Subordonată în mod direct Ministerului Agriculturii, minister în care Dan „Felix” Voiculescu l-a impus pe „ăla micu”, așadar modestul ministraș cu mutră de țârcovnic numit Daniel Constantin, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) ar putea fi considerată o instituție nu prea însemnată. Dar, dincolo de aceste aparențe modeste, ea gestionează fonduri europene cifrate la multe miliarde de euro. Iar după cum bine știm, acolo acolo unde există un borcan cu miere, nu trece prea mult timp până când apar și nehaliții lacomi, dispuși oricând să se „lingă pe degete”. Astfel se face că, în acest moment, APIA se află în „epicentrul” unui imens scandal de corupție care pare să-și întindă ramificațiile în cele mai îndepărtate și neașteptate colțuri ale țării. Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, suspectat în dosarul privind acordarea ilegală a unor subvenții pentru exploatații agricole și asociații zootehnice, a fost reținut, miercuri noapte, de către procurorii DNA Suceava.
Potrivit sursei citate, Benu este cercetat pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului în legătură cu gestionarea fondurilor europene și protecția acordată de el suspectei Delia Moldoveanu, director adjunct al APIA Suceava, iar prin ea întregii instituții APIA Suceava, astfel încât să obțină pe toate exploatațiile subvenții de la Uniunea Europeană.
Conform anchetatorilor, atunci când DNA a făcut publică ancheta și a solicitat documente în cadrul cercetărilor, au apărut probe că Benu îi transmitea directorului adjunct al APIA Suceava cum să răspundă la aceste solicitări astfel încât să denatureze adevărul și să scape de răspundere penală. Potrivit unor surse judiciare, parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii, deşi acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice. Din documentele anchetatorilor rezultă că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013, alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava.
Iar asta nu este chiar o „premieră”. În ultimii ani, mai mulți șefi ai agenției au ajuns după gratii. Printre ei, și fostul director general, Aurel Pană, trimis în judecată de DNA.
Aurel Pană, fost director general al APIA, a fost arestat anul trecut pentru mită și trafic de influență. Atunci procurorii au afirmat că el ar fi încasat 1,2 milioane de euro de la un om de afaceri din Constanța, pentru a-i atribui un contract pe fonduri europene. În cadrul acestei „tranzacții” el ar fi fost ajutat să primească banii de către afaceristul Mugur Voinea care, bineînțeles că doar întâmplător era și membru al Partidului Conservator. Atunci, „intermediarul” a fost și el arestat. În cursul anchetei a ieșit la iveală faptul că, pentru a-i determina pe afaceriști să-i dea mita, Pană se lăuda că are sprijinul ministrului Agriculturii, conservatorul Daniel Constantin.
La celălalt capăt al țării, Viorel Pintea, fostul director al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Satu Mare, a fost trimis, și el, în judecată de către procurorii DNA pentru că ar fi luat mită de la fermieri. Viorel Pintea a fost prins în flagrant în momentul în care primea trei mii de euro pentru a nu dispune controale la culturile de viță-de-vie ale unui fermier care primise fonduri europene.
Un alt director prins în flagrant în timp ce lua șpagă a fost Sergiu Drăgancea, fostul șef al APIA Dolj. Drăgancea a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce procurorii l-au surprins în timp ce lua 10.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a-i asigura protecția în cazul unor eventuale controale.
La doar o aruncătură de băț, în județul Gorj, Delia Petrescu, directorul executiv al filialei locale a APIA, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru că și-a ajutat tatăl să obțină ilegal fonduri europene, deși omul nu avea absolut nici o legătură cu munca de fermier. Alături de ea, a fost trimis în judecată și consilierul care ar fi falsificat unele semnături și date din dosar.
Fost director al APIA Caraș-Severin, Romică Pavel Anculia, a fost dat și el pe mâna justiției pentru complicitate la luare de mită și trafic de influență. Alături de acest Romică, dar în dosare separate, au fost trimiși în judecată mai mulți primari din acest județ, sub acuzația că ar fi participat la fraudarea unor fonduri europene. Asta ca să nu mai reamintim că, șeful de partid al lui Daniel Constantin, turnătorul Dan „Felix” Voiculescu, a ajuns și el pe mâna justiției, tot pentru niște afaceri cu terenuri.