Home Actualitate Ultimele zile in care romanii mai sunt milionari

Ultimele zile in care romanii mai sunt milionari

DISTRIBUIŢI

Incepand cu data de 1iulie, Banca Nationala a Romaniei va pune in circulatie noile bancnote si monede, dar cele utilizate in prezent vor avea putere circulatorie pana la 31 decembrie 2006 si vor fi acceptate la paritatea 10.000 lei vechi = 1 leu nou. Dupa aceasta data, BNR va preschimba bancnotele si monedele vechi cu cele noi la sucursalele sale din teritoriu, care desfasoara activitati de casierie, dar si la unitatile institutiilor de credit autorizate sa efectueze aceasta operatiune prin ordin al guvernatorului Mugur Isarescu. Costurile BNR au fost estimate la circa 30 milioane de euro. Pana la aceasta data, doar HVB Bank a oferit informatii despre efortul financiar, necesar pregatirilor si testelor pentru denominare, estimat la cateva sute de mii de euro, dar in acest cost nu sunt incluse miile de ore de analize si teste, precum si dezvoltarea unor proiecte specifice, care au fost declansate de denominare. Pentru a veni in ajutorul cititorilor nostri, prezentam, azi, programul principalelor 10 banci pentru perioada 29 iunie-3 iulie, cu precizarea ca sistemul bancar romanesc cuprinde 39 de banci, majoritatea avaand sucursale si agentii teritoriale. Fara exceptie, celelalte 28 de banci nu vor efectua operatiuni bancare in zilele de 30 iunie si 1 iulie.

Raiffeisen Bank

– 29 iunie. Zi normala de lucru. Operatiunile intre conturi Raiffeisen Bank se vor putea efectua pana la ora 18.30; transferurile interbancare (in si din conturi deschise la alte banci) vor fi procesate pana la ora 14.00.

– 30 iunie, 1-3 iulie. Zile nebancare. Programul cu publicul va fi suspendat. Nu se vor efectua tranzactii.

– 30 iunie, ora 10.00. Se suspenda functionalitatea retelei de bancomate.

– 1 iunie, ora 10.00. Se repune in functiune reteaua de bancomate.

Pentru persoanele juridice, codul IBAN al conturilor nu se modifica.

Informatii suplimentare despre denominare si programul unitatilor bancii se pot obtine direct de la avizierele unitatilor, prin serviciul Raiffeisen Direct – 0800.802.02.02 (telefon gratuit) sau pe site: www.raiffeisen.ro. Posesorii de carduri Raiffeisen Bank au la dispozitie, non-stop, numarul de telefon: 021/323.95.42.

Banca Comerciala Romana

– 30 iunie – 1, 2 iulie. Zile nebancare. Unitatile BCR vor avea program cu publicul, dar vor oferi clientilor numai operatiuni care nu implica utilizarea sistemului informatic al bancii, respectiv operatiuni care nu implica inregistrari in conturi, respectiv: consiliere, acceptarea cererilor de credite si analiza documentatiilor de credit, monitorizarea creditelor, acceptarea cererilor de emitere carduri, a conventiilor de plata a facturilor de la ATM, accesul la casetele de valori, cu exceptia situatiilor care necesita inregistrari contabile ale comisioanelor si/sau penalitatilor pentru intarziere.

– 30 iunie, ora 8.00. Se suspenda reteaua de bancomate.

– 1 iulie, ora 8.00. Se repune in functiune reteaua de bancomate.

Pentru data de 29 iunie, activitatea bancii se va desfasura dupa programul unei zile normale de lucru, activitatea nefiind afectata de procesul de denominare a monedei nationale.

Bancpost

– 28 iunie, ora 18.00. Se sisteaza: incasarile de facturi prin ATM, operatiunile prin Internet Banking in conturile de carduri, Mobile Banking si serviciul eTax. Vor fi reluate in ziua de 4 iulie.

– 29 iunie, ora 12.00. Inceteaza programul cu publicul.

– 30 iunie, ora 10.00. Se opreste serviciul de operare carduri VISA si MasterCard, emise de alte banci.

– 30 iunie, ora 18.00. Se suspenda si sistemul de operare pentru carduri emise de Bancpost

– 1 iulie, ora 11.00. Se reporneste sistemul de carduri.

Operatiunile prin Oficiile Postale privind constituirea/ restituirea depozitelor pe carnete CEC au fost suspendate incepand cu data de 21 iunie 2005 si se vor relua din data de 4 iulie, in lei noi. In perioada de suspendare, operatiunile respective pot fi efectuate numai prin sucursale Bancpost. Cazurile de exceptie (restituiri in caz de decese, internari, tratament, refuz de a reinnoi depozitul etc.) se vor efectua prin oficiile postale pana pe data de 27 iunie 2005, inclusiv. Unitatile postale vor efectua operatiuni cu titlu de exceptie numai in localitatile in care nu exista unitati Bancpost, conform procedurilor agreate cu CNPR. Alocatiile de stat pentru copiii scolari se vor plati prin oficiile postale, in lei vechi, pana pe data de 28 iunie 2005 inclusiv.

BRD – Groupe Societe Generale

– 30 iunie, 1, 2, 3 iulie. Zile nelucratoare. Banca nu va avea program cu publicul. Nu se vor putea efectua tranzactii cu scadenta in zilele respective.

– 30 iunie, orele 0.00-24.00. Sistemul de ATM-uri si POS-uri va fi oprit, inclusiv pentru operatiuni in valuta.

– 1 iulie, ora 0.00. Se reiau operatiunile intrerupte pe 30 iunie. Vor fi distribuite cupiuri de 10, 50 si 100 lei noi la circa 100 de bancomate, echilibrat distribuite in retea.

– 4 iulie. Prima zi de decontare a instructiunilor de plata in lei noi.

ABN AMRO BANK

– 29 iunie, ora 11.00. Toate platile primite dupa ora 11.00 vor fi procesate in data de 4 iulie. Platile in lei se vor primi numai in noua moneda.

– 29 iunie, ora 15.00. ATM-urile din reteaua ABN AMRO nu vor mai accepta decat carduri emise de ABN AMRO.

– 30 iunie-1 iulie. Zile nebancare. Intre orele 9.00-16.00 se vor oferi asistenta si informatii generale prin intermediul Call Center-ului si a unitatilor teritoriale. Nu se vor oferi informatii cu privire la disponibil in conturi, tranzactii sau la alte operatiuni derulate prin conturi.

– 30 iunie, ora 08.00 – 01 iulie, ora 00.00. ATM-urile din reteaua ABN AMRO nu vor functiona. Cardurile ABN AMRO vor putea fi folosite pentru plati si retrageri de numerar in afara Romaniei, iar in tara vor putea fi folosite la ATM-urile si POS-urile altor banci, in functie de programul de functionare al bancilor respective. Detalii suplimentare la numerele 0801022622 sau -ABNAMRO.

Banca Tiriac

– 30 iunie si 1 iulie. Zile nelucratoare. Banca nu va avea program cu publicul. Nu se vor putea efectua tranzactii cu scadenta in zilele respective. Depozitele cu scadenta in aceste zile vor fi accesibile din 4 iulie.

– 30 iunie, orele 0.00-24.00. Nu pot fi efectuate operatiunile cu carduri, retrageri numerar, in lei, de la ghiseele bancii sau ATM-uri, tranzactii imprinter, plati autorizate -voice- in LEI si activitatea de e-commerce. Pot fi efectuate operatiuni in valuta, tip: imprinter, pe card, autorizate -voice-.

– 1 iulie, ora 0.00. Se reiau operatiunile intrerupte pe 30 iunie.

– 2 iulie. Program normal de lucru pentru ziua de sambata in sucursalele si agentiile deschise, inclusiv in cazul agentiilor din magazinele Metro.

– 3 iulie. Program obisnuit de duminica la agentiile din magazinele Metro.

– 4 iulie. Prima zi de decontare a instructiunilor de plata in lei.

Banca Transilvania

– 29 iunie. Program normal cu clientii, dar platile sau incasarile interbancare vor putea fi facute doar pana la ora 12.00 fie de la ghiseele bancii, fie electronic si incasari pentru facturi Connex, Orange, Romtelecom etc.

– 30 iunie, 1 si 2 iulie. Zile nelucratoare. Banca nu va avea program cu publicul. Nu se vor putea efectua tranzactii cu scadenta in zilele respective.

– 30 iunie, ora 11.00 – 1 iulie, ora 17.00. Sistemul de bancomate (ATM si POS) va fi oprit, neputandu-se efectua operatiunile cu carduri.

Alpha Bank Romania

– 29 iunie. Se vor elibera extrase de cont, pentru fiecare client, cu soldul actualizat pentru toate conturile active, atat in lei vechi (fara rotunjire), cat si in lei noi (incluzand rotunjirea si conversia).

– 29 iunie-4 iulie. Sistemele de Electronic Banking (Alphaline) si de Internet Banking (Alpha Click) vor fi inoperabile.

-30 iunie-1 iulie. Zile nebancare. Programul cu publicul este suspendat

-30 iunie, ora 15.00. Reteaua de bancomate Alpha Bank va fi inchisa, urmand sa fie redeschisa in data de 1 iulie la ora 00.00.

HVB Bank

– 30 iunie-1 iulie. Zile nebancare. Sucursalele HVB Bank vor fi deschise publicului pentru acordarea de consultanta financiara, atat persoanelor fizice, cat si companiilor. Nu se vor putea procesa operatiuni. Clientii vor putea depune cereri de credit, de emitere de carduri, de deschidere de conturi, precum si instructiuni de plata, dar care vor putea fi procesate din 4 iulie.

Alimentarea bancomatelor cu moneda noua se va face treptat, in lunile urmatoare. Cupiurile noi vor fi de: 10, 50, 100 RON.

Dupa 1 iulie, ordine de plata numai in lei noi

Dupa data de 1 iulie, toate platile prin ordine de plata in lei vor fi inregistrate si ordonate numai in lei noi (RON), platile si incasarile in numerar prin casieriile bancilor, in perioada 1 iulie 2005 – 31 decembrie 2006, se vor realiza, atat in moneda veche, cat si in moneda noua si vor fi inregistrate in conturi numai in lei noi (RON). Incepand cu 1 iulie, contabilitatea va fi tinuta in leul greu. Tehnic, conturile din Planul de conturi utilizat in Romania, vor trebui soldate la 30 iunie, fiind redeschise, preluand soldurile, la 1 iulie, in lei grei. Tehnic, nu sunt probleme.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.