De vreo jumatate de secol, lumea este ordonata (atata cat e) sau destructurata, cooperanta sau tensionata, in armonie sau invrajbita, pe armatura unui triunghi scalen care are ca varfuri trei centri mondiali de putere: Washington Beijng si Moscova. Scalen, adica, stim “de la geometrie”, un poligon cu trei laturi, niciuna egala cu alta. Mai mult, un triunghi cu geometrie variabila, caci, in timp, cei trei protagonisti se apropie si se departeaza, ca nivel al relatiilor, iar aceasta sinergie da relief si palpit vietii internationale. “Triunghiul strategic” a fost consacrat de clasicul in viata al politologiei americane Zbigniew Brzezinski, dupa care variantele elaborate, proiectate sau descrise in materie s-au constituit intr-o impresionanta (ca volum) literatura. Contributie romaneasca de ultima ora este si cartea “Ganduri despre lume. 2017” (autori: Emil Vlad, Sebastian Oprescu, Serban Zodian), care ambitioneaza sa sintetizeze mersul actual al lumii, pe problematici si pe zone geografice, dar si in viziune globala.
Sectiunea consacrata “triunghiului strategic” iese din randuri, in fata, prin actualitatea ei stringenta, caci jocul imprevizibil al presedintelui american Trump intre China si Rusia ii nedumereste chiar si pe cei mai exersati politologi. Istoria mai recenta a acestei trilaterale , rememorata in carte, ii poate insa ajuta, prin cateva constante verificate in timp.
China si Rusia propun, impreuna, un model de relatie alternativ celui occidental. Raporturile lor economice sunt excelente, China fiind, din 2010, principalul partener comercial al Rusiei. Ambele mari puteri, marcate istoric de experienta regimului comunist, se opun preeminentei mondiale a Americii, pledeaza pentru multipolaritate si neimplicare a SUA in crizele din Asia de nord-est (Coreea) si sud-est (Marea Chinei de Sud).
Rusia si SUA au relatii contradicotrii – sunt concurente in Europa , Orientul Mijlociu, dar coopereaza impotrova terorismului Islamic. In Asia, si Rusia, si SUA, actioneaza pentru extinderea propriiilor zone de influenta.
SUA si China se consacra drept adevaratele superputeri mondiale ale secolului XXI, la unii indici China urmand sa surclaseze America, dupa estimatii chiar occidentale. Deocamdata insa, SUA au un PIB de 17,5 trilioane dolari, iar China de 7 trilioane (in 2014). America este, de departe, si cea mai mare putere militara a lumii. Rivalitatea si complementaritatea economica americano-chineza sunt, si ele, tot mai evidente – si mai de neevitat – dar asupra acestui aspect cartea se opreste mai putin. In compensatie, reamintim o spusa memorabila a lui Salvador Dali, si ea veche de vreo 50 de ani: America si China comunista nu au cum sa nu inteleaga, e vorba de cel mai mare consumator si cel mai mare producator ai lumii.
In materie de securitate regionala, daca jocurile in Europa nu pot fi facute fara americani si rusi, in Asia dominanti sunt aceiasi omniprezenti americani, dar tot mai influenti devin si chinezii. Altfel spus, in timp ce America se confirma ca singura superputere globala, acest statut a fost pierdut de Moscova prin destramarea URSS si nu a fost inca obtinut de Beijing, care este insa ferm hotarat sa-l aiba.
Un postament pe trei piloni este mai stabil decat unul pe un singur sau doi piloni, dar pe patru puncte de sprijin temelia castiga considerail in stabilitate. Al patrulea asteptat, Uniunea Europeana, chinuita de propriile migrene, nu are insa nici timp, nici cele trebuincioase pentru mari jocuri globale. Cartea celor trei politologi romani nu omite nici acest “detaliu” ( vital pentru Romania), dupa cum mai tot ce “misca” in lumea asta isi afla loc in panoramica analiza.
