Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, e foarte sărac așa cum reiese din declarația lui de avere. Nu are niciun leu în conturi sau numerar, are trei mașini vechi de peste 15 ani, soția nu câștigă nimic iar el are în jur de 6000 de lei salariul lunar. Din banii ăștia trăiesc el cu soția și reușesc să facă și lungi vacanțe exotice. Ce bine-i să fii primar. Dar Tudorache nu și-a uitat nici alegătorii. În sectorul 1 locuiesc în jur de 200.000 de persoane cu drept de vot. Acestora, Dan Tudorache le-a trimis câte o felicitare (foto stânga) de Paște personalizată cu un mesaj de la el, Dan Tudorache. Nefiind scris pe felicitare nici PSD, nici Primăria Sector 1 cel mai probabil, Tudorache le-a plătit din banii lui personali că altfel ar fi infracțiune să folosească banii de la partid sau de la primărie să se promoveze pe sine (vezi cazul Monica Iacob Ridzi). Dar banii lui personali abia dacă-i ajung de coaforul și rochițele tinerei sale soții. De unde să scoată din cei 60.000 lei încasați din salarii de la ultima declarație și până acum (că economiile erau zero) bani de bilete de avion și hotel în Dubai, Paris și America Latină și să mai plătească și felicitările pe carton lucios cu plic sigilat! O felicitare de acest gen, standard, costă 2 sau 3 lei. Dacă le-a luat cu 50 de bani înseamnă 100.000 de lei la care se adaugă banii pentru cei care le-au pus în cutii. Deci cine le-a plătit? Așteptăm să ne răspundă ANI care tot ne livrează niște consilieri locali de pe la țară care au făcut niște abateri administrative. De marii granguri nu se-atinge să nu se ardă!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane