al Academiei Române
– Aveți o bogată activitate de profesor universitar, sunteți membru a numeroase instituții naționale și europene pentru învățământul superior, între ele și cel de expert european. Din perspectiva experienței pe care o aveți, cum apreciați starea învățământului românesc în relație cu exigențele Uniunii Europene?
– S-au făcut și se vor face progrese astfel încât învățământul românesc să corespundă exigențelor Spațiului European al Învățământului. Cu toate acestea, nu putem să nu observăm realitățile, nu întotdeauna mulțumitoare, de la toate nivelele sistemului nostru de învățământ. Poate că lipsa unei strategii de dezvoltare în acest domeniu deosebit de sensibil al societății românești ar fi una dintre cauzele nemulțumirii noastre. O asemenea strategie trebuie să fie proiectată de învățători și profesori cu experiență și cu ample cunoștințe despre învățământul din Europa, din tineri absolvenți, din reprezentanți ai mediului de afaceri și nu numai. Supusă opiniei publice, strategia ar sta la baza actelor normative. Acestea ar trebui: să precizeze care sunt performanțele minime ale unui absolvent de școală primară, de gimnaziu sau de universitate, astfel încât absolventul să se poată integra într-o societate în continuă schimbare; să conducă la regândirea manualelor școlare și a programelor de studii, pentru a se elimina supraîncărcarea informativă a "beneficiarilor"; să elimine "lucrurile" perimate; să simplifice procedurile de evaluare a elevului sau studentului; să precizeze limitele autonomiei școlare sau universitare.
– Dați un exemplu concret.
– În România, autonomia întocmirii programelor de studii a făcut ca mobilitatea studenților – una dintre cerințele Spațiului European al Învățământului – să se realizeze cu mare greutate chiar între universitățile din România. Sunt numeroase cazuri în care programele de studii chiar de la aceeași specializare diferă total între universități.
– În acest sens, ce ar trebui să fie făcut?
– O programă cadru care să conțină cca. 70% discipline comune, de felul celor existente pe plan european, urmând ca restul disciplinelor să fie alese din oferta universităților. Problematica este vastă și ar fi necesară o discuție privind compatibilizarea școlii românești cu aceea din spațiul european.
– În ultima vreme sunt tot mai numeroase preocupările privind etica cercetării științifice sau, cum se mai spune, buna conduită în știință. Nu se întrevede aici o îngrădire a libertății în știință?
– Descoperirea și inovarea sunt atribute esențiale ale ființei umane și, din acest punct de vedere, cercetarea științifică ar trebui să se bucure de o libertate absolută. Din păcate, gustul amar al unor realizări care au afectat demnitatea umană au pus în pericol viața oamenilor și animalelor sau au condus la degradarea mediului înconjurător, au făcut necesară acceptarea unor restricții ale libertății în cercetarea științifică. De regulă, aceste restricții constituie esența codurilor de etică a cercetării științifice.
– De pildă?
– Un exemplu concludent îl oferă bioetica ale cărei norme restricționează cercetările genetice și biotehnologice.
– Cum se definește etica cercetării științifice?
– Există mai multe definiții ale eticii cercetării științifice. Fiecare face referire la un ansamblu de norme de conduită morală care să asigure un comportament bun în cercetarea științifică. Să-mi dați voie să menționez câteva: neplagierea rezultatelor și a publicațiilor, neconfecționarea de date false, interpretarea nedistorsionată a rezultatelor din alte cercetări, nedeturnarea fondurilor de cercetare științifică.
– Să depășim nivelul dezbaterilor de specialitate.
– Pe plan internațional au loc întruniri ale specialiștilor și reprezentanților guvernamentali menite să atragă atenția asupra pericolelor care pot apărea în cazul unor cercetări care ar afecta viața și mediul înconjurător, dar și imaginea științei și cercetării științifice în societate. Mai toate țările, mai mult sau mai puțin dezvoltate, și-au legiferat o serie de coduri generale și specifice care să reglementeze buna conduită în cercetare. La nivelul UE, se depun eforturi susținute pentru corelarea codurilor de etică din țările membre.
– Care este situația la noi, în țara noastră?
– La noi în țară, preocupările de etică a cercetării științifice s-au accentuat încă din anul 2000, când Parlamentul și Guvernul României, ca și o serie de universități și institute de cercetare au elaborat acte normative și, respectiv, reglementări proprii privind buna conduită în cercetare. Un rol important l-a avut Academia Română, care a organizat dezbateri despre etica cercetării științifice și unii dintre membrii ei și-au expus punctele de vedere în publicații sau în cadrul secțiilor de specialitate. Un rezultat important al acestor eforturi este Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea științifică. În temeiul acestei Legi, pe lângă Autoritatea de Stat pentru Cercetare – Dezvoltare s-a constituit Consiliul Național de Etică. Consiliul și cele trei comisii de specialitate – științe socio-umane, științele lumii vii, științe exacte și cele etnice – sunt formate din membri ai Academiei Române, profesori universitari și cercetători științifici.
– Ați elaborat un proiect al unui cod de etică a cercetării, publicat în revista "Academica". Vă rog să-l sintetizați.
– Mai întâi, sunt prezentate semnificațiile unor termeni de bază cum sunt conflictul de interese, plagiatul, frauda în cercetarea științifică etc. Apoi, sunt definite o serie de principii cum ar fi cinstea și onestitatea cercetătorului științific, originalitatea și proprietatea produselor științifice și se evidențiază unele standarde generale care asigură buna conduită în cercetarea științifică. În ultima parte, sunt menționate responsabilitățile unităților și institutelor de cercetare – dezvoltare – inovare și este prezentată procedura de sancționare a abaterilor de la buna conduită în cercetarea științifică.
– Ce va urma?
– După aprobarea Codului general de conducătorul Autorității de Stat pentru Cercetare – Dezvoltare, va exista un cadru legal pentru a crea condițiile care să asigure buna conduită în știință. La rândul lor, Consiliul Național de Etică și comisiile de specialitate vor putea consilia și interveni operativ ori de câte ori apar cazuri dovedite de abatere de la buna conduită în cercetarea științifică.
