Patronii din România vor putea depune în curând cereri de finanțare în cadrul uneia dintre cele patru axe prioritare ale Programul Operațional Sectorial " Creșterea Competitivității Economice" (POS-CCE), care beneficiază de fonduri în suma de aproape trei miliarde de euro, bani care trebuie cheltuiți până în 2013.
Cele patru axe prioritare ale POS-CCE sunt "Un sistem inovativ și eco-eficient de producție", " Cercetare, Dezvoltare Tehnologică și Inovație pentru competitivitate", Tehnologii IT&C pentru sectorul public și privat", "Creșterea eficienței energetice și securizarea resurselor, în contextul schimbărilor climatice" și "Asistența tehnică". Dezvoltarea sectorului IMM, a cercetării, inclusiv în ceea ce privește societatea informațională și energia, reprezintă priorități ale acestui POS, care cuprinde peste 30 de operațiuni distincte pentru lansarea cărora este necesară elaborarea de ghiduri, liste de cheltuieli eligibile, scheme de ajutor de stat și proceduri pentru fiecare operațiune în parte.
POS-CCE este coordonat de Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF), adresându-se în mod special sectorului privat. Potrivit reprezentanților MEF, citați de finantare.ro, până la sfârșitul lunii în curs se vor lansa mai multe operațiuni cu finanțare din fondurile structurale. Transportatorii de electricitate și gaze naturale, precum și investitorii în energii regenerabile constituie o prioritate, iar pentru încurajarea producției de energie verde, UE alocă Romaniei, în intervalul 2007 – 2013, peste 223 de milioane de euro. Fiecare axă prioritară va beneficia de o cotă parte din suma totală alocată României, iar banii vor fi repartizați anual. Axa prioritară 1 deține o pondere de 36.36% din totalul fondurilor alocate, Axa prioritară 2 va primi 21% din buget, Axa prioritară 3, 15%, Axa prioritară 4, 25%, iar Axa prioritară 5, 2.64%.