Home Actualitate CNIPMMR se opune măsurii plății defalcate a TVA inițiată de profesorul de...

CNIPMMR se opune măsurii plății defalcate a TVA inițiată de profesorul de sport, ministrul cocalar Ilan Laufer

DISTRIBUIŢI

Un personaj care până anul trecut făcea deliciul presei mondene pozându-se în bustul gol și vorbind despre nimic, ajuns acum ministru, vrea să introducă un nou mod de plată și declarare a TVA dând peste cap toată economia privată, cea care îi asigură și lui salariul uriaș de ministru. Profesioniștii din domeniul fiscal, contabilii, economiștii și oamenii de afaceri sunt invitați de MFP: „Vă rugăm să transmiteţi propunerile, sugestiile sau opiniile dvs. pe marginea proiectelor de acte normative în termen de 10 zile de la publicare, la adresa: [email protected].”, adică până pe 14 august.

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România se opune acestei măsuri, argumentând:
-Inițiatorul proiectului nu a aplicat Testul IMM, nu a analizat efectele asupra activității întreprinderilor mici şi mijlocii, încălcând dispozitiile art. 91 din Legea nr. 346/ 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care:
„(1)Pentru asigurarea unui mediu favorabil iniţierii şi dezvoltării afacerilor, în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, iniţiatorii vor respecta principiul „Gândiţi mai întâi la scară mică”, precum şi principiul numărului constant.
(2)Principiul „Gândiţi mai întâi la scară mică” presupune ca iniţiatorii actelor normative să evalueze efectele introducerii noii reglementări, mai întâi şi cu precădere, asupra activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.
(3)Principiul numărului constant stabileşte că introducerea unor noi sarcini administrative – obligaţii de raportare/ conformare – pentru întreprinderi mici şi mijlocii trebuie să aibă loc simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.
(4)Evaluarea sistematică a impactului proiectelor de acte normative prevăzute la alin. (1) se face prin aplicarea Testului IMM. Testul IMM se efectuează de către iniţiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului de avizare a acestuia, şi constă în efectuarea unui sondaj cu privire la potenţialele efecte generate în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de introducerea noilor reglementări. Evaluarea rezultatelor Testului IMM trebuie să conducă la identificarea corecţiilor care se impun în definitivarea proiectului de act normativ.
(5)Este obligatorie consultarea organizaţiilor reprezentative ale întreprinderilor mici şi mijlocii privind conţinutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact şi a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziţiei lor, documente ce vor însoţi proiectul de act normativ până la adoptare”.

– Inițiatorul proiectului nu a respectat principiile fiscalității, respectiv asigurarea informării contribuabililor, cu modificarea/completarea Codului fiscal “prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I”, precum și predictibilitatea impunerii, conform cu care trebuie să se asigure “stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii”, “pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificâri în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii”. Principiile stabilității legislative și predictibilității sunt foarte importante, investitorii pentru realizarea unei investitii luând măsuri vizând veniturile și cheltuielile pe cel putin 3 – 5 ani și luând în calcul toate elementele, mai ales cele fiscale.

– Modificarea Codul fiscal și reglementarea mecanismului privind plata defalcată a TVA va avea efecte negative semnificative asupra IMM-urilor:
⦁    costuri suplimentare generate de modificarea sistemelor informatice contabile;
⦁    costuri bancare suplimentare cu noul cont, comisioane bancare suplimentare;
⦁    afectarea cash flow-ul și blocarea banilor, deoarece pentru procedurile ANAF nu sunt prevazute termene de aprobare şi sancţiuni;
⦁    creșterea birocrației: dublarea numărului de plăți, măsuri suplimentare de verificare și de management pentru TVA (obligația contribuabililor de a determina/verifica contul de TVA, obligația de a vira direct la bugetul de stat suma reprezentând TVA afferentă achizițiilor de la furnizorii/prestatorii care nu le-au comunicat un cont de TVA și de a notifica acest fapt furnizorilor/prestatorilor);
⦁    efort semnificativ de implementare tehnică, având în vedere termenul foarte scurt: instituirea plății defalcate a TVA obligatoriu începând cu 01 octombrie 2017;
⦁    neclarificarea tuturor aspectelor procedurale (exp. pentru factoring, rețineri de garanții de bună execuție, sume achitate pe baza facturilor de decontare, în numele și contul altei persoane impozabile, compensări, etc.), în condițiile în care se majorează semnificativ amenzile (amendă egală cu 50% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului; amendă cuprinsă între 2000 lei și 4000 lei; amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului).

România va fi singura țară din U.E. care va aplica mecanismul privind plata defalcată a TVA în mod generalizat și obligatoriu începând cu data de 1.10.2017  (pentru toate persoanele impozabile și instituțiile publice, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, cu exceptia persoanelor fizice impozabile care nu sunt înregistrate și nu au obligația să se înregistreze în scopuri de TVA), fără consultări reale cu toate părțile interesate, fără analize de impact, fără testul IMM, fără testarea fezabilității mecanismului, fără clarificarea tuturor aspectelor procedurale, fără luarea în considerare a poziției partenerilor sociali, fără informarea și pregătirea contribuabililor.

În special pentru modificarea legilor organice, CNIPMMR reinterează importanța dialogului social calitativ, “consultarea obligatorie a partenerilor sociali asupra iniţiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social”, potrivit dispozițiilor art. 121 lit. b) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, “consultarea organizaţiilor reprezentative ale întreprinderilor mici şi mijlocii privind conţinutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact şi a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziţiei lor, documente ce vor însoţi proiectul de act normativ până la adoptare” potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările ulterioare, pentru asigurarea respectării principiilor reglementării inteligente și stabilității cadrului legal.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.