Home Social Adio, Mr. Jazz!

Adio, Mr. Jazz!

DISTRIBUIŢI

Johnny Răducanu va fi înmormântat astăzi după-amiază la cimitirul Mănăstirii Cernica, după o slujbă care va avea loc de la ora 12.00, la Biserica Sf. Silvestru din București, unde sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a fost deja depus.  
Muzicianul Johnny Răducanu a murit luni dimineața, la vârsta de 79 de ani, după cum a declarat la momentul respectiv, pentru Mediafax, Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București (TNB). Ion Caramitru, aflat în străinătate, a spus că Johnny Răducanu „era foarte bolnav“, însă se afla acasă când a survenit decesul. Familia lui Johnny Răducanu dorește discreție în privința ceremoniilor de înmormântare a muzicianului, întrucât artistul a cerut acest lucru pe patul de moarte, a declarat Adrian Iorgulescu, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR). Cu o carieră muzicală ce se întinde pe mai bine de jumătate de secol, Johnny Răducanu – „Mr. Jazz of Romania“, după cum l-a numit jurnalistul și muzicianul Leonard Feather – a fost un veteran al muzicii românești.

Teodora Kim

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.