al Academiei Române
– În comunitatea internațională a matematicienilor sunteți un nume de rezonanță, cu o impresionantă activitate științifică și didactică. Pentru ieșeni sunteți o legendă. În România ați avut peste 4.000 de studenți și cam 3.000 în SUA. Cum a fost începutul? – Datorez enorm profesorilor de liceu și facultate. Poate și o oarecare înclinare către matematică a făcut să mă dedic acestei discipline. Faptul că, în 1947, la concursul Gazetei Matematice, am obținut premiul I mi-a dat curaj să mă dedic studiului matematicii, deși familia mea de dascăli mă îndemna spre inginerie. În anii studenției, la Iași, am avut șansa extraordinară de a nimeri în școala de matematică a lui Al. Myller, fost colaborator al lui Spiru Haret. Dintre profesori amintesc pe Octav Mayer (geometrie), Mendel Haimovici (mecanică și ecuații cu derivate parțiale), Ilie Popa (geometrie diferențială), Ion Creangă (geometrie și algebră), Al. Climescu (algebra și teoria funcțiilor), Adolf Haimovici (geometrie și ecuațiile fizicii matematice), Gh. Gheorghiev (geometrie diferențială și teoria varietăților). Mai adaug pe D. Mageron, căruia i-am fost asistent la începutul carierei mele didactice. El fusese un strălucit elev al marelui matematician italian Mauro Picone, membru de onoare al Academiei Române. D. Mageron a fost ales cu mare întârziere în Academie, iar acum bulevardul pe care se află clădirile noi ale Universității Tehnice îi poartă numele.
– Sunt trei decenii de când ați plecat din țară. A fost greu drumul afirmării?
– Am ajuns în SUA în ianuarie 1978, dar plecasem din țară din noiembrie 1977 să țin un curs la Institutul de Fizică Teoretică din Trieste, sub egida UNESCO. Cât privește drumul afirmării, am să vă spun o povestioară. Eram la o întâlnire a departamentului nostru și vorbeam cu soția unuia dintre colegi care m-a întrebat cum se face că sunt atât de mulți profesori străini. I-am răspuns că sunt convins că fiecare are o poveste proprie, uneori destul de lungă și anevoioasă. În ce mă privește, au venit mai întâi în America unele dintre cărțile mele și apoi m-am decis eu să le urmez. "Un nume așternut pe-o carte" face probabil mai mult decât niște scrisori de recomandare.
– Care a fost experiența acestor ani?
– Am continuat munca de predare care nu se deosebește de aceea din țară. Cum ați spus, am pregătit cca. 3.000 de studenți de la Universitatea Statului Texas, am coordonat doctoratul pentru zece tineri, iar alți câțiva, acum profesori, și-au făcut ucenicia de cercetător sub îndrumarea mea. Am scris două cărți de specialitate cu o bună recunoaștere în comunitatea matematică internațională și o a treia este sub tipar. Am avut prilejul să particip la diferite congrese din America, Europa, Asia și Africa, iar doctoranzii de care vorbeam sunt din tot atâtea continente. În anii 2006 și 2007, am participat la congrese organizate în România și sper că voi veni și anul acesta. Începând din anul 1981 am publicat revista "Libertas Matematica", sub egida Academiei Româno-Americane, ajunsă la volumul XXVIII, împreună cu cercetători din diaspora și din țară. Nu m-am simțit singur nici aici, în Texas. Sunt doi studenți români la doctorat, este colegul prof. Irinel Drăgan, iar de curând a venit un cercetător din Cluj. Mai sunt și alții.
-Școala românească de matematică are o tradiție recunoscută ca și momentele de restriște de până în 1989. Cum sunt apreciați astăzi matematicienii români?
– În prezent, școala noastră de matematică este reprezentată de peste o mie de matematicieni – cercetători care au creat ceva. Fără să am certitudinea unei enumerări complete, pot spune că numele unora dintre ei sunt întâlnite nu odată cu realizări notabile, în domenii ca analiza matematică clasică sau modernă, algebră, topologie, în domenii mixte ca topologia diferențială, teoria numerelor, teoria probabilităților, statistica matematică ș.a. Mulți matematicieni sunt cadre universitare în SUA, Canada, Brazilia, Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Israel, Australia, Republica Sud-Africană, Suedia, Portugalia, Austria, Elveția. Cum vedeți, suntem destul de mulți.
– Sunt și tineri?
– Este o mare satisfacție pentru mine și pentru alți colegi mai vârstnici să vedem cât de mulți tineri români își pot desăvârși pregătirea în universități de faimă din întreaga lume. Generația mea nu a putut beneficia de formarea la asemenea școli științifice. Când am intrat în cel de al doilea an de facultate a venit reforma învățământului, care a dus la izolarea noastră de cele mai viguroase și accesibile centre de cultură și civilizație. Toți studenții din străinătate au fost chemați în țară, unora le-a fost interzis să-și susțină teza deja pregătită. Mulți au fost arestați. Pierderea unor relații cultural-științifice tradiționale a fost o lovitură grea pentru matematica și, în general, pentru știința românească.
– Cum este când reveniți?
– Mai întâi vreau să spun că marea majoritate a celor plecați păstrează cetățenia română. M-am întors în țară în anul 2005 și am stat șase luni, iar în 2006 am stat patru luni și jumătate. Ca o notă strict personală, aș vrea să spun că întoarcerea în țară este câteodată umbrită de unele atitudini ale unor conaționali. De pildă, în unele situații nu mi-a fost permis să votez sau am fost hărțuit pentru redobândirea unei proprietăți. Există un Departament pentru legătura cu românii de pretutindeni care face lucruri bune, însă uneori simțim că suntem tratați ca "cetățeni de categoria a doua". Paguba mare este și a noastră, dar și a țării. Mai trebuie să creștem.
– Curând o să împliniți 80 de ani și vă doresc să vă bucurați încă mulți ani de sănătate și putere de muncă.
– Vă mulțumesc pentru urare și vă promit că mă voi strădui să păstrez un ritm de muncă adecvat experienței, vârstei și împrejurărilor. Până acum, cu excepția anilor 1950-1962 când am stat sub semnul incertitudinii privind rămânerea la Universitate, pot spune că m-am bucurat de sprijinul necesar activității de cercetare și didactice. Am avut numeroși studenți și tineri colaboratori de valoare. Reușitele studenților mei au fost o mare satisfacție și mulți dintre ei sunt oameni de știință consacrați, academicieni și profesori la universități din România și din SUA. Între aceștia și actuala soție, Irina Nelson Corduneanu, care a venit în SUA prin concurs și a ocupat diferite poziții în învățământ și cercetare, între care și postul de decan la școala Langley (NASA), unde se pregătesc viitorii astronauți. Sunt bucuros că pe parcursul carierei mele științifice am reușit să scriu șase cărți, apărute în 12 ediții, toate de circulație internațională. Am ținut conferințe în peste 60 de universități și academii din diferite țări, am participat la peste o sută de conferințe și congrese de specialitate. Tot atâtea prilejuri de satisfacție personală.
