Dezbaterea "Istoria, limba și literatura română în școală", organizată de Secția de științe istorice și arheologie și Secția de filologie istorie ale Academiei Române împreună cu Fundația Națională pentru Știință și Artă au readus în prim-planul atenției una dintre problemele cele mai importante ale procesului educativ. În esență, a fost pusă în discuție identitatea noastră și, cum afirma acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, "este vorba și de o rezistență spirituală împotriva unor tendințe care nu servesc interesul național și stânjenesc mersul înainte al României, mai ales după 2007." Participanții au demonstrat cu argumente convingătoare faptul că în procesul instructiv-educativ trebuie să se țină seama de formarea tinerilor deopotrivă ca cetățeni ai României și cetățeni ai Europei. Au susținut comunicări acad. Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură, acad. Al. Zub, președintele Secției de științe istorice și arheologie, prof. Ioan Aurel Pop, prof. Grigore Brâncuș, prof. Gabriela Pană Dindelegan, membri corespondenți ai Academiei Române, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. Andrei Grigor, prof. Dumitru Irimia, prof. Petre Roman, prof. Ovidiu Moceanu și lect. Răzvan Voncu.
Confuzia de valori ca obiect de studiu…
De ce această dezbatere? Prilejul imediat este Bacalaureatul din acest an, cu toate discuțiile pe care le-a generat. Apoi, educația este o problemă de interes național iar aspectele noi țin de integrarea României în UE și desfășurarea procesului de mondializare. Ce este cel mai grav? Acad. Eugen Simion a fost ferm: "confuzia de valori introdusă ca obiect de studiu în școală". Cum nu este prima dată când se discută despre acest fenomen în forumul academic, s-a amintit că adesea se răspunde că "Așa vrea Europa". Oare așa să fie? "În Europa nu se cultivă confuzia valorilor și viitorul cetățean european trebuie să-și cunoască identitatea culturală pe temeiul unor texte fundamentale. Ar fi mai folositor să ne întrebăm ce spunem noi despre noi, ce crede generația tânără, ce vor spune generațiile viitoare și de aceea suntem cu toții responsabili cu ce se întâmplă cu limba și literatura română". Prof. Andrei Grigor atrăgea atenția că ne aflăm în fața unei noi forme de ideologizare, deoarece "este la fel de grav dacă literatura este folosită ca instrument de propagandă în sprijinul unui regim politic sau dacă este folosită împotriva lui".
Cum se vorbește frecvent de comunicare, s-a afirmat, cu argumente, că textele de literatură pot servi mai bine exigențelor comunicării, cu atât mai mult cu cât adesea se ajunge la o sacrificare a conținutului. Un sacrificiu care, bunăoară, face ca subiectele de la Bacalaureat să pară mai degrabă de educație civică, și nu de literatură… Prof. Dumitru Irimia, insistând pe caracterul formator al liceului, a arătat cum un subiect despre integrarea în UE poate fi foarte bine ilustrat și cu texte din Mihai Eminescu sau M. Kogălniceanu. Poate că cei care se "rușinează" a vorbi despre Eminescu nu cunosc "Geniul pustiu", de pildă, dar un absolvent bine pregătit are nevoie de lecturi fundamentale, și nu de texte fără valoare sau de o valoare îndoielnică. Referindu-se la afirmații de felul "așa vrea UE", Petre Roman a remarcat "o ruptură față de tradiția academică, neîntâlnită în niciuna dintre țările europene". Evocând experiența sa, a adăugat că "nu s-a vorbit nicăieri de decăderea sentimentului de apartenență națională prin cultură, nu s-a constatat că statele europene au decăzut din drepturile lor recunoscute de cetățeni" și refuzul irlandezilor de a semna Tratatul de la Lisabona e un exemplu concludent. Dar, cum s-a ajuns aici, de ce Academia Română este ocolită și societatea civilă nu ia atitudine? Răspunsul a fost dur: a apărut "o sumă interactivă între impostura profesională și ideologică…"
Să-i învățăm pe tineri ce înseamnă să fii român în Europa
În istorie s-a creat intenționat, afirmă Ioan Aurel Pop, o "stare de dezorientare și de lipsă de responsabilitate, în ideea că istoricul poate spune orice și că oricine se poate ocupa de istorie". Eseistica istorică a dus la publicarea unor povestioare cu amănunte nesemnificative cum ar fi cele despre copiii nelegitimi ai lui Al. I. Cuza… Mai grav este că epocile istorice nu sunt prezentate în succesiunea lor cronologică. Doar un exemplu din multele: studiul Iluminismului (sec. al XVIII-lea) urmează după o prezentare generală a lumii de la 1900 (!?). La lipsa unei necesare sistematizări, se adaugă și o carență morală, programele incluzând studiul unor perioade sau personalități apreciate în funcție de "comandamentele zilei", după principiul "prezentul dictează trecutul". Cât privește textele manualelor, "sunt prea complicate prin mulțimea de obiective, scopuri, conținuturi, informații și prin limbajul prea pretențios". Dacă adăugăm și ceea ce se prezintă în mass-media, înțelegem de ce asistăm la o degringoladă, la "o dizolvare totală a încrederii în instituții, în stat, în orice fel de autoritate și, mai ales, în valori." Concret, se trece cu vederea un adevăr de principiu: "prin limbă și istorie se acumulează cunoștințe și se formează cultura generală, dar se sedimentează și convingeri, atitudini, credințe".
Cert, schimbarea este necesară, dar la fel de necesare sunt continuitatea și echilibrul, astfel încât "pe un fond de realism și luciditate, să refacem și la modul teoretic identitatea noastră românească și s-o prezentăm prin tinerii noștri". S-a afirmat de mai multe ori că identitatea europeană nu înseamnă, nici pe departe, renunțarea la identitatea națională, iar "școala are misiunea de a-i învăța pe tineri ce înseamnă să fii român în Europa". Este sigur că, "dacă românii de azi vor ști să fie demni, să scrie și să vorbească românește corect, să-și cunoască și să-și admire valorile, în contextul larg al umanității, vor fi cu siguranță și europeni, se vor prețui pe sine și vor fi prețuiți de alții".
