In perioada aprilie-mai 2005, Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR) a efectuat un studiu cu scopul de a identifica principalele dificultati din activitatea IMM-urilor, sector care are un aport de circa 80% la PIB si reprezinta principalul angajator din Romania. Esantionul a fost de 1.399 de IMM-uri, care activeaza in intreaga economie, situate in cele opt regiuni de dezvoltare, fiind considerat reprezentativ pentru obiectivele cercetarii si pentru situatia sectorului IMM-urilor din Romania. Astfel, 30,83% din IMM-urile care s-au regasit in esantion sunt intreprinderi mici, 52% – microintreprinderi si 13,88% – intreprinderi mijlocii. Prezentam in continuare cele mai importante rezultate ale acestui studiu.
Primul aspect investigat se refera la -perceptia intreprizatorilor- asupra evolutiei de ansamblu a mediului economic din Romania. Surprinzator, 44,64% din cei care au raspuns la aceasta intrebare au fost de parere ca actuala evolutie a mediului economic este stanjenitoare dezvoltarii, in timp ce doar 25,5% cred contrariul, 29,86% avand o parere neutra.
Chestionati in legatura cu evolutia viitoare a mediului de afaceri, 51,76% din patroni au fost de parere ca, in viitor, aceasta s-ar putea sa devina favorabila dezvoltarii, dar 23,58% au o parere contrara, in timp ce restul prefera sa se abtina.
Alte obstacole: birocratia si accesul dificil la credite
In fiecare luna, CNIPMMR, pe baza de chestionare speciale, sondeaza mediul de afaceri pe care-l pastoreste, pentru a putea studia evolutia principalelor dificultati cu care se confrunta acesta. Evolutia este absolut surprinzatoare, dupa cum se va vedea in continuare, cu precizarea ca raspunsurile au fost date la un chestionar cu intrebari cu raspuns de tip deschis.
Astfel, pe anul 2004, patronii IMM-urilor credeau ca fiscalitatea excesiva a reprezentat principala dificultate, cu 66,26%. Pe locurile urmatoare se situeaza doua cauze -inrudite-: birocratia – 64,81% si accesul dificil la credite – cu 40,53%. Neexistand o lege a contractelor, e normal ca intarzierea incasarii facturilor sa se situeze pe locul al patrulea, cu 38,58%. Surprinzator, dar patronii cred ca scaderea cererii interne – o cauza de factura politico-economica -, cu 38,58%, are o mai mare influenta decat coruptia, despre care se spune ca ar fi generalizata. Cel mai greu de interpretat e situarea in coada a unui factor denumit concurenta produselor de import, cu 18,35%, care va da lovitura de gratie multor IMM-uri dupa aderare, in prezent, neperceput, in opinia noastra, la adevarata lui dimensiune, desi piata romaneasca e invadata de produse ieftine si proaste din tari din Orient.
Principala oportunitate: cresterea vanzarilor pe piata interna
Totusi, patronii, in proportie de 64,74%, cred ca principala oportunitate pentru dezvoltarea afacerilor accesibile IMM-urilor este reprezentata de cresterea vanzarilor pe piata interna. A doua oportunitate, cu 50,43%, e considerata asimilarea de noi produse, in timp ce penetrarea de piete noi se situeaza abia pe locul al treilea, cu 44,51%. Curios e insa faptul ca doar 8,24% din patroni cred in sporirea exporturilor. Deci miza lor o reprezinta tot piata interna, desi nu prea par afectati de invazia din Orient a produselor proaste si ieftine.
Investigatiile pe luna mai 2005 plaseaza birocratia pe ultimul loc, cu doar 4,84%, in clasamentul dificultatilor IMM-urilor, dar reclama drept principala cauza blocajul financiar, cu 24,19%, in timp ce lipsa de comenzi se situeaza pe locul al treilea, cu 20,97%. Pe locurile urmatoare se situeaza : fluctuatia cursului de schimb, cu 17,74%, instabilitatea legislativa, cu 14,52%, cresterea pretului la utilitati, cu 9,68%, si accesul dificil la utilitati, cu 8,06%. Esantionul cercetat a fost de doar 153 de intreprinzatori.
Integrarea, factor contextual cu influente mici
Cele mai surprinzatoare raspunsuri se gasesc la capitolul factori contextuali, care erau considerati, in anul 2004, de catre patroni ca vor influenta negativ activitatea si performanta firmelor in anul 2005 (vezi graficul alaturat). Si de aceasta data, birocratia se afla pe primul loc, cu 63,59%, evolutia cadrului legislativ fiind pe locul al doilea, cu 45,85%, urmand: coruptia – cu 42,85%, in timp ce politica FMI si a Bancii Mondiale se afla abia pe locul al cincilea, cu doar 14,88%. Integrarea Romaniei reprezenta un factor contextual, situat doar pe locul al saptelea, cu 12,52%.