Home Actualitate Costel Țurcan, zis „Scooby” – cel care ademenea băieții pentru prostituție –...

Costel Țurcan, zis „Scooby” – cel care ademenea băieții pentru prostituție – arestat

DISTRIBUIŢI

Proxeneții OTV-iști se adună în spatele gratiilor

Proxeneții din dosarul otevistului Doru Iuga se strâng în spatele gratiilor. În urmă cu o zi, autoritățile din Austria l-au reținut pe unul dintre proxeneții grupării Doru Iuga. Astfel, Costel ?»?¼?üurcan, zis „Scooby“, a fost reținut în Austria, el fiind dat în urmărire generală după ce pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă în dosarul în care sunt cercetate mai multe persoane pentru proxenetism și sex cu minori. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului București, procurorul Cristina Radu, a declarat, pentru Mediafax, că ?»?¼?üurcan a fost prins în Austria, într-un autocar cu care venea din Germania spre România. Costel ?»?¼?üurcan, băut fiind, a început să facă scandal în autocarul în care se afla. Autoritățile austriece l-au verificat pe ?»?¼?üurcan în baza de urmăriți, constatând că pe numele lui există un mandat internațional de arestare. ?»?¼?üurcan a fost reținut și luat în custodie de autoritățile austriece, urmând să fie predat autorităților române în scurt timp, a precizat procurorul Cristina Radu. Costel ?»?¼?üurcan este unul dintre proxeneții din gruparea infracțională acuzată că a racolat minori pentru a se prostitua. El a fost dat în urmărire internațională, anchetatorii având informații că ar fi în Germania.
În acest dosar sunt arestați din 1 iulie directorul OTV Andrei Costin Doru Iuga, Klaus Zander, Andrei Marius Staicovici, Viorel Manolache, Romeo Ștefan Haciadurian și Adrian Dobre. Membrii rețelei din care făcea parte și Costel ?»?¼?üurcan racolau, de obicei, tineri din medii defavorizate, inclusiv minori fără adăpost, și le găseau clienți pentru a se prostitua. Odată ce tinerii începeau să câștige mai mulți bani, ajungeau să ceară ei înșiși să le fie găsiți clienți și să fie transportați de proxeneți la locuințele acestora. Majoritatea tinerilor racolați sunt din București și județul Ilfov. Persoanele care se prostituau în beneficiul rețelei câștigau zeci sau sute de lei, în vreme ce proxeneții rețineau câștiguri de ordinul a mii de lei. Toate persoanele implicate în acest caz sunt bărbați care aveau fie rolul de proxeneți, fie se prostituau, fie erau clienți. Cercetările efectuate recent într-un alt dosar, privind uciderea unui copil de 11 ani, în 2004, la Ciolpani, au condus la Costel ?»?¼?üurcan, zis „Scooby“, Andrei Marius Stoicovici, zis „Adi BMW“, și la Klaus Zander, client, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a membrilor grupării. Anchetatorii au stabilit astfel că ?»?¼?üurcan, „persoană cu antecedente penale, cunoscut homosexual, este cel care racolează sau ademenește – în vederea practicării de relații homosexuale – persoane din rândul bărbaților tineri fără adăpost sau al celor cu mijloace de existență precară“. Despre Stoicovici, procurorii arată că acesta „racolează sau ademenește – în vederea practicării de relații homosexuale – persoane din rândul bărbaților tineri fără adăpost sau al celor cu mijloace de existență precară, fie îi preia de la ?»?¼?üurcan sau de la alte persoane și îi duce la Klaus Zander și la alți clienți în vederea practicării de relații homosexuale, pentru care primește de la clienți foloase materiale“. În urma exploatării datelor despre aceste persoane au rezultat indicii temeinice și cu privire la implicarea altor persoane în activități similare. Procurorii mai notează că în urma acestor indicii obținute în dosarul de omor a minorului Dragomirescu s-a luat urma rețelei de prostituție. Despre dosarul privind crima din 2004, procurorii notează că, în dimineața zilei de 2 februarie 2004, cadavrul lui Ion Gabriel Dragomirescu, de 11 ani, a fost descoperit abandonat pe marginea unei șosele care face legătura între Drumul Național 1 și Complexul Turist Snagov Parc, în județul Ilfov. Autopsia medico-legală a stabilit că moartea minorului a fost violentă, acesta prezentând multiple leziuni de violență, caz în care s-au reținut și exercitarea unor acte de cruzime asupra victimei, realizate în contextul unor raporturi sexuale, anale și orale, prin constrângere. Procurorii notează că s-au constatat la acel moment leziunile produse prin răsucirea mâinii, cele produse prin strangularea incompletă, precum și leziunile de comprimare de la nivelul buzelor și cele din zona genunchilor, leziuni de natură să indice faptul că victima s-a opus și a fost forțată, precum și leziunile traumatice anale.

Ramona Feraru

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.