Home Actualitate Asociatia Salariatilor din SNP Petrom figureaza cu… doi membri

Asociatia Salariatilor din SNP Petrom figureaza cu… doi membri

DISTRIBUIŢI

Creata in septembrie 2000 la initiativa lui Liviu Luca si cu ajutorul altor 24 de fosti sau actuali mahari din SNP Petrom, Asociatia Salariatilor din SNP Petrom, -nasita- de controversatul sindicalist, a ramas in imposibilitatea de a-si atinge obiectul de activitate (n.r. – cumpararea de actiuni in procesul de privatizare in numele salariatilor) inca din noiembrie 2003, dupa aparitia OG 55/2003, care permite actualilor sau fostilor angajati ai companiei petroliere sa achizitioneze direct actiuni scoase la vanzare de catre stat, si nu prin intermediul unui PAS. Desi -Curentul- a sesizat ca entitatea -nasita- de Luca trebuia dizolvata de drept inca din noiembrie 2003, din cauza ca nu-si mai putea atinge scopul, Luca continua sa preseze autoritatile pentru a forta intrarea ilegala in cadrul actionariatului gigantului petrolier autohton, in beneficiul unui cerc restrans de indivizi alesi pe spranceana. Acum cateva zile, -Curentul- a intrat in posesia altor documente oficiale care atesta ca Asociatia lui Luca forteaza ilegal privatizarea SNP. Conform legislatiei privind PAS-urile, o entitate de acest gen trebuie dizolvata atunci cand -numarul membrilor sai scade sub 20-. Desi prevederea e clara, entitatea condusa de sindicalist – care pretinde ca are mii de asociati – figureaza la Registrul national al asociatiilor si fundatiilor tinut la Ministerul Justitiei cu doar… doi membri: Liviu Luca si Mihail Jianu (inginer in cadrul SNP Petrom Bucuresti). Fara a-i pasa ca incalca legea si ca nici macar membrii fondatori nu exista in scriptele oficiale ale MJ, Luca incearca din rasputeri sa cumpere in numele salariatilor 8% din actiunile SNP, la un pret preferential, pentru ca ulterior sa le concentreze in mana sa.

La data la care -Curentul- a demarat documentarea pe tema constituirii si functionarii Asociatiei conduse de Luca, reporterii nostri au descoperit ca respectiva persoana juridica fara scop lucrativ -nasita- de maharul petrolistilor autohtoni era descoperita in ceea ce priveste respectarea legislatiei. Realizand ca a fost prins cu mata-n sac, o data ce ancheta noastra a inaintat, Luca a cautat sa se blindeze cu acte pentru a da o tenta de legalitate intentiei sale de a pune mana pe pachetul de 8% din actiunile SNP destinate salariatilor. Cum minciuna are picioare scurte, Luca nu si-a putut acoperi urmele, astfel ca documentele aflate in posesia noastra arata un singur lucru: implicarea Asociatiei Salariatilor Salariatilor din SNP Petrom – -Petrom- in privatizarea SNP Petrom nu are nicidecum ca scop dobandirea de actiuni in numele salariatilor, ci in numele unui grup restrans de indivizi din anturajul controversatului sindicalist.

Acest fapt este dovedit de o adresa provenind de la Ministerul Justitiei, in care se subliniaza ca desi PAS-ul lui Luca pretinde a avea cateva mii de membri, entitatea (care figureaza in Actul Constitutiv cu 25 de membri) ar fi trebuit demult dizolvata, deoarece in Registrul national al asociatiilor si fundatiilor figureaza, contrar OUG 88/1997 privind constituirea si functionarea PAS-urilor, cu doar… doi membri: Liviu Luca si Mihail Jianu.

-In momentul de fata, Asociatia Salariatilor din SNP Petrom SA figureaza in Registrul National al asociatiilor si fundatiilor cu un numar de doi asociati – Luca Liviu si Jianu Mihail, conform extrasului atasat-, ne-a comunicat Ministerul Justititiei, prin adresa 63688/29 iunie 2005 (vezi facsimil).

-Modificarile aduse actului constitutiv al asociatiei se reflecta si in cuprinsul Registrului asociatiilor si fundatiilor, organizat conform dispozitiilor Regulamentului aprobat prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 954/2000, completandu-se atat rubrica <Modificari ale actului constitutiv si/sau ale statutului>, cat si rubrica corespunzatoare obiectului modificarii (in speta rubrica <Asociatii>)-, sustine Ministerul Justitiei in adresa mentionata.

Ca Asociatia Salariatilor din SNP Petrom – -Petrom- nu poate proba cu documente faptul ca nu intruneste numarul minim de membri, sta dovada si faptul ca la dosarul existent la Ministerul Justitiei (n.r. – aparut in arhiva MJ dupa ce -Curentul- a demarat anchetele referitoare la entitatea condusa de Luca!!!) nu exista nici o copie autentificata a unui proces- verbal de la o Adunare Generala (inclusiv de la cea constitutiva) care sa ateste vointa asociatilor cu privire la modificarile privind primirea de noi membri, si implicit numarul acestora.

Documente probatorii… lipsa

Faptul ca Asociatia condusa de Luca n-a probat niciodata cu o copie autentificata a unui proces-verbal al Adunarii Generale, numarul minim de membri prevazut de lege ar fi trebuit sesizat de catre judecatorii delegati care au permis inscrierea Asociatiei Salariatilor din SNP Petrom in Registrul asociatiilor si fundatiilor la grefa Judecatoriei Ploiesti si de catre cei care au admis modificarile ulterioare ale actelor constitutive. Insa, curios lucru, judecatorii din Ploiesti – unde este inscrisa Asociatia condusa de Luca, nu au sesizat aceste aspecte si, contrar legislatiei, au admis cererea de inscriere si modificarile aparute in viata Asociatiei fara ca acestea sa fie probate cu acte care sa ateste vointa asociatiilor.

-Lipsa procesului-verbal al adunarii generale se sanctioneaza de catre instanta de judecata, care solutioneaza cererea de inscriere a modificarii cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 8-12 din OG 26/2000. Astfel, in cazul in care cerintele legale pentru modificarea actului constitutiv nu sunt indeplinite, judecatorul, la expirarea termenului prevazut de art. 8, al. 2, citeaza, in camera de consiliu, pe reprezentantul asociatiei, punandu-i in vedere, in scris, sa remedieze neregularitatile constatate pana la termenul anterior, care nu va fi mai mare de o saptamana. In cazul in care neregularitatile nu au fost inlaturate sau, desi citat legal, reprezentantul asociatiei lipseste in mod nejustificat, judecatorul respinge cerere de inscriere prin incheiere motivata-, subliniaza Ministerul Justitiei. Insa care au fost interesele pentru care judecatorii au achiesat la planul lui Luca si au permis ca entitatea pe care o conduce sa fie inscrisa in Registrul asociatiilor si fundatiilor fara a avea la baza documentele cerute de lege e o intrebare la care trebuie sa raspunda Consiliul Suprem al Magistraturii. Vom reveni.

Asociatia trebuia dizolvata de drept din noiembrie 2003

Asa cum am remarcat in anchetele noastre precendente, Asociatia Salariatilor din SNP Petrom a fost infiintata in septembrie 2000 in conformitate cu prevederile OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale (cu modificarile si completarile ulterioare) si cu dispozitiile OG 26/2000 cu privire la asociati si fundatii. Conform actelor, Asociatia a fost constituita prin vointa a 25 de fosti sau actuali mahari ai SNP Petrom si a avut ca scop inital -dobandirea si distribuirea de actiuni SNP in numele si pentru salariatii respectivei companii petroliere in procesul de privatizare-.

In 2003, constientizand pericolul ca Luca poate concentra in mana sa actiunile destinate salariatilor din SNP, guvernul a emis OUG 55/2003 (privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a SNP), in care a precizat ca, -in derularea procesului de privatizare a SNP, vanzarea de catre MEC a pachetului de actiuni pentru care salariatii societatii au dreptul de cumparare, potrivit legii, se va efectua in mod direct catre acestia-. Ca atare, din noiembrie 2003, din cauza ca nu isi mai putea atinge scopul propus, Asociatia condusa de Luca trebuia dizolvata de drept, dupa cum precizeaza legislatia cu privire la constituirea si functionarea asociatiilor si fundatiilor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.