Emilia Șercan promitea că marți, 30 mai a.c. va merge la Sibiu și că va încerca să verifice dacă lucrarea prezentată de Turnul Sfatului ca fiind plagiată este a ei, pentru că ea nu-și mai aduce aminte după atâția ani, că lucrările se păstrează doar 5 ani și că teza prezentată nu are ștampilă „care să-i ateste autencititatea”. Nu a mai revenit cu explicațiile promise și nici nu a afirmat vreodată ferm că NU a plagiat în viața ei.
Duminică, 28 mai, 2017 de la ora 12.00, la Bookfest, la standul Editurii Humanitas de la Romexpo, Ramona Ursu și-a lansat cartea „Noaptea, ca hoții!”. Au luat cuvântul Emilia Șercan și Radu Paraschivescu (foto dreapta). Monica Macovei a fost și ea prezentă la lansare dar i-a fotografiat numai pe Ramona și pe Radu (foto stânga). În plus, nici nu a mai rămas lângă prietenul ei Gabriel Liiceanu la lansarea Emiliei Șercan care a urmat imediat la ora 12.30. În 26 mai, jurnaliștii de la Turnul Sfatului au publicat o analiză din care reiese că „Emilia Șercan, absolventa în 2003 a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi în lucrarea sa de licență intitulată „Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare”. Cele două cărți din care a copiat sunt «Jurisprudența europeană privind libertatea de exprimare», cu subtitlul «Aspecte privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului», care îi are ca autori pe Monica Macovei, Mircea Toma, Ana Coculescu (coordonator) și Adrian Tudorică și «Ghid juridic pentru jurnaliști» (ediția a III-a), scrisă de Monica Macovei, Adriana Drăgăliță și Dan Mihai”. Contactată de reporterul Turnul Sfatului, Emilia Șercan nu a dorit să comenteze acuzațiile care i se aduc.” Și acum vă întreb: dacă cineva vă sună și vă întreabă: „e adevărat că ai furat din piață/de la vecinul/de la Monica Macovei?” răspundeți „nu comentez” sau „nu am furat în viața mea, de la nimeni!”?
Monica Macovei, cunoscută pentru intransigența sa, nu a comentat posibilul plagiat dar uneori, o fotografie face cât o mie de cuvinte.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane