Ministrul de Interne, Traian Igaș, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că apar acuzații privind implicarea lui în scandalul vămilor la numai o zi după ce a început procesul de evaluare a angajaților MAI, precizând că probabil a devenit "incomod" și că i-a deranjat pe "beneficiarii nepotismului".
"Nu este de ignorat că toate aceste așa-zise dezvăluri vin la numai o zi după ce am demarat cel mai amplu proces de evaluare a personalului din Ministerul Administrației și Internelor (MAI). Sunt hotărât să continui restructurarea din temelii a sistemului și nu exclud apariția pe viitor a altor atacuri similare", a declarat Traian Igaș, într-o declarație scrisă remisă agenției MEDIAFAX.
Ministrul a precizat că probabil a devenit "incomod" pentru că este "primul ministru al Internelor care a avut curajul să înceapă un proces real de reformă".
"Sunt convins că i-am deranjat pe toți aceia care au ajuns în structurile de Interne fără a avea pregătirea necesară, singura lor calitate fiind aceea de beneficiar al nepotismului", a conchis ministrul Traian Igaș.
Ministrul de Interne a făcut aceste precizări după ce în presă au apărut, vineri, informații potrivit cărora el ar proteja sistemul de șpăgi de la granița cu Serbia și ar fi avertizat, în noiembrie 2010, că vor fi descinderi în vama Naidăș ale Direcției Generale Anticorupție (DGA) și Direcției Naționale Anticorupție (DNA) .
Acuzațiile la adresa ministrului sunt extrase, potrivit relatărilor din presă, din interceptări telefonice și înregistrări ambientale ale unui ofițer DGA sub acoperire, infiltrat în vama Naidăș.
Ministerul Administrației și Internelor a început procesul de reorganizare a instituției, fiind vizate 10.000 de posturi.
Ministrul Traian Igaș declara recent că până la sfârșitul lunii septembrie ar mai trebui să fie disponibilizați 5.000-6.000 de angajați, după ce unii au ales să se suspende sau să se pensioneze.
Igaș susținea că aproximativ 30.000 de oameni din MAI au intrat "pe pile", iar în ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară. El afirma și că unele avansări din structurile MAI au fost făcute doar pe pile.
Procurorii anticorupție au trimis în judecată, în luna mai, 55 de ofițeri și agenți de poliție de frontieră, lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăș (județul Caraș-Severin) și persoane implicate în traficul ilegal cu țigări.
Aceștia sunt acuzați că în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 au luat mită bani și produse alimentare de la traficanți de țigări, pentru a le permite să aducă ilegal în țară țigări netimbrate provenite din Serbia. Traficanții de țigări dădeau mită aproximativ 50 de euro pentru un bax, respectiv cinci lei sau un euro pentru fiecare cartuș de țigări, astfel că, în unele situații se încasau sume cuprinse între 2.000 și 2.700 de euro pe o tură.
În luna februarie, aproximativ 140 de vameși și polițiști de frontieră au fost ridicați de anchetatori în urma unor descinderi care au avut loc la vămile Stamora Moravița (Timiș) și Naidăș, precum și la locuințele acestora. În urma audierilor la DNA au fost arestați 93 de polițiști și vameși din Naidăș (Caraș-Severin), Foeni și Moravița.