În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat două grupuri de persoane, formate din 22 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, India si Pakistan, care intenţionau să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În data de 20.06.2017, între orele 22.00-23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Borş au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, in jurul orei 22.00 au observat pe direcţia localităţii de frontiera Parhida, judeţul Bihor, 18 persoane care se îndreptau spre teritoriul statului vecin.
Poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate, grupul format din 12 bărbaţi, 2 femei şi 4 minori fiind oprit în apropierea graniţei şi condus la sediul sectorului pentru cercetări.
În acelaşi timp, un alt echipaj al Poliţiei de Frontieră a oprit pentru control, pe raza aceleiaşi localităţi, un autoturism marca Dacia, înmatriculat în România, condus un cetăţean român, care transporta în regim de taxi patru cetăţeni străini, posesori ai unor documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil.
Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, cei patru bărbaţi au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.
Din primele verificări efectuate pentru ambele grupuri, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, Iran, Siria, India si Pakistan, 18 adulţi cu vârste cuprinse între 39 şi 43 de ani, respectiv patru minori cu vârste între 3 ani şi 17 de ani. Toţi sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi au declarat ca intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză au fost întocmite actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat de către cele 22 de persoane, la finalizarea cercetărilor urmand să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În urma activităţilor întreprinse de poliţiştii de frontieră pentru securizarea frontierei de stat, noaptea trecută, în jurul orei 01.30, în zona de competenţă a S.P.F Vărşand, la intrarea în localitatea Pilu, a fost observat un autoturism din care au coborât cinci persoane care au început să se deplaseze pe jos, peste câmp spre linia de frontieră.
După debarcarea pesoanelor, autoturismul şi-a schimbat direcţia de deplasare, îndreptându-se spre localitatea Chişineu Criş. În consecinţă, poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea şi reţinerea atât a mijlocului de transport cât şi a celor cinci persoane care se deplasau pe câmp, spre linia de frontieră.
Şoferul împreună cu cele cinci persoane au fost conduse la sediul SPF Vărşand pentru cercetări. Din primele verificări a rezultat că şoferul este cetăţean croat Mrla R., în vârstă de 25 de ani, iar persoanele reţinute pe câmp sunt cetăţeni din Siria, doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 17 şi 42 de ani.
În cadrul primelor cercetări, cetăţeanul croat nu a dorit să facă declaraţii, iar cetăţenii sirieni au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau vize Schengen.
În cauză poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit cetăţenilor sirieni lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cetăţeanului croat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.