Deși se declară preocupat "de economisirea energiei și de îmbunătățirea aspectului urbanistic", în cei patru ani scurși de la preluarea mandatului de primar al sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman nu a mișcat niciun deget pentru a
demara programul de reabilitare termică a imobilelor de pe raza subdiviziunii teritorial adminstrative pe care o manageriază. Dovadă stă o notă a Direcției Generale de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București, care arată că în anii 2005, 2006 și 2007 edilul sectorului 1 nu a întreprins niciun demers pentru a beneficia de banii alocați de la bugetul de stat în vederea realizării programului național de reabilitare termică a locuințelor. Acum însă, în plină campanie electorală, după un mandat de nepăsare totală, primarul Chiliman a făcut calcule și și-a amintit brusc de reabilitarea termică a locuințelor. Cum promisiunile nu costă nimic, primarul liberal a scos din mânecă o găselniță socialistă, cu care speră să-și momească alegătorii să-l voteze. Este vorba despre programul intitulat "Iarna poate fi ca vara" (n.r. – un slogan furat de la Traian Băsescu), care – după spusele lui Chiliman – constă în reabilitarea termică gratuită a locuințelor tuturor celor ce stau la bloc în sectorul 1. Însă costurile suportate nu vor proveni din portofelul edilului. Ci din bugetul Primăriei. Buget care este realizat din banii contribuabililor ce locuiesc în sectorul pe care-l păstorește liberalul Chiliman. Ca atare, lucrările promise de edilul liberal vor fi plătite tot de beneficiarii lucrărilor respective, însă nu direct, ci prin impozite și taxe.
Ca în orice afacere, pomana electorală a lui Chiliman are și avantaje, dar și dezavantaje. Astfel, se pun două întrebări. Prima: care sunt dezavantajele și cine vor fi cei dezavantajați de acest proiect grandios al edilului liberal ? A doua: care sunt avantajele și cine vor fi cei care vor câștiga din această afacere? Răspunsul la prima întrebare rezidă dintr-o logică economică simplă: cei dezavantajați vor fi acei contribuabili care își permit să-și achite costurile reabilitării termice a locuințelor, dar care în urma aplicării proiectului lui Chiliman se vor vedea, într-un final, obligați să suporte prin taxe și impozite costurile lucrărilor efectuate de Primăria sectorului 1, în beneficiul categoriilor sociale ce nu dispun de bani pentru achitarea costurilor de modernizare a locuințelor. Cât privește răspunsul la cea de-a doua întrebare, acesta este extrem de simplu: adevărații câștigători ai proiectului propus de Chiliman vor fi acționarii companiilor care vor fi alese să efectueze lucrările de reabilitare. Și încă ceva, ce a "uitat" să spună Chiliman: Primăria sectorului 1 acordă respectivul sprijin doar pentru clădirile de locuit multietajate, în care există asociații de proprietari înregistrate, nu și pentru imobilele proprietate personală.
* Primarul care este a dormit în post
Proiectul de reabilitare termică a locuințelor (n.r. – presupune decopertarea unei clădiri și "anveloparea" ei într-un strat termoizolant, înlocuirea tâmplăriei clasice cu ferestre tip termopan și refacerea hidroizolației terasei și a subsolului blocului etc) a fost demarat pe plan național în 2002, odată cu adoptarea OUG 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate. Conform actului normativ respectiv, fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind expertizarea și auditul energetic, precum și pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare termică a clădirilor de locuit multietajate, nominalizate în programele anuale, se asigură din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor (MDLPL). Însă nu în totalitate. Ci doar în proporție de 34%. Asta deoarece restul de bani trebuie să provină din alocații de la bugetul local (33%) și din fondul de reparații al asociației de proprietari care beneficiază de reabilitare (33%). Din acest motiv, reabilitarea unui bloc i-ar costa pe proprietari între 1.000 și 3.000 de euro pentru fiecare apartament, în funcție de numărul de camere. Și cum românii nu au bani, până acum, de la preluarea mandatului său, Chiliman nu a reușit să reabiliteze termic niciun bloc din sectorul 1. Motivul pentru care procesul efectiv de punere în practică a OUG 174/2002 merge și acum în ritm de melc în sectorul 1, se datorează, în primul rând, faptului că Andrei Chiliman nu a întreprins niciun demers pentru a dispune de bani de la bugetul de stat.
Despre ce este vorba: conform OUG 174/2002, pentru a primi bani de la stat în vederea reabilitării termice a imobilelor din sectorul 1, Chiliman era obligat să pună anual la dispoziția MDLPL datele și documentele necesare fundamentării programelor anuale, potrivit normelor metodologice de aplicare a OUG 174/2002. Numai că Andrei Chiliman nu a făcut acest lucru. O dovedește o notă a Direcției Generale de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București privind calendarul activităților de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din municipiul București, care precizează că în perioada 2006 – 2007 edilul secorului 1 nu a solicitat fonduri de la buget pentru reabilitarea termică: "Acțiunea de reabilitare termică a fost declanșată în trimestrul I/2006, când au fost solicitate propuneri de la sectoare. Propunerile au fost transmise în 17.04.2006, fără sectorul 1. Apare Ordinul ministrului nr. 1366/2006 care aprobă programul pe 2006, în baza căruia se alocă fondurile de la buget – sectorul 1 nu este cuprins în program. În data de 7 august 2006 se primesc fondurile alocate pentru audit și proiectare, care se repartizează pe baza programului aprobat – la sectorul 1 nu se alocă nimic, nefiind inclus în programul aprobat. În august 2006 se solicită de la sectoare propuneri de suplimentare a programului aprobat, cu termen 10 septembrie 2006. Sectorul 1 răspunde pe 14 septembrie 2006 și transmite o listă cu 8 clădiri (n.r. – din peste 280 de blocuri care necesită lucrări de reabilitare termică). Pe data de 15 septembrie 2006, PGMB transmite lista suplimentară la minister, iar pe 22 septembrie 2006 apare Ordinul 1772/2006 care suplimentează programul. În București, programul se localizează numai la sectorul 2. În ianuarie 2007 se solicită propuneri pentru programul anual, având ca termen 30 aprilie 2007. Lista de priorități pe sectoare a fost transmisă la MDLPL și a totalizat 178 de blocuri, fără sectorul 1 care nu a transmis propuneri. În februarie 2007 se primesc și se repartizează la sectoare fondurile pentru continuarea activității începute în 2006 – sectorul 1 nu primește fonduri, neavând blocuri incluse în program".
Management financiar ineficient
Cu toate că evidențele care dovedesc neimplicarea sa în procesul de reabilitare termică există, Chiliman nu vrea nici în ruptul capului să recunoască așa ceva. ''Sunt preocupat de protejarea mediului, de economisirea energiei, de îmbunătățirea aspectului urbanistic", susține edilul sectorului 1, pe blogul său. Din păcate însă, rezultatul procupărilor sale se vede cu ochiul liber chiar și din avion. Conștient de acest lucru, la începutul acestui an, Chiliman a propus, iar Consilul Local a aprobat demararea programului de reabilitare termică a imobilelor din sectorul 1. Însă cum obrazul subțire cu cheltuială se ține, Chiliman & co. au decis chiar la începutul acestui an electoral să suporte din bugetul local și cota de 33% care revine proprietarilor în aplicarea programului de reabilitare termică.
Găselnița a primit și o explicație din partea lui Chiliman: "Sectorul 1 este cea mai bogată comunitate din România. Dinamica economică a sectorului 1 ne arată acest lucru. În 2004, la preluarea mandatului, sectorul 1 avea un buget de 94 milioane de euro. Acum, acesta este de peste 350 milioane de euro. Pe scurt, calculele ne arată că în acest moment ne putem permite să alocăm o parte din bani altor activități, în afara celor sociale curente. Până în 2007 nu am avut resurse financiare care să ne permită acest lucru''.
Măi să fie! Nu a avut sectorul 1 bani? Atunci de ce nu s-a străduit primarul Chiliman să primească bani de la bugetul de stat conform OUG 174/2002? Adevărul este că sectorul 1 a avut mereu bani. Numai că primarul liberal nu a știu să-i managerieze. O dovedesc studiile realizate de specialiștii Primăriei Capitalei pentru perioada 2004-2007. Conform acestora, bugetul administrației conduse de primarul Andrei Chiliman se află în top 10 la nivel național privind explozia financiară. Cu toate acestea, în lipsa unor politici eficiente de cheltuire a banilor și în absența unor proiecte concrete, sume fabuloase care s-au regăsit în bugetul local al sectorului 1 au rămas neutilizate și au fost reportate. Cifrele arată că în 2004 sumele rămase nefolosite au atins 13% din buget, iar în 2006 ele au crescut la 21%. Incapacitatea administrației condusă de Andrei Chiliman de a utiliza resursele a făcut ca până și fondul de rulment să înregistreze excedente: în 2006, peste 50 de milioane de lei din fond au rămas necheltuite. Concret, în perioada 2004-2006, în lipsa unor proiecte și politici coerente de cheltuire a banilor, suma rămasă neutilizată din buget și reportată a atins aproximativ 400 de milioane de lei. Adică echivalentul unui buget local mai mare decât cel înregistrat anul trecut de sectoarele 4 și 5. În mod surprinzător, deși bani au existat, în perioada 2004-2006, Primăria sectorului 1 a contractat credite interne de circa 110 milioane de lei. Concluzia: administrația sectorului 1 este ineficientă în utilizarea resurselor financiare.
"Iarna poate fi ca vara" …
Conștient de acest lucru, pe final de mandat, primarul Chiliman încearcă să dreagă lucrurile. Și, în goana după voturi pentru un nou mandat, deși este liberal, el a găsit scos din cutia electorală proiectul cu reabilitarea locuințelor. În fapt, o struțo-schemă populisto-comunisto-capitalistă, emanată (culmea!) din mintea unui liberal. Dacă găselnița lui Chiliman va fi pusă în aplicare, mulți locuitori ai sectorului 1 vor pierde. Așa cum am spus, perdanții vor fi acei contribuabili care își permit să-și achite costurile reabilitării termice a locuințelor, dar care în urma aplicării proiectului se vor vedea într-un final obligați să suporte prin taxe și impozite costurile lucrărilor efectuate de Primăria sectorului 1 în beneficiul categoriilor sociale care nu dispun de bani pentru achitarea costurilor de modernizare a locuințelor. Singurii care vor avea de câștigat vor fi acționarii companiilor care vor fi alese să efectueze lucrările de reabilitare.
Însă, acestea nu sunt singurele hibe ale programului "Iarna poate fi ca vara", "inventat" peste noapte de Chiliman. O problemă o constituie și data la care va fi demarat programul de reabilitare termică a locuințelor din sectorul 1. Conform primarului Chiliman, programul de reabilitare termică care va beneficia de susținerea Primăriei sectorului 1 va demara în acest an și va fi finalizat în maximum trei ani. Acest termen reprezintă însă o utopie, ținând cont de etapele care trebuie parcurse pentru asociațiile de proprietari incluse în program. Dovadă stă faptul că din ianuarie și până acum, din peste 280 de imobile care există în sectorul 1 și care necesită modernizare, doar 54 au depus dosare complete, din partea unor asociații de locatari din zonele Ion Mihalache, Calea Griviței și Bucureștii Noi. Deși conștient că nici măcar la aceste imobile care au depus dosare lucrările nu vor începe în acest an (n.r.- "anveloparea" va fi făcută cel mai probabil la vară, că "Vara nu-i ca Iarna"), decât cel mult în parte (înlocuirea ferestrelor clasice), Chiliman se încăpățânează să spună altceva. Și asta din cauză că miza acestui program o reprezintă voturile zecilor de mii de oameni care speră că vor apuca să trăiască decent.
… La Sfântul Așteaptă
Conform legii, preluarea de către Primărie a finanțării cheltuielilor cetățenilor se va face numai la asociațiile de proprietari care aproba, cu votul majorității membrilor adunării generale, decizia de intervenție și semnează convenția-cadru cu coordonatorul programului anual pentru derularea, acțiunilor pentru reabilitarea termică a clădirii. Mai mult, pentru a putea beneficia de lucrările de reabilitare termică, asociațiile de proprietari trebuie să trimită primăriei o cerere privind includerea condominiului în program, însoțită de fișa de identificare a clădirii, lista proprietarilor și destinația spațiilor, precum și hotărârea adunării generale a proprietarilor privind aprobarea deciziei de intervenție pentru reabilitarea termică a clădirii.
Consiliul Local trebuie să emită o hotărâre de includere a blocului în programul anual și să încheie o convenție cu asociația de proprietari. Ulterior, trebuie efectuat auditul energetic al clădirii, trebuie elaborat studiul de fezabilitate pe baza măsurilor din auditul energetic, trebuie elaborat proiectul tehnic și detaliile de execuție a lucrării, trebuie obținută autorizație de construire. Apoi trebuie organizată licitație pentru executarea lucrărilor, caz în care termenele pot întârzia din cauza posibilelor contestații. Abia în final se pot executa și apoi recepționa lucrările de reabilitare tehnică.
Unde mai pui că pentru a participa la program, fiecare locatar care speră în mila lui Chiliman trebuie să aibă intabulată casa și să dețină și cadastrul (n.r. – majoritatea locuitorilor sectorului 1 nu au aceste acte), iar dacă aceste documente nu există la majoritatea locatarilor dintr-o asociație de proprietari aceasta nu este eligibilă și este pusă în final să suporte contravaloarea auditului energetic.
Faptul că programul demarat de Chiliman e o cioacă, iar termenele propuse de el sunt fantasmagorice, o dovedește chiar declarația unui angajat al Primăriei, Florea Păun, de la Servicul de reabilitare termică, care a susținut că abia la finele acestuia an, dacă lucrurile decurg bine, vor fi înlocuite geamurile termopan la asociațiile de proprietari care vor avea dosarele OK. Cât despre lucrările propri-zise de termoizolare, acestea vor fi demarate la câteva imobile multietajate, după primăvara anului viitor. Când o vor permite condițiile meteo. Asta dacă vor mai fi bani.
Ce spun alegătorii: "Țeapă!"
În replică la proiectul lui Andrei Chiliman, locuitorii sectorului 1 au postat pe diverse forumuri zeci de mesaje. Iată-le pe cele mai elocvente: "Toată această poveste cu reabilitarea termică a blocurilor nu este altceva decât o altă mare țeapă pregătită de guvernanții noștri incapabili. Nu știu de unde să mai stoarcă bani și tot caută variante. (…) Fiind în domeniul administrării blocurilor, am făcut un calcul pentru blocul nostru și pentru aceleași lucrări contractate de Primărie cu diverse firme, dar făcute în regie proprie, costurile ar ieși undeva la 50-60% din acei 33% care ar trebui plătiți de asociație sau de primărie. Unde s-ar duce restul de bani? (…) Este o măsură populistă a unui primar disperat în căutare de voturi. Nu înțeleg de ce să plătim toți pentru creșterea valorii imobilelor numai a unora. Este o măsură socialistă a unui primar (n.r. – Andrei Chiliman) care se dă liberal. Însă, în prag de alegeri diferențele doctrinare dispar".
Fără comentarii…