Miron Cozma s-a lăudat, de curând, în fața presei, că a făcut plângere împotriva statului român la Tribunalul de la Haga. Mai mult decât atât, el le-a spus ziariștilor de la Libertatea că instanța internațională i-a fi aprobat deja dosarul, urmând ca primul termen al ipoteticului proces să aibă loc chiar în toamna acestui an. Cozma a mai spus că s-a adresat instanței de la Haga, „pentru perioada petrecută în detenție în urma mineriadei de la Costești“ în urma căreia ar fi făcut pușcărie pe degeaba. De fapt, el s-a referit la cei zece ani petrecuți după gratii din pedeapsa totală de 18 ani, pronunțată împotriva lui de justiția românească. Trecem peste faptul că este o dovadă de maximă nesimțire ca tocmai el să își închipuie ca ar avea vreun drept moral de a întreprinde un asemenea demers juridic: Cozma este ultimul om din lumea asta care ar putea avea dreptul să cheme vreodată în judecată statul român.
Tocmai el, cel care timp de aproape un deceniu, a terorizat o țară întreagă cu „mineriadele“ pe care le-a condus personal. În plus, de parcă și-ar fi propus să le dea dreptate celor care susțin că actuala reformă a sistemul de sănătate a lăsat porțile balamucului prea larg deschise, Miron Cozma le-a mai spus celor care au avut răbdarea să-l asculte că intenționează să candideze la funcția de Președinte al României la următoarele alegeri. Dar și că a luat această decizie în urma faptului că a aflat din sondaje că are deja asigurate 16 la sută din voturile electoratului. Ia cu Diazepam, tăticu! De unde atâta amar de voturi? Nici dacă Marilena Nițu le-ar convinge pe toate prietenele ei, pe cât de „tunate“ pe atât de răscoapte, să voteze pentru „Luceafărul huilei“ tot nu ar reuși să adune în jurul lui mai mulți votanți decât bețivii care încap într-o crâșmă de mahala.
Un Luceafăr răpus de confuzie
Bineînțeles că ambele televiziuni flașnetă, care își tot zic „de știri“, au înghițit pe nemestecate megalomania „Marelui Ortac“. Și nici măcar n-au observat că „Luceafărul huilei“ habar n-are nici măcar pentru ce a făcut pușcărie: condamnarea la 18 ani de detenție a primit-o pentru Mineriada din septembrie 1991, încheiată cu debarcarea guvernului Petre Roman și nu pentru cea zisă „de la Costești“, din ianuarie 1999, care a clătinat din temelii guvernarea CDR, de pe vremea lui Emil Constantinescu. Ei, peste asta putem totuși să trecem cu vederea că doar de, numai cine nu muncește nu greșește. Iar Cozma săracul chiar a muncit din greu. Lucrurile devin ceva mai complicate dacă încercăm să ne dăm seama care dintre instanțele internaționale îi va judeca procesul intentat României. „Luceafărul“ vorbește despre Tribunalul de la Haga. Bun așa! Atîta doar că a cam greșit „adresa“. Un distins avocat de la Baroul București pe care l-am chestionat în legătură cu acest subiect ne-a explicat că, de fapt, Curtea Internațională de Justiție de la Haga despre care vorbește Cozma este organul judiciar al Organizației Națiunilor Unite, instanță internațională care soluționează diferendele dintre state, atunci când toate celelalte posibilități au fost epuizate. Concret, majoritatea cazurilor rezolvate de Curtea Internațională de Justiție s-au referit la delimitări teritoriale de pe uscat sau maritime. Așadar, acolo nu se pot judeca decât statele și în nici un caz persoanele fizice ori persoanele juridice“. Dar poate că „Luceafărul“ s-o fi adresat Tribunalului Penal Internațional de la Haga. Nici așa nu a nimerit-o. Acolo sunt judecați criminalii de război, spre exemplu cei din fosta Iugoslavie. Acolo, ar fi posibil să fie judecat doar el însuși. Iar asta nu ar fi deloc exagerat dacă ținem cont că, soldate cu victime de tot felul, atrocitățile din timpul mineriadelor s-au aflat foarte aproape de limita unor crime de război. Astfel se face că, din punct de vedere strict procedural, instanța căreia i s-ar fi putut adresa Miron Cozma, era, în cel mai bun caz, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), de la Strasbourg. Sau poate că acolo s-o fi adresat și el doar confundă cele două instanțe internaționale? Foarte posibil! Că doar tot „Luceafărul huilei“ a fost cel care, pe deplin convins de vasta lui cultură, a vorbit la un moment, plin de aplomb, despre „Posologia meselor“. Și în acel caz nu a mai contat că, de fapt, el voia să bolmojească ceva legat de „Psihologia maselor“.
Vasile Surcel
