Au trecut cåteva zile de cånd mass media a publicat o știre năucitoare cu privire la efectele teribile și traumatizante ale anumitor desene animate asupra copiilor și adolescenților. Cercetătorii romåni de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București au identificat secvențe în anumite desene animate care produc stop cardiac, pot genera stări epileptice, și îi transformă pe copii în zoombie, îi cretinizează aducåndu-i la starea de ființe insensibile și predispuse la violență extremă și cu o accentuată înclinație morbidă.
Copii, infarct, crimă, moarte… seria aceasta de cuvinte nu a mișcat inima niciunui parlamentar din Subcomisia pentru Protecția Drepturilor Copilului din Camera Deputaților, vreunui ștab guvernamental din organismele de protecția copilului și n-am văzut nicio reacție instituțională a vreunei organizații pentru protecția copiilor ori a vreuneia din numeroasele organizații ale părinților sau de promovare a drepturilor copiilor.
Chiar dacă știm cu toții că în momentul de față nu există niciun fel de politică coerentă pentru susținerea familiei și a copilului, măcar o reacție cåt de mică, măcar de notare a pericolului de înțelegere a amenințării ar fi fost normal să apară. Semnalul de alarmă tras de universitari față de pericolul agresiunii la adresa copiilor noștri, prin canale și posturi de televiziune ce difuzează tot felul de porcării, a fost întåmpinat cu indiferență și nesimțire.
CNA-ul a replicat la concluziile studiului efectuat de psihologii universitari că nu poate sancționa canalul tv care difuzează acest gen de desene animate deoarece este retransmis la noi de alte televiziuni.
În 2008 a mai existat un precedent, cu privire la un serial de desene animate intitulat „Veverițele sinucigașe“, difuzat de postul AXN, în care se prezentau diferite tehnici de automutilare sau sinucidere. La vremea aceea europarlamentari ai PDL au reclamat AXN, licențiat în Marea Britanie, la instanțele europene, iar CNA a recomandat cabliștilor să scoată postul AXN din pachetul de bază atâta vreme cât încalcă legislația audiovizuală românească. AXN ridica semnalul pe satelit de la Budapesta, ceea ce îl făcea mai greu de „atins“ de către CNA, iar pentru că mizeria să fie cåt mai rotundă postul AXN, reclamat cum spuneam de pedelișți, a fost reprezentat în disputa legală de Casa de avocatură Stoica și asociații, a fostului ministru al justiției Valeriu Stoica, influent lider de partid.
În 2006, după realizarea a doua studii comandate de Consiliul Național al Audiovizualului, consacrate „Evaluării reprezentării violenței în programele televizuale“, Direcția Monitorizare a CNA a efectuat o monitorizare a programelor de desene animate difuzate de cele trei canale tematice prezente pe piața audiovizualului românesc: Cartoon Network, Jetix și Minimax.
Monitorizarea s-a desfășurat timp de două săptămâni, a totalizat 637 de ore de emisie pentru cele trei canale, incluzând programele lor zilnice, iar rezultatele au fost teribile: în perioada monitorizată, pe ansamblul celor trei canale de desene animate s-au înregistrat 7581 de scene de violență, dintre care 4908 de scene de violență fizică (65%) și 2673 de scene de violență verbală (35%). Din studiile CNA rezultă că timpul petrecut de copii în fața televizorului este de 1200 de ore pe an comparativ cu cele 900 de ore alocate școlii.
În 2008, la doi ani după studiul citat, din 2006, CNA a mai efectuat un alt studiu, comparativ de data aceasta, cu privire la nivelul de violență receptat de copii prin canalele lor preferate, de desene animate, față de violența din filmele pentru adulți.
În cadrul proiectului au fost analizate ponderea, durata și frecvența actelor de violență difuzate în emisiunile de pe 13 canale TV – TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasă, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix, Minimax – în emisiuni informative, de divertisment, ficționale, de tip reality-show, de publicitate și în promo-uri.
Concluziile studiului arătau că posturile de desene animate difuzează mai multă violență decât restul canalelor de televiziune, iar profesorul Ioan Drăgan, directorul Centrului de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare a subliniat că „Efectul pervers al acestor emisiuni (de desene animate), poate fi o apologie a crimei și violenței“ ce ar putea duce la „instaurarea unei culturi a violenței, care poate conduce la o anumită acomodare cu violență mediatică, și chiar cu cea socială, din viața oamenilor. Violența televizuală nu afectează atât prin doza în care este injectată telespectatorului, cât prin modul în care este înțeleasă, scenarizată și interpretată de copii“. Evident, copiii încă nu și-au creat sisteme de protecție care să-i ajute să discearnă între real și imaginar. Iar adulții, bine plătiți de statul romån, din diverse instituții „naționale“ ridică din umeri și zic că ei nu pot face nimic.
Și la acea vreme CNA s-a scuzat că nu poate stopa fenomenul de tâmpire sistematică a copiilor noștri deoarece posturile de desene animate care emit în România nu intră sub incidența legislației audiovizuale locale, fiind licențiate în alte țări. CNA poate doar să atenționeze posturile în cauză, în pofida faptului că „până acum rezultatele nu au fost tocmai încurajatoare“ se afirma în comunicatul oficial al conducerii CNA.
Televiziunea – un „al treilea părinte“ cu rol criminal
Un studiu celebru efectuat de cercetătorii americani la începuturile televiziunii s-a focalizat pe identificarea funcțiilor televiziunii, adică a utilizărilor și avantajelor obținute după urmărirea programelor TV, diferențiate pe categorii de copii. Wilbur Schramm, Jack Lyle and Edwin Parker au inițiat prima cercetare de anvergură a efectelor televiziunii asupra copiilor americani, ale cărei rezultate au fost publicate, în 1961, în cartea Television în the Lives of Our Children. Între 1958 și 1960, Schramm și colaboratorii au efectuat 11 anchete în 10 localități din SUA și Canada. Încă de pe atunci, studiile au scos în evidență rolul nociv, malefic al programelor pentru copii și s-a dovedit că timpul alocat televiziunii este mai mare decât cel alocat oricărei activități, cu excepția somnului. Factorul hipnotic al televizorului și absența părinților aflați la muncă sau care nu-și supraveghează suficient copiii au făcut ca televizorul să devină un fel de „al treilea părinte“ cu rol formativ major.
O altă cercetare concretă cu privire la efectele violenței tv asupra copiilor care urmăresc desene animate a fost realizată în 1972 de către un grup condus de A. Huston Stein. Cercetătorii au descoperit că băieții care au urmărit Batman și desene animate cu Superman au fost mult mai activi fizic, atât în sala de curs cât și la locul de joacă, erau mult mai dispuși să se angajeze în bătăi cu ceilalți copii, se comportau brutal cu jucăriile, se angajau în altercații, pe scurt erau mult mai agresivi decåt copii care nu urmăriseră astfel de desene animate.
Alte studii corelaționale succesive realizate ulterior au arătat că, pentru copiii claselor I-V, există o legătură puternică între nivelul comportamentului agresiv al copilului și numărul scenelor de violență privite la televizor, iar studiile pe termen lung au arătat existența unei relații de dependență între preferința pentru violența televizată la vârsta de 8 ani și agresivitatea la vârsta de 18 ani.
Mai ales, s-a putut constata o corelație cauzală (cauză-efect) între vizionarea scenelor de violență de la vârsta de 8 ani și comportamentul criminal la vârsta de 30 de ani. Maturitatea este așadar direct influențată de acest malefic „al treilea părinte“ televizorul, iar cei care se află în spatele acestor emisiuni de desene animate sunt în cel mai bun caz instigatori ai unui fenomen – ce devine mondial – de violență și degenerescență umană.
Televiziunea afectează în mod nedorit performanțele elevilor și limitează influența educativă a școlii, iar concluziile unor cercetări, care au încercat să clarifice acest aspect, vin să întărească o astfel de opinie. Mass-media, avertiza sociologul Anthony Giddens (2000), deviază interesul elevilor pentru activitatea școlară și provoacă o superficialitate în pregătire. Cercetările lui J. Van Evra (1990) asupra corelației dintre performanțele la învățătură ale școlarilor și timpul alocat zilnic vizionării programelor de televiziune au condus la următoarea concluzie: elevii care au declarat că urmăresc excesiv de mult emisiunile TV au note mai mici decât ceilalți.
Psihologul american George Comstock a examinat în 1990 un număr de 216 anchete asupra relației televiziune-violență care arată că adolescenții supuși continuu la violență TV se comportă în mod agresiv datorită faptului că se identifică cu personajele violente. El a subliniat, încă de atunci: „Am creat o cultură a violenței“.
Un mare număr de cercetători sunt de părere că prin mesajele violente mass-media, televiziunea, constituie o sursă de stimulare a agresivității și a comportamentelor violente. Dr. Franck Brady afirma că „expunerea la stimuli agresivi mărește starea emoțională a individului, care, la rându-i va crește probabilitatea comportamentului agresiv“ (Franck Brady, „Raport introductiv la Convenția internățională asupra violenței în media“, Manhattan, N.Y. 2 oct. 1994). Tinerii pot ajunge să creadă că violența este singurul mijloc de a-și rezolva conflictele iar modelul spectacolului violenței se extinde în toată lumea: S.U.A. exportă cu peste 30% mai multe programe violente decât se consumă în S.U.A. și de asemenea o cantitate uriașă de pornografie, inclusiv și mai ales infantilă, chiar și prin desene animate pentru copii foarte mici.
Grupul Operativ al Asociației Americane de Psihologie pentru Televiziune și Comportament Social a concluzionat în 1992 că toate cercetările din ultimii 30 de ani confirmă efectul dăunător al violenței TV, iar copii care urmăresc scene violente la televizor devin mai puțin sensibili la violența din lumea reală ce-i înconjoară, mai puțin sensibili la durerea și suferința altora, și mai dispuși să accepte nivele ale violenței nemaiîntâlnite în societatea noastră dezvoltånd atitudini și valori corespunzătoare folosirii agresivității în rezolvarea conflictelor. Copiii care urmăresc televizorul asiduu încep să creadă că lumea este rea și periculoasă în viața reală, așa cum este prezentată la televizor, și de aceea încep să vadă lumea tot mai mult ca pe un loc rău și periculos.
Mai departe aș sugera fiecărui părinte, folosind instrumentul goaglă, recomandat pånă și de Vanghele, să afle cine sunt patronii acestor posturi tv și cu ce altceva se mai ocupă ei înafară de enterteinment. Apoi să decidă fiecare ce măsuri ia pentru a nu-și vedea copilul „răpit“ incă de mic, pentru a fi transformat într-un decerebrat, un zoombie manipulat la nivel bazal, de maleficii magi ai televiziunilor.
George Roncea
