Home În Lume Românii din Italia cer Guvernului să renunțe la impozitul pe sărăcie!

Românii din Italia cer Guvernului să renunțe la impozitul pe sărăcie!

DISTRIBUIŢI

C.A.P.I.M.E.D. România (Asociația Românilor din Italia), cu sediul la Palermo, în regiunea Sicilia, Italia, cere Guvernului României să modifice Ordonanța 30/2017, care prevede amendarea românilor din diaspora pentru lipsa declarației fiscale.

Le reamintim membrilor guvernului că foarte mulți români plecați în străinătate — de ordinul sutelor de mii — trăiesc în condiții foarte grele, muncesc la negru sau sunt exploatați de angajatorii care de cele mai multe ori nu-i plătesc. Ei sunt exact cei care nu-și pot obține rezidența fiscală în țările în care au plecat, deci cei direct vizați de Ordinul 30/2017 vor fi amendați cu sume între 50 și 100 de lei, de la 1 ianuarie 2018, fără măcar să știe că li se vor lua banii.

Diaspora se confruntă cu mii de cazuri de abuz, cu sărăcie și sclavie. Amendarea unor oameni care poate nici măcar nu vor afla informația despre aceste amenzi este jaf la drumul mare. Înțelegem nevoia de bani la bugetul statului, dar este inadmisibil ca un executiv să se gândească să facă rost de acești bani de la săraci, ca să aibă apoi de unde da la bogați!

Am cerut Premierul României, Mihai Tudose, să analizeze cu atenție situația românilor plecați în străinătate și în loc să dispună măsuri de urgență pentru protejarea muncitorilor abuzați, guvernul a venit cu noi măsuri de taxare a celor mai săraci dintre conaționalii noștri, dar cu zero soluții pentru a-i ajuta.

Doar în Italia erau, la sfârșitul anului 2016, 1.151.395 de români, conform datelor oficiale ISAT. De fapt, în Italia sunt peste 3 milioane de români, dintre care peste jumătate nu sunt înregistrați cu forme legale. Creșterea numărului de români care pleacă anual în Italia este în medie cu circa 4% mai mare față de anul trecut, dintre care circa 70% sunt femei. Cei peste 1,5 milioane de români care merg să muncească în Italia fără contracte de muncă, dintre care peste 700.000 sunt femei, reprezintă un grup vulnerabil fără niciun fel de sprijin. Exact acești oameni năpăstuiți vor fi cei afectați de măsurile fiscale prevăzute în Ordinul 30/2017.

Autoritățile din România nu știu nici câți români sunt plecați la muncă în străinătate, fără forme legale, nici câți români sunt în sclavie, sechestrați și obligați să muncească fără a fi plătiți sau să se prostitueze. Datele statistice arătau acum șase luni că peste 4,5 milioane de români muncesc în țările europene. Cu siguranță, în acest moment putem vorbi de peste 5 milioane de români în diaspora, pentru că ultimele informații arată că 15 români pleacă definitiv din țară în fiecare oră, mulți nefiind înregistrați.

Guvernul României nu are nici datele reale, nici nu se interesează de situația celor pe care angajatorii îi forțează să lucreze în condiții mizere, a româncelor și a copiilor violați, bătuți și obligați să cerșească sau să se prostitueze. Acești români uitați de guvern atunci când ar trebui să li se ofere protecție sunt cei care vor fi amendați, începând cu 1 ianuarie 2018, pentru că nu își vor putea depune formularele de declarație fiscală.

Acești români sunt și ei printre cei care, din puțina lor agoniseală, atunci când au, trimit banii în țară, pentru a-și întreține familiile, contribuind la suma de peste 55 de miliarde de Euro, care a reieșit din calculele oficiale, adică mai mult decât au adus în România investitorii străini și mai mult decât a primit România de la Uniunea Europeană.

În timp ce Ministerul Pentru Românii de Pretutindeni se ocupă în continuare de finanțarea proiectelor așa-zis culturale și distribuirea posturilor pe linie de partid, guvernul vrea să adune bani la bugetul statului de la cei mai săraci, ca să poată plăti acele posturi și evenimente inutile sau utile doar pentru atragerea voturilor, la viitoarele alegeri.

Totuși, membrii actualului guvern ar trebui să se gândească și la consecințele electorale ale acestei măsuri, pentru că, din calculele noastre reiese că 80% dintre românii din țară au cel puțin un membru al familiei plecat la muncă în străinătate, care trimite bani acasă. În aceste condiții, vor pierde nu numai voturile celor peste 5 milioane de români din diaspora, ci și pe ale familiilor rămase în România, după ce li se vor lua banii cu forța și după ce li se vor impune impozite pe sărăcie celor care își dau viața pe câmpuri, la limita subzistenței, pentru a trimite câțiva bănuți în România.

Președinte-Fondator

Andrei Carmen Luminița

C.A.P.I.M.E.D. România

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.