Municipiul București are de ieri un nou primar și un nou prefect, în persoana lui Sorin Oprescu, respectiv Ion Țincu. Independentul Sorin Oprescu a depus ieri jurământul la învestirea în funcția de primar general, în cadrul unei ceremonii organizate la Cercul Militar Național. "Trăim azi un moment important nu numai pentru noi, ci și pentru cei care ne-au trimis aici", a susținut Oprescu, declarându-se interesat apoi de lucrul "în echipă", mai ales că nu are încă o majoritate care să îi susțină proiectele. De altfel, "negocierea permanentă" a fost una dintre temele prezente în discursul Doctorului, conștient că soarta sa depinde și de alianțele din CGMB. După demiterea lui Cătălin Deaconescu din funcția de prefect al Capitalei, Ion Țincu a depus și el jurământul de învestire în funcție în cadrul unei ceremonii la care a fost prezent și predecesorul său. Potrivit Executivului, numirea lui Țincu are titlu de interimat, acesta urmând să rămână în funcție până la organizarea concursului pentru ocuparea definitivă a postului.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane