Home Actualitate Revoluționarii din Timișoara s-au legat cu lanțuri în fața instanței supreme

Revoluționarii din Timișoara s-au legat cu lanțuri în fața instanței supreme

DISTRIBUIŢI

Membri ai organizației "Urmașii Eroilor-Martiri din Timișoara" protestează, începând de ieri, timp de trei zile, legați cu lanțuri, în fața sediului instanței supreme, nemulțumiți de amânarea procesului Revoluției de la Timișoara, în care sunt judecați generalii Stănculescu și Chițac, până pe 15 septembrie.
Reprezentanta protestatarilor, Mihaela Ferchel, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că o delegație a protestatarilor va cere înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) un nou termen în acest dosar, în cel mult o lună, nu în 15 septembrie, cum a stabilit instanța supremă.
De asemenea, urmașii revoluționarilor vor propune magistraților ca procesul să aibă loc la Timișoara, pentru că unora dintre părțile din proces le este greu să se deplaseze, fiind imobilizați în cărucioare.
După ce completul de nouă judecători al instanței supreme a constatat vicii de procedură, cu mai multe părți civile și vătămate, și a decis amânarea procesului până în 15 septembrie, pentru efectuarea legală a procedurilor de citare, persoanele aflate în sală au început să țipe, să huiduie și să scandeze "Hoții", acuzându-i pe judecători că-i favorizează pe cei doi inculpați din proces, generalii Chițac și Stănculescu.
În 4 aprilie 2007, un complet de trei judecători al instanței supreme a hotărât condamnarea la câte 15 ani de închisoare a celor doi generali în rezervă și degradarea militară a lor, pentru acuzațiile de omor deosebit de grav, în dosarul revoluției de la Timișoara. Cei doi au făcut recurs împotriva hotărârii de condamnare a lor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.