Modernitatea, daca nu e privita ca un concept politic, nu pare un subiect care ar merita chiar intr-atata de disputat ca mondializarea, globalizarea, integrarea etc. Dar cum “actualitatea poate fi considerata o conditie necesara a modernitatii”, ne invata cartea la care ne vom referi, modernitatea poate fi, si ea, tema de palpit. Reputatul sociolog prof. dr. Constantin Schifirnet lanseaza cea mai recenta sfidare in chestiune, chiar prin titlul – apoi si in continutul – cartii sale “Modernitatea tendentiala”. Adica, nu o modernitate oricum, neutra, ci una “predominant politica, acolo unde dezvoltarea societatii nu include transformarea ei de ansamblu, ci are loc numai la nivelele politic, institutional si juridic”. Una de care, din pacate, are parte de vreo doua secole si Romania. Nu vorbea Titu Maiorescu de forme fara fond iar Lovinescu de simulare pentru stimulare?
Prin “modernitate tendentiala”, explica autorul cartii, se evita sintagme care pot derapa ofensator de tipul “modernizare tarzie” sau “intarziata”. Da, este adevarat, modernitatea a aparut in Occident ca schimbare produsa in si din interiorul Occidentului (…) si nu ca un proiect impus sau adoptat”. Da, multe din procesele de modernizare din Romania “sunt similare cu cele din tarile cu economii insuficient dezvoltate”. Dar recunoscand aceste realitati istorice, nu avem a incerca vreun fel de complex, ca romani, ne asigura autorul cartii. Modernitatea a avut – si are – traiectorii istorice diferite in diferite parti de lume. Important este ca noi (si nu numai), adoptand principiile modernitatii occidentale, le-am aplicat cu grija conservarii suveranitatii nationale si a identitatii culturale traditionale. Societatile in curs de modernizare “au respins hegemonia modernitatii vestice si au dat nastere la mai multe modele institutionale si ideologice distincte, influentate, in mare masura, de spatii culturale specific traditiilor si experientelor istorice”. In acest trend global se inscrie si Romania ultimelor cateva sute de ani. Iata ce spune de altfel chiar autorul cartii:“Este foarte greu de vorbit în termenii rămânerii în urmă, trebuie totul raportat la niște indicatori. Dar care sunt aceștia? Cultural nu se poate vorbi de o rămânere în urmă. Culturile nu pot fi comparate în termeni cantitativi. La fel și civilizatiile. Axiologic este foarte greu de sustinut ideea rămânerii în urmă a unei societăti sau a superioritătii ei”.
Ce am castigat de la civilizatia occidentala? Mostenirea clasica, mai concret filosofia greaca si rationalismul, dreptul roman, limba latina si civilizatiiile islamice, crestinismul, dar si separarea bisericii de stat, statul de drept, drepturile omului, pluralismul social si societatea civila, individualismul…
Insa modernitatea in Romania a avut, dar are si acum, si aspecte dramatice, cum ar fi nedreptatea creata prin insusirea beneficiului real de catre un grup minoritar (de la oras) pe seama restului… covarsitor preponderent al populatiei (indeosebi rurale).
Si predictia cartii, pentru ce va urma, si la noi, si in lume: “Modernitatea se distinge printr-o nouă structură socială, caracterizată prin trecerea de la produse la servicii, prin creșterea ocupatiilor manageriale și profesionale, prin disparitia locurilor de muncă agricole și a meșteșugarilor precum și prin continutul modern înseamnă să ne găsim într-un mediu care promite aventură, putere, bucurie, creșterea și transformarea în noi înșine și a lumii – și, în același timp, care amenintă să distrugă tot ceea ce avem, tot ceea ce știm, tot ceea ce suntem”.
Cartea prof. Constantin Schifirnet trateaza curajos si lamureste clar o stare de fapt vazuta de unii ca stanjenitoare, pe care insa o contextualizeaza firesc in istorie si geografie. Cartea este astfel una cu bataie lunga. Iar din lectura acestei exegeze temeinice, argumentate si convingatoare, cititorului ii apar, in final, instrumentele de evaluare a “nivelului de dezvoltare” a feluritelor identitati colective.
In sfarsit, citind aceasta carte, mi-am amintit in cateva randuri de celebra scrisoare din 1894 a lui Caragiale catre Vlahuta. Din care, in final, citez: “Așadar, să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă; nu e pân’acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă și ‘n brânză. N’a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotrivă; și astfel încă nu înțelege că în mâna lui ar sta să-si îndrepteze soarta și să dispună apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept și precum are să și fie odată.”( magnanews.ro)
