În prag de campanie electorală, unii lideri politici s-au și apucat să prefigureze rezultatele alegerilor locale. Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, și vicepreședintele liberal Teodor Meleșcanu au prevestit că voturile PSD se vor diviza, din cauza candidaturii independente a lui Sorin Oprescu. Președintele PSD Cluj, Vasile Dâncu, a prezis că PD-L va scădea până la 30%, din cauza faptului că refuză să facă alianțe. Cât despre PRM, "oracolul" Dâncu a afirmat că nu va mai conta din punct de vedere politic, din cauza "tribunului" de tip Becali, care nu mai aruncă vorbe (n.r. – aluzie la C.V. Tudor), ci bani. Vicepreședintele PSD, Victor Ponta, a declarat că, imediat după alegeri, organizațiile județene au undă verde pentru alianțe locale, iar premierul Tăriceanu a menționat că nu exclude o alianță PNL-PDL, dacă democrații "ies de sub tutela lui Traian Băsescu", vinovat în ochii premierului de subminarea Alianței DA. Declarația lui Tăriceanu vine după ce a fost părăsit pe rând de toți posibilii parteneri, inclusiv PC-ul de 2% al lui Voiculescu, ce a ales în final compania lui Geoană.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane