Lucrarile Primariei Municipiului Bucuresti in domeniul IT&C au fost monopolizate de firma Intrarom SA Bucuresti, controlata de catre omul de afaceri grec Socrates Kokkalis. Printr-o serie de contracte atribuite uneori fara respectarea legii, functionarii municipalitatii au facut ca in conturile acestei companii sa intre aproape 200 miliarde de lei. Din cele 12 contracte care apar in -Monitorul Oficial- ca fiind semnate de diferite institutii ale statului cu firma Intrarom, jumatate poarta antetul Primariei Municipiului Bucuresti. Trei dintre acestea au fost semnate in iarna anului trecut, cu o zi inainte de ajunul Craciunului, procedura de atribuire fiind ilegala si partinitoare. In acest mod, municipalitatea a ajuns sa fie un fel de abonat la serviciile Intrarom, acest statut contravenind legilor in vigoare.
Prima licitatie cu municipalitatea Intrarom a castigat-o in aprilie 2003. Desi era vorba despre realizarea unui sistem informatic integrat, proiect care necesita timp indelungat, firma a incasat bani pentru lucrari inca din luna august, gratie unor manevre contabile.
Gaj pe TVA
Pe 24 aprilie 2003, Primaria Municipiului Bucuresti prin Directia Generala de Investitii si Achizitii Publice semna un contract de 180 miliarde de lei cu firma Intrarom SA. Banii erau platiti pentru realizarea unui -sistem informatic integrat pentru managementul activitatii-, dupa cum se arata in anuntul de participare publicat in Monitorul Oficial.
In acelasi document se specifica faptul ca valoarea fara TVA a contractului era de 151.622.094.000 lei, adica la cursul oficial BNR din data respectiva rezultau 4.135.110 de euro.
Cu toate acestea, dupa nici patru luni de zile, acelasi contract cu Primaria Municipiului Bucuresti este prezentat de oficialii Intrarom la ING Bank. Acolo s-a realizat un contract de imprumut si s-a pus gaj pe toate creantele pe care firma le avea de recuperat de la municipalitate in baza contractului. Problema apare din faptul ca banca stipula faptul ca incasarile trebuie sa fie de minimum 4.459.445 euro.
Valoarea de la banca este mai mare decat cea anuntata cu 324.334 euro. Practic, Intrarom avea de incasat de la Primaria Municipiului Bucuresti 4,9 milioane de euro, numai ca diferenta reprezenta TVA-ul care trebuia platit la stat. Astfel, analizand cele doua documente, vedem ca ori contractul cu primaria era mai mare, ori Intrarom a gajat la banca taxa pe valoare adaugata.
Receptie cu banii incasati
Ingineria celor de la Intrarom a fost destul de incomoda si pentru cei care au realizat receptia lucrarii. -Plata s-a efectuat in conformitate cu prevederile legale si cele ale contractului, prin ordin de plata, pe baza facturii fiscale si a procesului verbal de receptie cantitativ calitativa-, se arata intr-o adresa trimisa redactiei -Curentul- de Directia Sisteme Informatice a Primariei Municipiului Bucuresti.
Ce nu spune adresa respectiva este ca in caz de nemultumire, municipalitatea se vedea pusa in situatia de a merge in instanta cu o firma care incasase bani de la banca pentru contractul semnat.
Contracte pe banda rulanta
La finele anului 2003, Intrarom si PMB au semnat un nou contract de 0.8 miliarde de lei pentru un program de calculator. In acest caz, institutia publica nici nu s-a chinuit sa organizeze o licitatie.
Pe 10 decembrie 2004, cele doua entitati mai semneaza un contract in valoare de 2,8 miliarde de lei. Acesta anunta o alta pleiada de intelegeri comerciale care urmau sa fie parafate. Pe 23 decembrie, cu o zi inainte de ajunul Craciunului, cele doua entitati semnau trei contracte in valoare totala de 12,9 miliarde de lei. Pentru atribuirea a doua dintre ele (extensia unei retele si conversia planurilor cadastrale) nici macar nu a fost publicat anunt de participare la licitatie, iar pentru al treilea contract s-au putut depune oferte numai vreme de doua saptamani, -intre orele 12.00 si 15.00-, dupa cum se arata in anuntul de participare. Acesta vine in contradictie cu OUG 60/2001 privind achizitiile publice, care spune ca -Data limita stabilita pentru depunerea ofertelor nu trebuie sa fie mai devreme de 40 de zile de la data publicarii anuntului de participare-.
De altfel, cea de-a treia intelegere financiara are si un statut aparte. Ea se refera la mentenanta Sistemului Informatic integrat care era realizat de Intrarom. Problema este ca respectivul sistem se afla in garantie. -Contractul 773/25.04.2003 a fost incheiat pe o perioada de 44 de luni, din care primele 20 au reprezentat perioada de implementare, iar urmatoarele 24, perioada de garantie- – se arata intr-o adresa a PMB. Asadar, pentru un serviciu platit din 2003, Intrarom mai primea bani si in 2004.
Oficialii Intrarom s-au abtinut de la orice fel de comentariu, ei multumindu-se sa faca o trecere in revista a activitatii lor in loc sa dea explicatii. -Apreciem interesul pe care continuati sa il acordati activitatii societatii noastre si profitam de ocazie pentru a va oferi o scurta prezentare a Intrarom care v-ar putea fi de folos in demersurile dumneavoastra-, se precizeaza ironic intr-un comunicat al firmei.