Zi mare pentru micul Principat de Monaco. Lasand la o parte doliul, la trei luni de la moartea principelui Rainier, in straie de sarbatoare, decorat in culorile nationale, alb si rosu, a celebrat incoronarea noului sau monarh, Albert al II-lea, in cadrul unor ceremonii cu caracter -familial-.
Pentru prima data dupa inmormantarea celui care a transformat mica monarhie europeana intr-un adevarat paradis fiscal al Batranului Continent, familia princiara, ale carei tragedii si bucurii s-au aflat mereu in atentia presei din intreaga lume, a aparut in public, deplasandu-se catre catedrala Imaculata Concepti, pentru ceremonia religioasa a incoronarii succesorului la tron. In varsta de 47 de ani, Albert al II-lea este mostenitorul unei dinastii cu o vechime de 700 de ani. Ceremonia de ieri, -un fel de comuniune cu populatia monegasca-, potrivit dorintei noului suveran, a fost una pur simbolica, dat fiind ca principele, care si-a asumat regenta dupa moartea tatalui sau, a preluat efectiv tronul la data de 6 aprilie. In mod oficial, la nivel international, evenimentul va fi reluat pe 19 noiembrie, zi in care Monaco isi celebreaza sarbatoarea nationala, cand vor fi prezente si numeroase personalitati din lumea intreaga.
Slujba de incoronare a fost celebrata in catedrala unde sunt inmormantati parintii lui Albert, decorata cu monograma principelui si ghirlande de crini albi, pentru acest moment fiind puse in vanzare bilete de intrare. Adresandu-se celor peste 400 de persoane prezente in interiorul lacasului de cult, monseniorul Bernard Barsi, arhiepiscopul de Monaco, care a oficiat slujba, a afirmat: -Ii multumim lui Dumnezeu ca a asigurat continuitatea dinastiei!-.
Misiune grea
Sef al unui stat cu suprafata de doi kilometri patrati si cu o populatie de 32.000 de locuitori, dar cu o cifra de afaceri de circa 10 miliarde de euro in 2004, Albert al II-lea a incercat deja sa schiteze un viitor prosper pentru principat, promitand ca acesta nu va fi implicat in spalarea de bani, se va orienta catre cercetare, mediu si actiuni umanitare.
Suveranul de Monaco este licentiat in dreptul afacerilor in Statele Unite si Franta, dispunand pe plan local de o ampla retea de prieteni, dar este gata sa caute competente si peste Ocean, dorind sa confere principatului o -imagine de modernitate-. Dintre obstacolele care il asteapta, cel mai important este cel ridicat de lupta contra spalarii banilor.
Cei din anturajul lui Albert declara ca acesta pregateste -o lovitura de palat-, in scopul indepartarii vechilor colaboratori ai tatalui sau, pentru ca sistemul este greoi, comunicarea insuficienta si complicata. Pe de alta parte, analistii sustin ca Albert se va confrunta cu o problema de fond, prosperitatea statului Monaco bazandu-se in mare parte pe sistemul bancar si fiscal, care faciliteaza sosirea banilor de origine dubioasa, dar si pe faptul ca nu percepe impozite pe venituri.