Home Monden Harry Potter – magicianul marketingului publicistic

Harry Potter – magicianul marketingului publicistic

DISTRIBUIŢI

In noaptea de 15 spre 16 iulie, scriitoarea britanica J.K. Rowling va lansa simultan in 107 tari cel de-al saselea volum al seriei -Harry Potter-, un eveniment care, conform specialistilor, va fi cel mai mare din istoria lansarilor de carte.

Lansarea mondiala a cartii -Harry Potter and the Half Blood Prince- va cuprinde si Romania, evenimentul fiind sarbatorit la Librariile Carturesti din Bucuresti si Iasi, la o secunda dupa ora 02.00 noaptea (ora 00.00 GMT). Pentru inceput, pentru piata romaneasca vor fi disponibile doar 500 de exemplare, in limba engleza, aparitia volumului tradus in limba romana fiind asteptata abia peste cateva luni.


Cel de-al saselea volum din celebra serie este un adevarat fenomen editorial, -Harry Potter and the Half Blood Prince- devenind best-seller pe site-ul Amazon.co.uk inca din luna decembrie a anului trecut. Imediat dupa anuntarea datei lansarii, Potter-mania a cuprins intreg mapamondul, cererile on-line pentru acest volum fiind uriase. Pana in prezent, reprezentantii site-ului Amazon au confirmat existenta a peste un milion de cereri din acest penultim volum al seriei semnate J.K. Rowling, estimand ca pana la lansarea oficiala vor depasi cererile inregistrate inainte de lansarea din 2003 a volumului cinci, adica 1,1 milioane de pre-comenzi. Mai mult, conform declaratiilor reprezentantilor Barnes & Noble, -Harry Potter and the Half Blood Prince- va dobori toate recordurile existente, primul tiraj anuntat fiind de 10,8 milioane de exemplare.

-Vom vinde 50.000 de exemplare pe ora-

Interesul publicului american pentru noul volum din seria -Harry Potter- este de sapte ori mai mare decat in cazul biografiei lui Bill Clinton (-My Life-) si depaseste cu patru milioane de exemplare primul tiraj al cartii lansate in 2003. -Pe teritoriul Statelor Unite, asteptam sa vindem circa 50.000 de exemplare pe ora in primele 24 de ore, ceea ce inseamna un record absolut-, a declarat presedintele Barnes & Noble, Steve Riggio. Conform informatiilor aparute in presa de peste Ocean, patronii de librarii se pregatesc de zor pentru cea mai importanta noapte a anului, intrecandu-se in idei care mai de care mai ciudate pentru petrecerea de lansare a mult-asteptatului volum.

Magie in cifre

In mai putin de 10 ani, Harry Potter a devenit un brand international, plasandu-se pe locul trei in topul vanzarilor de carte a tuturor timpurilor dupa Biblie si biografia lui Mao. De cand a aparut si pana in prezent, Harry Potter a insemnat peste 250 de milioane de carti vandute (traduse in 61 de limbi), trei ecranizari, ce au adunat peste un miliard de dolari, 430 milioane de lire sterline reprezentand incasarile din vanzarea filmelor pe suport VHS si DVD si peste 400 de produse inscriptionate cu acest nume, care au adus incasari de circa 2.2 milioane de lire sterline.

In ciuda acestor cifre ametitoare, editorii celui de-al saselea volum au anuntat ca de aceasta data strategia de marketing se va axa strict pe carte, numarul produselor inscriptionate cu numele micului magician fiind redus considerabil. Tinand cont de aceste performante unice, specialistii asteapta cu nerabdare noaptea de 15 spre 16 iulie pentru a vedea daca noul volum va reusi sa doboare recordul inregistrat in 2003 de -Harry Potter and the Order of the Phoenix-.

Pe scurt, volumul cinci s-ar rezuma cam asa: 766 de pagini (peste 255.000 de cuvinte), o greutate de 1,3 kilograme, 1,1 milioane de precomenzi inregistrate de site-ul Amazon, dintre care 400.000 doar in Marea Britanie, si 8,5 milioane de exemplare lansate doar in Statele Unite (peste 5 milioane vandute in prima zi). In urma vanzarii cartii din 2003, averea scriitoarei J.K. Rowling s-a marit cu 30 milioane de lire sterline. Inainte de lansarea din 2003, cele mai rapide vanzari de carte din istorie fusesera inregistrate de -Harry Potter and the Goblet of Fire- in anul 2000, cu 372.000 de exemplare vandute in primul week-end.

Potter-mania nu se va incheia insa, pentru ca pe 18 noiembrie se va lansa si cel de-al patrulea film, -Harry Potter and the Goblet of Fire-…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.