Societatea ghizilor și liderilor montani din România a transmis un comunicat oficial despre accidentul din Retezat în care cei doi copii alpiniști și-au pierdute viețile: Sâmbătă 22 aprilie 2017, în zona alpină a munților Retezat (> 2.000m altitudine) un grup de șapte persoane (patru adulți și trei minori) a fost prins de o avalanșă de zăpadă. În urma ei, doi minori de 12 și 13 ani au decedat, o tragedie cumplită pentru părinții lor.
Copiii erau însoțiți de către părinți, unul din ei fiind chiar organizatorul și liderul grupului. Nu putem decât să ne exprimăm și noi regretul față de cele întâmplate și să transmitem un mesaj de susținere părinților pasionați de munte și celor două familii îndoliate.
În prezent evenimentele sunt anchetate de către autoritățile competente.
În aceste zile se discută foarte mult despre munte în societatea românească, ceea ce este bine, dar tema de discuție este una tristă și foarte gravă: accidentarea mortală pe munte a doi minori.
Totodată, constatăm că o mare parte din publicul român a devenit brusc cunoscătoare a muntelui și își permite să emită tot felul de judecăți.
” …membrii societății nu au o percepție asupra alpinismului formată prin observații directe, ci exclusiv prin filtrul deformant al mass mediei în goană după senzațional și al filmelor văzute la TV.”
(Teoria riscului în alpinism, Marian Anghel, 2011)
După un astfel de accident, din punctul nostru de vedere acuzațiile, găsirea și pedepsirea publică a vinovaților nu este cel mai important lucru (există organe ale statului care fac acest lucru), ci analizarea obiectivă și prezentarea publică a cauzelor accidentului, pentru a se învăța ceva și ca astfel de tragedii montane să nu se mai repete.
Comunitatea montană din România a încercat de nenumărate ori, de-a lungul anilor, să atragă atenția asupra problemelor din turismul montan. Din păcate, nimeni nu a dorit să asculte și chiar și acum, senzaționalul este mai important decât educația.
Opinia noastră exprimată mai jos, ca asociație profesională, este formată în urma informațiilor vehiculate în mass media dar nu numai.
Accidentul mortal putea fi evitat?
Da, accidentul putea fi evitat dacă grupul celor șapte persoane respecta câteva principii de bază ale mersului pe munte iarna. Printre acestea:
– informarea în prealabil cu privire la condițiile meteo din masiv.
După cum a precizat, serviciul local Salvamont a transmis public un avertisment cu privire la creșterea riscului de avalanșe în masivul Retezat, ca urmare a ninsorilor din ultima perioadă din toată România.
De menționat că în Retezat nu există un buletin nivologic oficial (ca în masivele Făgăraș și Bucegi, astăzi), practicanții alpinismului fiind nevoiți să interpreteze riscul de avalanșă în mod individual, în funcție de experiență personală, cunoștințele din domeniu și alte informațiile colaterale.
Sunt numeroase situații în care alpiniștii cu experiență consistentă aleg să meargă până la limita zonei de siguranță, pentru a analiza cu proprii ochi situația din teren și de a decide dacă merg mai departe sau se întorc din drum.
– alegerea corectă a variantei de deplasare spre creastă și adaptarea comportamentului la situația din teren
Dinspre cabana Gențiana spre vârful Peleaga există o variantă specifică de iarnă, care este relativ mai sigură la avalanșele de zăpadă.
Un grup mixt de adulți și minori este departe de a fi ideal pentru o tură de alpinism, deoarece diferă foarte mult modul individual de evaluare a riscurile întâlnite, ritmul de mers, viteza, anduranța, etc. în condițiile unei ture de iarnă, la mare altitudine (> 2.000m alt.), cu zăpadă mare și vizibilitate scăzută.
Acest lucru este valabil chiar dacă doi din cei trei minori din grup aveau deja o oarecare experiență de alpinism acumulată ca minori însă (!), adică fără a fi fost implicați vreun moment în evaluarea riscurilor.
Iarna, folosirea unei scurtături de vară – decizie a liderului de grup, cel mai probabil – este total nerecomandată, fiind mult mai expusă la avalanșă. Se pare că exact pe această scurtătură a mers grupul celor șapte, în momentul în care s-a declanșat avalanșa de zăpadă.
Despre ce fel de tură este vorba?
Grupul celor șapte persoane se aflau pe munte într-o tură turistică, comercială, organizată în numele unui club sportiv afiliat federației sportive de profil.
Acest lucru reiese destul de clar din anunțul comercial postat online pe site-ul Clubului Montan ”Altitudine”. De altfel, pe site-ul clubului se întâlnesc numeroase alte anunțuri comerciale, cu privire la activități turistice montane în România și în afara ei.
Acest club nu este nici primul ong și nici singurul care desfășoară activități de turism în România.
Poate un club sportiv sau un ong să organizeze activități comerciale turistice? Nu, dacă nu are licență de turism conform OG 58/1998, art.28.
Cine poate conduce grupul pe munte?
Conducătorul unui grup organizat pe munte are un rol esențial, deciziile luate de el putându-se dovedi salvatoare sau… fatale.
În România, ca în majoritatea țărilor din Europa și nu numai, conducerea grupurilor de turiști pe munte este reglementată, lucru important pentru siguranța turiștilor.
Conform legislației românești în vigoare (HG 77/2003, art. 40 lit. a), doar persoanele calificate și recunoscute de către stat ca ghizi montani (prin intermediul Ministerului Turismului), au voie să conducă grupuri pe munte.
Este liderul grupului prins în avalanșă calificat ca ghid montan, cu competențe legale pentru a conduce grupuri pe munte? El nu apare în baza publică de date cu ghizii montani calificați, realizată și administrată de către Ministerul Turismului.
Există vreun clasament oficial cu recorduri în alpinism?
Nu. Toate așa numitele ”recorduri” și ”clasamente” în alpinism, în cazul adulților ca și în cazul minorilor, sunt create artificial de către mass media și de practicanții înșiși, în diferite scopuri.
Nici o organizație de munte din lume, fie că vorbim de uniuni internaționale ale cluburilor de amatori (UIAA) sau uniuni profesionale (UIMLA, UIAGM) nu recunoaște și nu recomandă goana după ”recorduri” de viteză, de vârstă sau altfel de recorduri.
Alpinismul (mersul pe munte în teren accidentat cu echipament special) nu este o activitate competițională (doar anumite subramuri sunt!), se desfășoară în zone montane înalte, izolate, fără spectatori și fără arbitri.
Performanța în alpinism se măsoară cu totul diferit față de sporturile de echipă sau individuale, care se desfășoară pe terenuri de sport, în fața spectatorilor.
Este muntele riscant?
Așa cum nimeni nu ar trebui să gonească pe autostradă cu peste 100km/oră, fără să aibă habar cum să țină volanul în mână, nimeni nu ar trebui să meargă pe munte vara sau iarna, fără să aibă habar cum se gestionează riscurile specifice.
Alături de părinți, minorii trebuie să descopere frumusețea muntelui și a naturii, precum și propriile abilități fizice și psihice, în toate sezoanele. Există numeroase trasee pe unde se poate merge fără probleme cu copiii.
”Timpul petrecut în mijlocul naturii nu este relaxare, ci o investiție esențială în sănătatea copiilor noștri” (Last child in the wood, Richard Louv, 2005).
Dacă se dorește însă ieșirea în afara potecilor de drumeție și pătrunderea în domeniul mult mai complex al alpinismului, atunci acest lucru trebuie făcut doar alături de persoane calificate legal și competente. Există astfel de persoane atât în cadrul federației sportive (pentru activitățile sportiv-competiționale) cât și în asociații profesionale ale ghizilor.
Un website foarte bine realizat sau numeroasele apariții media, oricât de bună ar fi persoana în cauză (dar cine spune asta?) nu țin locul unui atestat profesional și nu spune absolut nimic despre competența reală.
” Riscul nu poate fi niciodată eliminat de pe munte sau din alpinism și nimeni nu garantează securitatea individuală. Acesta este un adevăr fundamental ce trebuie înțeles ca atare, indiferent de modul în care se desfășoară alpinismul: pe cont propriu, într-un club montan, într-un curs de inițiere cu instructor sau într-o tură cu ghid montan.” (Teoria riscului în alpinism, Marian Anghel, 2011)
Mersul pe munte este o aventură pentru adulți și copii în egală măsură.
Dacă primii sunt capabili să evalueze riscurile la care se expun sau apelează la persoane competente să facă acest lucru în locul lor (ghizii montani), minorii au încredere totală în părinții lor. Iar aceștia au datoria să nu o înșele!
