Toata lumea stie ca in aproape orice organizatie, fie ea firma, institutie, partid politic sau orice altceva, exista unul sau cativa oameni, foarte putini, de gandirea si actiunea carora, si de prezenta, in primul rand, depinde totul in organizatia respectiva, si ca fara ei totul incepe sa se duca vertiginos in jos, sau chiar se prabuseste in scurt timp.
Si oricat de putin le place angajatilor sa auda asta, activitatea si rezultatele mai tuturor companiilor depind decisiv de cativa oameni. Manageri, cu foarte, foarte rare exceptii. Cat despre ceilalti, daca pleaca, nu se intampla nimic cu firma. Ca sa nu mai spun ca, de multe ori, ii este chiar mai bine dupa.
Si da, tot de cele mai multe ori, acesti oameni importanti sunt mai inteligenti decat ceilalti, adesea chiar mult mai inteligenti, stiu si inteleg mult mai multe si mai profund, au calitati incomparabil superioare celorlalti, fie ele innascute sau dobandite prin munca, sau prin scoala, prin noroc sau prin toate acestea la un loc.
Un principiu capitalist de baza spune ca fiecare trebuie sa fie platit proportional cu contributia adusa organizatiei si cu rezultatele sale dovedite si masurate. Logic, oricum ai privi lucrurile. Mai ales pentru mine, ca bun matematician si om rational, in general.
Asta insemna ca daca acei oameni minunati aduc o contributie de de cinci ori mai mare la profitul si la bunastarea companiei, trebuie sa primeasca de cinci ori mai multi bani. Daca de zece, de zece ori, de o suta, de o suta de ori, si tot asa.
Ca bun matematician si ca om rational, in general, am crezut si am spus si eu asta, timp de peste o jumatate de secol. Mai ales ca asta citesti in fiecare zi in ziare, auzi la televizor, guvernantii justifica tot asa ce e cu salariile acelea delirante de la stat, si oamenii minunati, insisi, iti fac acest calcul ori de cate ori explica de ce cer acel salariu si nu mai putin.
Acum cateva saptamani, aveam ceva timp liber si l-am folosit ca sa gandesc. Am vazut multe nepotriviri in viata mea si multe mari companii care pareau sa ignore acest principiu, dar de fiecare data lasam ganditul pe mai tarziu, pentru cand voi avea ceva mai mult timp liber.
Mi-e rusine sa spun ca abia acum am avut si eu revelatia ca proportionalitatea aceea din faimosul principiu nu e o proportionalitate directa, ci doar o corelatie. Si ca daca acel manager e de zece ori mai minunat decat un angajat de rand, si are o contributie de zece ori mai mare la mersul firmei, nu e neaparat mai bine pentru companie ca acesta sa fie platit de zece ori mai mult. Ba dimpotriva, as zice eu acum, dupa atata gandire, uitandu-ma din nou in urma si realizand ca cei de marile companii gandisera deja cu mult timp inaintea mea…
GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România. Citește mai multe articole pe blogul său, www.georgebutunoiu.ro
