Home Fonduri Europene Fonduri pentru creșterea siguranței transportului

Fonduri pentru creșterea siguranței transportului

DISTRIBUIŢI

Persoanele juridice care activează într-unul din statele membre ale Uniunii Europene pot obține granturi pentru creșterea siguranței transportului și optimizarea infrastructurii rutiere de la Comisia Europeană. Cererile de finanțare trebuie depuse până la 18 august a.c. Constituie activități eligibile inițiativele care au ca scop îmbunătățirea comportamentului rutier al operatorilor din trafic și care vizează unul sau mai multe state membre. Se vor aloca fonduri și pentru operațiuni de cercetare și diseminare de bune practici, care au ca scop compararea procedurilor în vigoare și a echipamentelor utilizate, pentru a măsura performanța sistemelor rutiere, pentru identificarea posibilităților de îmbunătățire a acestora și pentru coordonarea și armonizarea standardelor și a procedurilor aplicabile la nivel comunitar, informează site-ul finantare.ro. Aceasta se referă la oportunitățile de creșterea a gradului de convergență între diferitele standarde și proceduri existente, în scopul de a consolida procesul de armonizare la nivel european. Valoarea granturilor disponibile anul acesta este de 5,4 milioane de euro. Acestea vor acoperi între 10% și 50% din totalul costurilor eligibile ale proiectului. Beneficiarii nu pot efectua cheltuieli eligibile decât după semnarea contractului de finanțare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.