Home În Lume Europragmatismul britanic, colacul de salvare al UE?

Europragmatismul britanic, colacul de salvare al UE?

DISTRIBUIŢI

Aflati in amurgul gloriei, vadit marcati de valurile de antipatie ridicate asupra lor din randurile alegatorilor, inca sub socul respingerii Tratatului constitutional, liderii de la Paris si Berlin nu dau deocamdata semne ca ar fi capabili sa ofere solutii pentru depasirea impasului in care a intrat Uniunea Europeana. Mai mult, vantul schimbarii, ce bate dinspre Londra, face ca vocea premierului Tony Blair sa fie auzita tot mai puternic, lasand sa se intrevada la orizont inceputul unei noi ere pentru Clubul celor 25.


Intr-un impuls tardiv, incercand sa demonstreze ca tandemul franco-german mai are inca forta necesara pentru a scoate Europa din situatia critica in care se afla, cancelarul german, Gerhard Schroder, si presedintele francez, Jacques Chirac, s-au intalnit ieri, la Paris, intr-o reuniune de criza, destinata pregatirii unor initiative comune, la doar cateva zile inaintea summitului european crucial, din 16-17 iunie, de la Bruxelles.

Banul, ochiul dracului

Reiterand ideea ca fiecare tara are dreptul de a-si exprima punctul de vedere asupra Constitutiei comunitare si ca procesul de ratificare a documentului trebuie continuat, Chirac si Schroder si-au concentrat discutiile cu precadere asupra problemelor financiare ale Uniunii, cu atat mai mult cu cat tarile pe care le conduc se numara printre marii contribuabili la bugetul comunitatii. Astfel, in lipsa unor solutii concrete pentru depasirea impasului provocat de respingerea legii fundamentale, negocierile asupra bugetului european pentru perioada 2007-2013, care figureaza si pe ordinea de zi a Consiliului de la Bruxelles, au reprezentat principalul punct al discutiilor germano-franceze, cei doi lideri declarandu-se -gata pentru un compromis constructiv-, cu conditia ca si omologii lor sa dea dovada de aceeasi atitudine flexibila. Remarcele par sa fie mai mult o aluzie la incapatanarea britanicilor de a nu renunta la rabatul de care beneficiaza in privinta contributiei la vistieria comunitara. Germania si Franta considera ca incheierea unui acord asupra bugetului la summitul din capitala Belgiei ar demonstra ca Europa continua sa functioneze, in pofida climatului de scepticism generat de respingerea Constitutiei.

Blair, marele invingator

Asteptat la inceputul saptamanii viitoare la Berlin, pentru a discuta pe marginea rabatului financiar care ii privilegiaza tara in cadrul Uniunii, premierul britanic pare sa nu fie prea mult interesat de ceea ce se intampla in sanul familiei comunitare. In timp ce cancelarul berlinez se pregateste sa infrunte, dupa summitul european, pe 1 iulie, votul de incredere al cabinetului, in vederea organizarii de alegeri anticipate la toamna, Blair da dovada de calm, face apel la rabdare si, totodata, scoate din maneca o modificare a prioritatilor politicii externe a Marii Britanii, impreuna cu Statele Unite, dinspre Europa spre Africa, in conditiile in care Londra preia la 1 iulie presedintia rotativa a UE. In plus, potrivit ministrului de finante, Gordon Brown, Marea Britanie nu este pregatita sa negocieze marimea rabatului in cadrul discutiilor asupra bugetului, inaintea summitului european.

Cum disputele se dovedesc a fi tot mai intense, presedintia luxemburgheza in exercitiu a Uniunii a confirmat ca reuniunea liderilor europeni ar putea fi prelungita cu o zi, pentru a se putea ajunge la acorduri in privinta obiectivelor stabilite, in special asupra bugetului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.