Zi mare la Londra, dar si pentru corabia pe jumatate scufundata a celor 25, la carma careia revine, pentru a doua oara, -capitanul- Blair (foto), premierul Marii Britanii. Incepand de astazi, pana la sfarsitul anului in curs, soarta Uniunii Europene se afla in mainile celor aflati la putere in Regatul Unit. Rolul batranului continent in lume, reformarea din temelii a economiei si justitiei sociale, securitatea si stabilitatea UE, precum si viitorul mijloacelor financiare sunt doar cateva dintre prioritatile de varf ale presedintiei britanice a blocului comunitar.
Va reusi seful executivului londonez sa abata potopul care ameninta Uniunea? Va rezista arca salvatoare, fara fisuri, cu noi membri in plus, fata de cei 25, care si asa par prea multi pentru structura conceputa initial? Ramane de vazut in ce masura incercarile Marii Britanii de a dezvolta agenda mostenita de la presedintia luxemburgheza, in cadrul prevederilor din Programul Strategic Multianual al Consiliului European pentru intervalul 2004-2006, vor da roadele dorite.
Un mare succes?
Marea Britanie si Luxemburgul au cazut de acord in privinta unui Program Operational pentru 2005, care detaliaza prioritatile anului in curs. Desi preia stafeta la carma UE intr-un moment in care organizatia se afla in plina criza dupa respingerea Tratatului Constitutional in Franta si Olanda si esecul summit-ului liderilor europeni de la Bruxelles, potrivit inaltului reprezentant pentru politica externa, Javier Solana, presedintia semestriala britanica -va fi cu siguranta un mare succes-. Daca luam in considerare afirmatiile premierului Blair, referitoare la intentiile sale de a aduce un suflu proaspat, prin aplicarea unor reforme profunde in vederea adaptarii Europei la efectele globalizarii, atunci mai putem spera ca Uniunea va fi salvata in timp util, iar Londra va culege laurii victoriei. Dar nu trebuie pierdut din vedere faptul ca locatarul din Downing Street, chiar daca are sansa de a impune o viziune reformista, el intampina totusi o rezistenta redutabila din partea -greilor- din UE.
Mandatul se anunta cat se poate de dificil pentru Blair, adeptul unei Europe modernizate, care sa faca fata din punct de vedere economic provocarilor reprezentate de globalizare, al unei Europe politice, dar si sociale, capabila sa gaseasca o reconciliere cu cetatenii. Expertii se indoiesc totusi de posibilitatea unui succes al presedintiei britanice, dat fiind ca Marea Britanie, pe care Blair o doreste -inima Europei-, nu poate sa fie cu adevarat un -lider convingator- fara sa adere la moneda unica.
Prioritati sub semnul intrebarii
In pofida faptului ca programul presedintiei britanice a fost elaborat in detaliu, fara a scapa din vedere domenii de maxim interes, nici unul dintre cele trei dosare dificile si foarte mediatizate pe care le-a mostenit, cum ar fi viitorul Constitutiei, bugetul comunitar si extinderea, nu pare sa se preteze la o rezolvare rapida prin consens.
Respingerea legii fundamentale europene de catre doua tari fondatoare a deschis calea unei serii de intrebari privind fondul proiectului comunitar, precum aderarea Turciei si a republicilor ex-iugoslave, rolul Uniunii pe glob sau moneda euro. Potrivit analistilor, discutiile referitoare la extindere, mai ales in legatura cu Turcia, sunt departe de a fi echilibrate, din cauza schimbarii de putere asteptate in Germania, unde Angela Merkel, ostila fenomenului de largire, ar urma sa-i succeada, in septembrie, cancelarului Gerhard Schroder. Cu toate acestea, presedintia lui Blair ar putea totusi sa aiba un oarecare impact, intr-o Europa lipsita de o conducere autentica. Cat despre intrarea Romaniei si Bulgariei in familia comunitara, putem sa rasuflam usurati. Marea Britanie sprijina ferm aderarea Bucurestiului si Sofiei la UE, idee reiterata si de seful diplomatiei de la Londra, Jack Straw.
In ceea ce priveste politica externa a Uniunii, temele principale avute in vedere de conducerea britanica vor consta in coordonarea cu presedintia G8 in problema schimbarilor climatice, dosarul iranian si statutul provinciei Kosovo, dar si continuarea extinderii teritoriului comunitar.
Si totusi, Blair este privit cu aversiune din cauza convingerii unora, cum ca, prin oportunismul care il caracterizeaza, el ar fi adaugat Europei, zguduita si asa de criza constitutionala, slabita de esecul francez si letargia germana, un nou seism bugetar. Daca liderii politici europeni vor accepta schimbarea economiei, celelalte piese ale puzzle-ului, adica bugetul, Constitutia si extinderea, isi vor gasi de la sine locul in sistemul comunitar. Acest lucru ar putea dura insa mai mult decat perioada presedintiei britanice a UE, poate chiar mai mult decat mandatul lui Blair in fruntea guvernului britanic.
