlament ar putea avea exact acest scop: realizarea unor corecturi de ultim moment, în urma discuțiilor cu actorii sociali interesați. Dacă proiectul este depus în Parlament, orice modificare se poate face doar prin amendamente adoptate prin vot.