Home Social Autostrăzile – supravegheate de peste 3000 de polițiști și 400 de radare

Autostrăzile – supravegheate de peste 3000 de polițiști și 400 de radare

DISTRIBUIŢI

Cel mai mare Big Brother

Poliția Română a informat, ieri, că peste 3.200 de polițiști rutieri se vor afla în teren pentru asigurarea fluidizării circulației pe Autostrada București-Pitești (A1), Autostrada Soarelui (A2) și pe Valea Prahovei (DN 1), iar un elicopter al Ministerului de Interne va monitoriza traficul. Poliția Rutieră acționează pe principalele artere rutiere pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, polițiștii recomandând conducătorilor de vehicule să circule permanent cu viteză adaptată condițiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană, iar pentru un plus de siguranță, se impune mărirea distanței în mers între vehicule. Sursa citată arată că acțiunile ce vor fi derulate în trafic de către polițiștii rutieri vor avea, în principal, un caracter preventiv, în scopul conștientizării conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării regulilor de circulație și determinării acestora să adopte o conduită responsabilă și preventivă în trafic. Totodată, astăzi, începând cu ora 17.00, polițiștii rutieri aflați pe autostrada A2 și pe DN 1 vor fi sprijiniți de un elicoper al Inspectoratului General de Aviație al MAI, care va monitoriza traficul și va comunica în timp real echipajelor din teren eventualele probleme astfel încât acestea să fie remediate și să fie asigurate fluența și siguranța traficului rutier.  Polițiștii vor folosi aparatura video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Astfel, în cadrul acțiunilor vor fi utilizate peste 400 de aparate radar, printre care și sistemele de măsurare a vitezei de tip TRU-CAM, care măsoară viteza autovehiculelor prin sistemul undelor laser.

Teodora Kim

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.