Că Gabriela Firea e mincinoasă deja se știe: Ponta a construit 700 km de autostradă, la Londra nu e coadă la secțiile de vot la prezidențiale, că are licență în comunicare când de fapt ea e bibliotecară, că a fost dascăl, că fiul ei nu a picat Bac-ul așa cum scria pe site-ul ministerului Educației, că a ţinut nouă luni doliu după soț când de fapt s-a măritat cu Pandele după 7 luni și jumătate, l-a mințit pe fiul din prima căsătorie al răposatului Firea despre ora înmormântării pentru ca acesta să nu poată participa. Dar nu ne-ar ajunge pagina să înșirăm minciunile acesteia așa că ne orpim aici cu înșiruirea. Impostura ei însă merge până și la credința atât de afișată.
Într-una din pozele ei de pe Facebook, Firea, Pandele și fiul ei din prima căsătorie ciocnesc „în trei” ouă vopsite. N-am mai întâlnit o asemenea situație, așa că am cerut opinia unui specialist teolog care ne-a explicat: „ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinității primordiale și se face după reguli exacte: se aleg două ouă vopsite, persoana mai în vârstă (sau bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rostește cuvintele “Hristos a înviat”, la care celălalt răspunde “Adevărat a înviat”.”
Probabil că Firea a crezut că poate crea o metaforă foto dar autosuficiența acestei țațe votată primar de bucureștenii fără studii și în vârstă nu poate decât să ne îngrețoșeze.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane