Home Actualitate Politist infractor angajat sa lupte impotriva coruptiei

Politist infractor angajat sa lupte impotriva coruptiei

DISTRIBUIŢI

Un ofiter cu rang inalt de la Corpul de Control al Inspectoratului General al Politiei Romane este cercetat penal de procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel din Constanta. Comisarul-sef Gheorghe Tita a fost reclamat de o institutie a statului pe care a incercat sa o prejudicieze. Ofiterul a apelat la cele mai murdare tertipuri pentru a pune mana pe o suprafata de teren, incercand chiar sa modifice niste acte de arhiva datand de la finele anilor *40. Pentru a realiza aceste inginerii infractionale, Tita a uzat de functia pe care o are, iar cand functionarii Agentiei Domeniilor Statului au descoperit falsurile ofiterului, au fost amenintati cu puscaria de catre acesta. Oficialii ADS nu au cedat presiunilor, iar in prezent ofiterul este cercetat pentru fals in inscrisuri oficiale, uz de fals si abuz in serviciu. La ora actuala, oamenii legii vor sa vada care au fost complicii comisarului-sef Tita.

De cealalta parte, seful Corpului de Control al IGPR, Constantin Duvac, este consternat de aceste acuzatii care i se aduc subalternului sau. -Vom declansa o ancheta interna, separata de cea penala, si vom lua masurile care se cuvin. Acestea pot merge de la mutarea din structurile de control pana la sanctiuni disciplinare-, a spus Duvac.


In ierarhia nescrisa a politiei, Gheorghe Tita este un om important. Ofiter superior la Corpul de Control al IGPR, el are ca atributii verificarea politistilor. Aceasta postura ii aduce multa autoritate si o multime de relatii. Acestea din urma au fost folosite de Tita pentru a comite infractiuni.

Fals si uz de fals

Gheorghe Tita avea de retrocedat un teren in comuna constanteana Lipnita. Astfel, el a cerut la un moment dat 18 hectare care se aflau in administrarea Agentiei Domeniilor Statului. Nimeni nu ar fi banuit nimic daca expertii ADS, dupa mai multe calcule, nu ar fi ajuns la concluzia ca respectiva suprafata de teren nu iese la socoteala.

Cererea lui Tita se baza pe un extras de la Registrul Agricol din anul 1951 in care era trecuta suprafata de 18 hectare. Cu toate acestea, la o verificare efectuata de Corpul de Control al ADS, a iesit la iveala falsul. Daca in 1951 erau trecuti 1.800 de ari (18 ha), in 1952 se regaseau doar 18 ari, aceeasi situatie fiind regasita si in 1954. -Pentru anul 1951, la o vizualizare mai atenta, se poate vedea ca au fost modificari cu privire la suprafata, respectiv, au fost adaugate doua zerouri-, se arata in Nota de Control a ADS nr. 95272/CC/2005.

Tupeu de borfas

Aceeasi nota de verificare atragea atentia si asupra unor adrese trimise de Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie din Constanta. Institutia, subordonata Ministerului Administratiei si Internelor, a emis doua adrese referitoare la amplasamentul terenului, care se contrazic. Ambele sunt semnate de Aurora Ivan si este greu de inteles de ce nu sunt identice, din moment ce se refera la aceeasi problema si sunt emise la aproape 30 de zile diferenta.

Misterul pare sa stea in faptul ca cei 180.000 metri patrati pe care Tita vrea sa ii retrocedeze sunt, de fapt, 1.800 metri patrati, care nu au fost niciodata confiscati de comunisti, pentru ca se aflau in curtea casei batranesti. Practic, ofiterul a adaugat doua zerouri la suprafata terenului din curte si a solicitat retrocedarea sa ca teren agricol.

In loc de teren, Tita se alege cu dosare

Pentru a-si duce la indeplinire planul, comisarul-sef de la Corpul de Control al Politiei Romane a facut mai multe presiuni asupra angajatilor ADS din Constanta. -Nu ne-am speriat si, pana la urma, adevarul a iesit la iveala-, povesteste unul dintre functionarii care au suportat amenintarile lui Tita vreme de mai multa vreme.

Pentru ca acestia nu voiau sa accepte cererile aberante ale acestuia, s-au ales si cu un proces a carei turnura s-a schimbat o data cu descoperirea falsurilor facute de politist.

In acelasi timp, Ministerul Administratiei si Internelor ia atitudine fata de faptele lui Tita. -Daca din ancheta administrativa vor rezulta fapte penale, va fi imediat sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Daca faptele sunt de coruptie, competenta este a Directiei Anticoruptie din minister si a PNA-, a explicat purtatorul de cuvant al MAI, Marius Tache, traseul pe care cazul lui Tita poate sa il apuce.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.