Concertul Faithless, desfasurat marti seara la Arenele Romane din Capitala, mi-a starnit o avalansa de intrebari, ce aveau sa-si gaseasca raspunsul abia tarziu in noapte, cand fredonam fascinat -I can*t get no sleep-, celebrele versuri ale piesei -Insomnia-.
Pe drum, ma gandeam: oare cati romani isi permit sa dea 750.000 de lei pentru un show live de muzica electronica? Oare cati fani adevarati are Faithless in Romania? Oare ce dracu* astept eu de la evenimentul asta? Habar n-aveam! Mai erau cativa pasi pana in Arene si nici nu banuiam ca urma sa traiesc un show cool(t), trimis parca de undeva din cer, spre trezirea romanului care -gusta- prea mult rahat pentru a mai savura macar un moment de calitate muzicala.
Ajuns in incinta, m-am trezit in mijlocul unui peisaj pestrit care intra incet, dar sigur, in atmosfera -delirului suprem-, injectandu-se cu doze mici de adrenalina, provenite din sculele dj-ilor Silent Strike si respectiv Gojira si Kosak. Prestatiile lor mi-au ridicat inca o intrebare: cum dracu* se face ca aceste sunete nu ajung niciodata la urechile publicului larg?
Dupa o ultima zvacnire semnata Gojira si Kosak – aplaudata la scena deschisa de cei aproximativ 5.000 de spectatori -, totul parca s-a rupt! Pe scena, inginerii de sunet ai britanicilor isi faceau linistit treaba: pregateau furtuna! Apoi, dupa un moment de intuneric total, Sister Bliss, Dave Randall si ceilalti patru membri ai echipei de scena Faithless au intrat cu adevarat in -paine-, cu un intro care mi-a starnit primele furnicaturi ale pielii. Nu-mi venea sa cred ce sunet poate exista si la un concert desfasurat in Romania! Incredibil!, langa mine, fanii isi puneau mainile la gura… Nu le venea sa creada ce se intampla! Dupa intro, a intrat in scena si Maxi Jazz, care nu a pierdut nici o clipa si ne-a bagat direct in -Insomnia-. Dupa primul refren, clapele lui Sister Bliss m-au facut sa tremur… Multimea intrase deja in joc, urland din tot sufletul alaturi de vedetele serii. A urmat o trecere prin funk si ragga, cu un neobosit Maxi Jazz intr-o forma de zile mari. A urmat a doua furtuna, o data cu primele acorduri ale piesei -God is a DJ-. In mod paradoxal, pe cer incepuse un spectacol paralel: norii negri se bateau intre ei, dorindu-si parca un loc mai in fata, puful plopilor – agitat de vantul puternic – se indrepta agresiv spre scena, surprinzandu-i chiar si pe artisti. Ploaia era iminenta, insa pe cine interesa acest aspect? Dumnezeu trimitea scratch-uri luminoase, semnalandu-si parca prezenta. Dupa alte cateva piese, ca si cand ne-am fi incalzit suficient, a trimis spre noi cateva -galeti cu apa-. Ce racorire divina, ce nebunie pe scena si in Arene… N-am mai vazut de mult un perete de maini, miscandu-se ritmic! Apoi, Maxi ne-a invatat ca -We Come One- si l-am ascutat. Ploua destul de tare, timp in care, culmea, prestatorii de play-back din latrina muzicala autohtona se retrasesera intr-un gang de langa cabine. Vai, saracii, sa nu cumva sa se ude! Imi venea sa-i dau afara in suturi, uitand ca sunt ziarist. Deh, se mai intampla! Dupa ce mi-am revenit, am asistat la finalul electrizant al unui concert pe care nu o sa-l uit mult timp. Cinci minute de scandari, un bis, dupa care totul s-a incheiat! Asta a fost, mi-am dat seama ca spectacolul pe care l-am urmarit nu va fi egalat prea curand in Romania. Aici nu este vorba neaparat de sunet, ci de profesionalism! Sunt convins ca nici un (h)artist mioritic nu a invatat nimic din asta, pentru ca, nu-i asa, pentru ei muzica trece intai prin stomac. Oribil! Cat despre Faithless… Au fost la inaltime. Nuff respect.
