După ce și-a lăudat repede propria guvernare (căci începea meciul Simonei Halep la Roland Garros) în care s-a înregistrat și o pensie-record de un leu (unei femei bolnave de inimă), premierul Ponta și vicele Dragnea s-au dus la o întâlnire de nivel înalt – ca ei: cu Simona Man și Liviu Neagu de la PPDD. One Man show: Simona va fi probabil ministru pentru românii de pretutindeni.
PSD și PPDD vor semna protocolul săptămâna viitoare iar PSD va deveni capra cu trei iezi (UNPR, PC, PPDD) plus varza UDMR. Manufactura i-a contrariat pe mulți: cum? Ponta ciocoiul (cum îi zicea DD) și saltimbancul DD (cum îi zicea ciocoiul) au ajuns să guverneze împreună? Păi, de ce nu? La halul în care arată guvernul Ponta, PPDD e peticul potrivit. De altfel, PSD nici nu prea avea de ales: plecarea PNL i-a stricat majoritățile iar dlui Ponta îi plac majoritățile solide. Probabil că l-a invidiat pe generalul El Sisi care a câștigat președinția Egiptului cu 97%. De aceea El Comandante a fost evaziv: „eu candidez dacă vreau eu și dacă mă simt în stare”. Declarația premierului l-a încurajat pe dl. Geoană: „deci calm și răbdare, sunt pe lista foarte scurtă a potențialilor candidați ai PSD și dacă Ponta vrea să rămână premier și șef al partidului, eu pot să spun cu toată claritatea că sunt mai pregătit ca niciodată pentru a candida la președinție” adăugând candid: „eu am câștigat alegerile din 2009”. Minciunică. De fapt a câștigat exit-poll-urile (aranjate) pentru o noapte – în care a intrat țopăind în folclor iar „Mihaela, dragostea mea” a devenit hitul politicii crepusculare. De ce pretinde că a câștigat alegerile pierdute la ușa lui S.O.V? Probabil că are vocația ridicolului.
Acum, după ce Ponta l-a aruncat din scaunul de la Senat și l-a dat afară din partid („niște mafioți, Băsescu e mic copil pe lângă dictatura lui Ponta” scâncea atunci Geoană) reprimindu-l apoi condiționat (să-i facă legătura cu SUA), dl. Geoană e convins că va face „o echipă formidabilă” cu premierul. De fapt ar face un cuplu perfect cu Tăriceanu. Parcă-s Lache și Mache. Tăriceanu a ieșit și el la microfon: „probabil că în curând va trebui să anunțăm ceva, am întâlniri în teritoriu cu liberalii nemulțumiți”. Dacă nu-i aduce repede dezertori lui Ponta, e clar că zboară de la președinția Senatului. Așa că și-a pus picioarele în mișcare – căci unde-i stau picioarele acolo-i stă și capul. Între timp, DD jubila fiindcă PSD a venit să-i ceară hârtie igienică: „a fost o mișcare de tip șah și mat, am mers pe principiul buturuga mică răstoarnă carul mare”. Principiul pare altul: creierul mic răstoarnă capul mare. Electorale: ia pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare. Apoi intră cu el la guvernare. Sau la închisoare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane