Home Social Maternitatea Giulești – un an de la tragedie

Maternitatea Giulești – un an de la tragedie

DISTRIBUIŢI

Durere și lacrimi, asta au trăit, ieri, părinții micuților care au murit în incendiul de la Maternitatea Giulești. Secția de terapie nou născuți de la Maternitatea Giulești, unde a avut loc tragedia din 2010, a fost refăcută din temelii, la fel ca întregul etaj doi, astfel încât acolo nu s-ar mai putea produce o nenorocire similară celei de anul trecut, a afirmat ieri purtătorul de cuvânt al unității, Doru Pană. „Secția a fost renovată din temelii. Au fost schimbate instalația electrică, instalația de gaze medicale, instalația de aer condiționat. Toate echipamentele din această secție sunt complet noi, la standarde occidentale“, a precizat medicul. El a spus că, de asemenea, întregul etaj doi, care cuprinde secția de lăuzie, nou născuți, terapie intensivă, post terapie intensivă, a fost total renovat de către Primăria Municipiului București încă din toamna anului 2010“. Potrivit acestuia, o tragedie similară celei din 16 august 2010 este exclusă la Giulești, secția a fost renovată din temelii. El a renunoscut faptul că, după tragedia din 2010, numărul nașterilor a scăzut. Astfel, dacă în 2009 au fost peste 4.000 de nașteri, în 2010 au fost aproximativ 3.000, cu mențiunea că această secție a fost închisă pentru renovare. „În 2011, până în 15 august, au fost peste 2.000 de nașteri în spital. Spitalul este în continuare în renovare în acest moment, lucrările vizând secția de fertilizare in vitro“, a mai precizat medicul. Întrebat dacă asistenta Florentina Cârstea – cea care a fost de serviciu în ziua în care a luat foc secția pentru prematuri – și-a reluat activitatea în secția de terapie intensivă, doctorul Doru Pană a spus că da, aceasta fiind decizia procurorilor. „Este una din cele mai bune asistente de la neonatologie, a avut ceva dificultăți de integrare. Sigur că a fost un moment dificil pentru ea să-și reia activitatea în această secție, dar cu ajutorul colectivului care este foarte bun, Florentina Cârstea desfășoară o activitate normală“, a mai adăugat Pană. De asemenea, el a precizat că în secția de neonatologie există un număr suficient de asistente, în schimb în alte secții există un deficit. Pană a mai precizat că dacă „Doamne ferește în spital s-ar produce un incendiu, în 30 secunde s-ar declanșa instalații de fum și ar fi alertată echipa operativă“.  În urma incendiului din 16 august anul trecut, în care șase bebeluși prematuri au decedat, procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe asistenta Florentina Daniela Cârstea și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Panait Sârbu“, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă, precum și pe managerul unității Bogdan Marinescu, șeful serviciului tehnic Vasile Dima, medicul Adrian Ioan Toma și pe electricianul Gigel Oprea, acuzați de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Teodora Kim

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.