
Trezoreria a împrumutat anul trecut de pe piața internă 48,53 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne și externe, de 3,07 miliarde de euro și 1,5 miliarde de dolari.
Fondurile atrase în lei anul trecut sunt cu 16,5 la sută sub valoarea împrumutată în 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finanțările în valută au fost similare, de circa 4,71 miliarde de euro din 2012. În prima licitație din 2014, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a atras 755,1 milioane lei, puțin peste suma estimată, prin redeschiderea unei emisiuni de obligațiuni cu scadență la trei ani, lansată inițial în iunie 2013, iar costul de finanțare a scăzut ușor, la 3,92 la sută pe an. Investitorii au plasat ordine de subscriere în valoare cumulată de 2,81 miliarde lei, de patru ori peste valoarea programată a acestei licitații, de 700 milioane lei. La precedenta redeschidere a emisiunii, care a fost totodată ultima licitație organizată anul trecut de Finanțe, ministerul a acceptat să plătească un randament mediu de 3,97 la sută pe an, în scădere față de costul acceptat la redeschiderea din luna octombrie, de 4,14 la sută pe an.
Obligațiunile vândute luni fac parte dintr-o emisiune lansată de MFP în luna iunie și care a fost redeschisă deja de opt ori. Prin cele nouă licitații organizate pentru vânzarea de obligațiuni din această emisiune, inclusiv prin cea de luni, Trezoria a atras 4,81 miliarde lei. Costul de finanțare acceptat de Finanțe pentru aceste titluri a fost de 4,96 la sută pe an la prima licitație, în august a scăzut la 4,28 la sută pe an, însă în septembrie a urcat la 4,63 la sută pe an.
Randamentul maxim acceptat de Finanțe la licitația de luni a fost de 3,94 la sută pe an.
Analiștii ING Bank estimau că Finanțele vor accepta un randament maxim ușor sub 4 la sută pe an la redeschiderea de luni. "Prognoza noastră se bazează pe presiunea pe care planul de emisiuni din luna în curs (4 ani maturitate medie față de 2,5 ani luna precedentă) o exercită asupra titlurilor cu scadențe mai îndepărtate, însă ne așteptam ca presiunea să fie limitată în contextul în care ratele continuă scăderea și portofoliile se află probabil într-un proces de rebalansare la început de an", spun analiștii ING Bank, într-o notă transmisă în dimineața zilei de luni.
Următoarea licitație din acest an pentru titluri de stat este programată marți, pentru oferte necompetitive, la care participanții indică doar suma pe care vor să o plaseze în titlurile de stat, nu și randamentul pe care îl țintesc. De regulă, la aceste licitații randamentul mediu acceptat este similar celui din licitația principală, derulată cu o zi înainte.