Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) anunţă organizarea, în perioada 20 – 26 august 2017, a celei de-a XI-a ediţii a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat – Închisoarea tăcerii, o experienţă în comunism.
Universitatea de Vară Râmnicu Sărat este prima de acest fel din România destinată studierii sistemului represiv comunist. Participanţii vor avea oportunitatea de a se implica în dezbateri şi de a asista la prelegeri susţinute de reprezentanţi ai IICCMER, experţi străini, istorici şi cercetători în domeniul comunismului şi post-comunismului românesc şi est-european.
Deschiderea evenimentului va avea loc luni, 21 august 2017, de la ora 10.00, la Primăria din Râmnicu Sărat, unde vor lua cuvântul Alin MUREȘAN, director general, IICCMER, Ilinca IORDACHE, coordonator de program, Biroul pentru România și Republica Moldova, Fundația Konrad Adenauer, şi Ștefan TORCĂRESCU, viceprimar al Municipiului Râmnicu Sărat.
După discursurile de inaugurare, publicul este invitat să asiste la prelegerea „Lada de gunoi a istoriei arte”, susținută de Cosmin Năsui, curator, Năsui Gallery. Acesta va discuta despre memorializarea trecutului recent și despre modul în care ne raportăm la arta creată în perioada comunistă, în contextul evaluărilor și reevaluărilor din ultimii 28 de ani. De la ora 12.00, participanții sunt invitaţi la Muzeul Municipal Râmnicu Sărat, unde va avea loc inaugurarea sculpturii „View from Light”, realizată de Bogdan Rață, lector la Facultatea de Arte și Design Timișoara. Artistul le va vorbi celor prezenţi despre legătura dintre imagine și memorie și despre modul în care este transpusă experiența comunismului în artă. Instalația artistică face parte din proiectul Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței, susţinut de IICCMER, care propune sculpturi contemporane temporare de mari dimensiuni în memoria mișcărilor de rezistență împotriva comunismului din România. Mai multe informaţii despre proiect sunt disponibile aici.
Accesul la aceste evenimente este LIBER.
În plus, vineri, 25 august 2017, de la ora 19.00, tot cei interesaţi sunt invitaţi la Colegiul Național „Al. Vlahuță” din Râmnicu-Sărat, la spectacolul de teatru „Julieta”, un one-woman-show despre destine frânte de regimul comunist și despre drama familiilor deportate. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
La UdV participă studenţi cu vârste cuprinse între 19 şi 27 de ani din ciclurile licenţial, masteral sau doctoral.
Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat îşi propune să analizeze modalităţile de rememorare sub raport istoric şi biografic a perioadei 1945-1989, invitându-şi participanţii să reflecteze asupra diverselor aspecte ideologice, sociale şi politice. Întrucât efectele comunismului sunt încă resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent poate ajuta la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.
Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.