Pe crengutele primei decade a lunii mai explodeaza a primavara, fel de fel de sarbatori, de la cea a muncii, la aceea a lui Voda – a independentei, a incheierii razboiului in 1945, a Europei, poate si altele… In sirag s-a facut loc si pentru Ziua Internationala a presei, la 3 mai. Se poate starui, la ocazie, pe starea de azi a mass media si pe conditia ziaristului, mai precis a presei scrise si a gazetarului care scrie. Caci aceasta este zona cea mai vulnerabila, cea mai amenintata a ceea ce numim azi mass media. Ziaristul prost platit si haituit sau curtat ba de cel pe care “l-a spus”, ba de cel care vrea sa si-l faca unealta ori spion. Si ziarele care traiesc mai degraba din interesul patronului, decat din nevoia de a sti a publicului, iar profesia, de fapt misiunea, gazetarului mai e amenintata si de concurenta presei live – vazuta, auzita… Si asa se face ca ziaristului de azi ii vine aproape la fel de greu sa fie cinstit precum … politicianului. Inca acum aproape un secol, fascinantul conte european Keyserling observa ca “in 80 de cazuri din 100 ziaristul este un erou subaltern si resentimentar”. Drept care, gandea el naiv, “ar fi necesara o lege care sa ingaduie exercitarea meseriei de ziarist numai celor cu caracter seniorial, asadar numai celor complet generosi si nepizmasi, singurii ce stapanesc perspective inalte”. Dar de unde in Romania democrata si europeana de azi, o lege pentru ziaristi elitisti si cu tot felul de alte calitati, cata vreme in presa intra oricine, fara niciun fel de patalama care sa certifice macar ca impricinantul stie sa scrie si sa socoteasca. Mai e oare vreo meserie in Romania in care sa nu ti se ceara nimic, dar nimic-nimic “la mana”, nicio hartie, de la niciun fel de “emitent”, ca sa intri intr-o slujba? Pe vremuri, pana si slujnicutelor li se cerea un fel de recomandare de la “conita” la care lucrase mai inainte.
Si atunci, mai avem noi astazi ziaristi care sa raspunda criteriilor visate de Keyserling? Avem, inca si e pacat ca despre unul dintre acesti putini si remarcabila sa carte va trebui sa scriu dupa un asemenea sumbru exordiu. Volumul “Dracul zidit”, cu subtitlul “Intamplari adevarate din Romania profunda”, de Viorel Patrichi, o culegere de reportaje, anchete-investigatii, si interviuri, prefatate de un eseu, ai zice ca sunt un corpus de texte pentru ziar. Da, pentru asa ceva au fost scrise, dar ele sunt de fapt texte model pentru cum trebuie facuta adevarata gazetarie. Ar trebui introduse ca lectura obligatorie, la facultatile si cursurile de ziaristica. Mai ales ca din ziarele noastre au cam disparut si reportajul, si anchetele, si chiar interviul care “scoate ce trebuie” de la interlocutor, nu se rezuma la banalitati si politeturi.
Viorel Patrichi ne arata ca Romania profunda este oriunde, ea trebuie doar aflata, inteleasa si spusa asa cum este ea, si celorlalti. Romania profunda este, bunaoara, in locurile Amintirilor din copilarie si ale Baltagului, in parohii si in manastiri, in spitale si in tribunale, in romanimea ajunsa minoritate prigonita in chiar inima tarii – adica in Ardeal, in lumea intreprinzatorilor, a infractorilor si a pagubitilor, a tortionarilor dar si a militienilor martiri, a partizanilor din munti sau a revolutionarilor. Iar interviurile lui Viorel Patrichi sunt cu interlocutori, in fond, la indemana oricui, dar cu care nu stiu cine a facut convorbiri atat de interesante, uneori incendiare. (Sa nu uitam ca Viorel Patrichi a scris cartea-interviu, devenita celebra, cu generalul Plesita.) Si daca fostul presedinte Emil Constantinescu o scalda cand vine vorba de tara in care s-a nascut, Mircea Druc spune raspicat ca “Romania nu mai exista. Exista doar corporatii”, iar Ilie Ilascu precizeaza cu mandrie: “Nu am omorat oameni. Am nimicit dusmani ai neamului meu”.
Gazetarul si – nici nu incape vorba – scriitorul Viorel Patrichi traieste in aceeasi Romanie ca noi, dar pentru el aceasta tara este uneori si mai cumplita decat ne inchipuim, dar mai cu seama si mai vrednica, pentru a iesi de sub blestemul care o apasa. Cum ar zice Keyserling, stapaneste perspective inalte. Cititi-l pe Viorel Patrichi in aceasta carte si imaginati-va care gazeta l-ar publica.(magnanews.ro)
