Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti demarează mâine, 22 mai, competiţia de proiecte inovatoare în domeniul energiei, “TeCHALLENGE!”. Concursul se va desfăşura în perioada 22 mai – 20 octombrie 2017 , timp în care participanţilor li se oferă ocazia să-şi pună în valoare cunoştinţele tehnice, precum şi calităţile inovatoare, iar cele mai creative dintre acestea vor fi premiate.
Concursul TeCHALLENGE se adresează atât studenţilor înscrişi în ciclurile de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul tuturor facultăţilor Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, cât şi tuturor elevilor din învățământul liceal de stat sau particular din toată ţara. Participanții se pot înscrie cu proiecte realizate individual sau în echipă, numărul componenților unei echipe nefiind limitat.
Domenii de afirmare
Eşti student al Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti şi ai o idee genială de proiect în domeniul energiei? Eşti elev înscris într-o instituție de învățământ liceal la nivel național şi vrei să inovezi în domeniul educaţiei energetice? Competiţia de proiecte TeCHALLANGE îţi oferă şansa de a te afirma în următoarele domenii:
Eficiența energetică (procese industriale, facility management, case conectate, clădiri pasive energetic);
Noi surse de energii regenerabile (eolian, marină, energia valurilor, geotermale, fotovoltaică, biomasă);
Tehnologii inteligente (smart grids, big data, smart metering);
Orașe inteligente și mobilitate (teritorii pozitive energetic, mobilitate verde, orașe inteligente);
Gazele naturale în secolul XXI (power to gas, biometan, GNL, CNG).
Inscrierea participanţilor, evaluarea şi premierea proiectelor
Participanţii se pot înscrie oricând, începand cu data de 22.05.2017, pâna la data de 4.10.2017, iar propunerea de proiect se va transmite on-line, la adresa de e-mail [email protected], sub forma unui document Word sau PDF.
Propunerea de proiect trebuie sa conţină toate detaliile considerate a fi relevante pentru proiect: prezentare, date tehnice, demo-uri filmate, simulări aplicații etc. Pentru evaluarea proiectelor, comisia va ţine cont de: gradul de inovare a proiectului; gradul/posibilitatea de implementare/fezabilitate; plus de valoare (valoare adaugată).
Proiectele primite vor face obiectul unei evaluări preliminare efectuate de către comisia de concurs, iar pentru fiecare proiect se va acorda o notă cuprinsă în intervalul 1 – 5, pentru fiecare dintre criteriile de mai sus. Nota finală va rezulta din însumarea notelor aferente fiecărui criteriu.
Rezultatul evaluării preliminare va fi comunicat fiecărui participant prin e-mail şi vor fi postate si pe pagina web aconcursului (www.techallenge.upb.ro) până la data de 15.10.2017.
Pentru cele două secțiuni, în urma evaluării preliminare, vor fi selectate proiectele câștigătoare astfel: pentru secțiunea ”studenți” primele şase proiecte iar pentru secțiunea ”elevii” primele 25 proiecte în ordinea notelor finale obţinute. Totodată, proiectele selecţionate în etapa preliminară vor intra în a doua etapă de evaluare (etapa finală de evaluare demonstrativă), care implică prezentarea proiectului de către autori în faţa comisiei de evaluare.
A doua etapă de evaluare și anunțarea proiectelor câștigătoare se va desfăşura în data de 19 octombrie pentru secţiunea „studenţi” și 20 octombrie pentru secţiunea „elevi” – iar în acest scop vor fi organizate standuri individuale distincte de prezentare a proiectelor.
Valoarea premiilor pentru secţiunea “studenti”:
Premiul I – 5500 lei;
Premiul II – 4500 lei;
Premiul III – 3500 lei
Menţiune – 1500 lei
Valoarea premiilor pentru secţiunea “elevi”:
Premiul I – 4500 lei;
Premiul II – 3500 lei;
Premiul III – 2500 lei
Menţiune – 1000 lei
Regulamentul concursului este disponibil oricărui solicitant, în mod gratuit, pe întreaga durată a depunerii şi selectării proiectelor, în format electronic, prin accesarea paginii web a proiectului www.techallenge.upb.ro sau www.upb.ro
De asemenea, informaţii suplimentare privind organizarea competiţiei de proiecte pot fi solicitate la tel. 021 402 9465 sau la adresa de e-mail [email protected] .